Deputatul Ionuţ Săvoiu propune realizarea unui drum expres cu 4 benzi de legătură între A1 şi A3 pe ruta Gǎeşti – centura Târgovişte – Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul de Dâmboviţa al PSD, Ionuţ Săvoiu, vine cu o măsură, care în opinia lui, ar fluidiza traficul pe Drumul Naţional 72, pe care circulă zilnic 20.000 de maşini. În opinia sa, ar fi oportună realizarea unui drum expres cu 4 benzi de legătură între A1 şi A3 pe ruta Gǎeşti – centura Târgovişte – Ploieşti.

"Structura traficului actual, în orice moment al zilei, conduce la ideea unui volum mare de mǎrfuri, ca urmare a schimburilor economice traditionale între regiunile istorice ale României, Oltenia – Moldova, prin nordul Munteniei şi centrul Transilvaniei către porturile de la gurile Dunării şi Marea Neagra. Adăugaţi aici şi fluxurile comerciale internaţionale între coridoarele pan-europene IV (Viena – Constanta) si IX (Salonic – Sankt Petersburg / Moscova). 

Pe această rută, alături de tranzitul auto internaţional de mărfuri dinspre porturile de intrare în UE către centrul Europei, regăsim şi importanţi poli de dezvoltare economică generatoare de trafic, precum Iasşi, Bacău, Focşani, Galaţi-Brăila, Tulcea Constanţa, Buzău, Ploieşti,  Sibiu, Piteşti şi Craiova. Un bypass între A1 şi A3 la profil de drum expres cu 4 benzi, care să ocoleasca intravilanele localităţilor de pe traseu, utilizând la maxim aliniamentele actualului DN72 şi centurile ocolitoare cu proiecte în pregătire de la Găeşti şi Târgovişte, ar duce imediat la scurtarea timpilor de transport şi evitarea aglomerărilor de trafic din jurul Bucureştiului", crede Ionuţ Săvoiu. 

Deputatul mai spune că această investiţie ar contribui nu numai la îmbunătăţirea condiţiilor de trafic şi la scăderea numărului de accidente, dar şi la atragerea de flux suplimentar de transport în zonă.

"Viaţa economico-socială a Municipiului Târgovişte a fost grav afectată în ultimii 20 de ani de restructurare economică, mergând până la dispariţia unor ramuri industriale prezente în zonă. Acest proiect, prin efectele economice generate de o accesibilitate mai uşoară şi un tranzit mai facil ar putea asigura premisele unei noi revigorări economice prin stimularea consumului şi  atragerea de investiţii noi în zonă. De acest lucru ar beneficia cca 500.000 de locuitori dependenţi de activitatea economică din centrul judeţului Dâmboviţa şi, în mod evident, dezvoltarea zonei metropolitane Ploieşti pe axa vestică în proximitatea autostrazii A3 Bucureşti – Brasov ar putea fi astfel stimulată suplimentar", a mai precizat deputatul de Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite