Alexandra Don cântă, dansează şi desenează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este greu de crezut că la 14 ani interpretează dumnezeieşte din folclorul românesc, dansează şi desenează în acelaşi timp. Alexandra este mândria satului din care provine şi poartă cu greu această “povară”.

Nume: Don Mihaela Alexandra, 14 ani
Localitatea: Priboiu, comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa
Studii: elevă a Şcolii de Arte „Octav Enigărescu”, Târgovişte

Alexandra Don a început să cânte încă de la vârsta de trei ani. Primii paşi în această direcţie i-a făcut alături de mama sa, iubitoare înrăită de muzică populară.  “Mama mi-a îndreptat paşii în cariera aceasta. La noi în familie se cântă muzică populară. Mi-a plăcut de mică să cânt şi să studiez muzica populară. Părinţii mei nu sunt artişti, dar cântă pe acasă când mai vin rudele, au cântat şi pe la serbări. Cântă mereu cu mine când repet, cântăm în cor în familie", povesteşte Alexandra.

Pentru că este elevă în clasa a VIII-a, studiile îi ocupă mare parte din timp. Alexandra încearcă însă să-şi facă timp în fiecare zi şi pentru marea pasiune, muzica. Deja putem spune că a făcut carieră în muzică. Ea cântă de la vârsta de trei ani, iar prima apariţie pe o scenă adevărată a avut loc la Casa Sindicatelor din Târgovişte, într-un spectacol de colinde, la numai şapte ani. A interpretat atunci cântecul “O bătrână într-o gară”.

Are cel mai autentic costum popular, vechi de 150 de ani

Anul acesta a câştigat premiul pentru autenticitatea costumului la Festivalul de Muzică Populară “Stroesnis” din Ploieşti. “Acesta este cel mai important premiu pe care l-am câştigat. Mai am şi alte costume. L-am primit de la o bătrână din sat şi din diferite zone ale comunei. Am acasă o mică colecţie de costume. Sunt costume foarte vechie, autentice. Au vechime foarte mare, peste 150 de ani. Le am de la bătrânele din sat, de la persoanele care mă cunosc şi m-au auzit cântând şi mi-au daruit câte un costum. Poate în viitor le voi expune într-o expoziţie, dar deocamdată nu m-am gândit la lucrul ăsta”, a spus Alexandra.

Premiantă în fiecare an

În fiecare an, în perioada 2002 – 2009, Alexandra s-a aflat pe podium la concursurile organizate în şcoala unde învaţă, în poziţia de câştigătoare. De asemenea, a luat locul doi în anul 2003, la concursul “Tradiţie şi Contemporaneitate în Satul Românesc”, de la  Dragomireşti.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este modelul tău în viaţă?
“Am mai multe modele în viaţă printre care Maria Ciobanu, Ion Dolănescu şi Ileana Sărăroiu. Ion Dolănescu îmi place cu atât mai mult cu cât este un artist din satul natal al tatălui meu, Perşinari”.

Şi dacă o are ca model pe Ileana Sărăroiu n-a stat prea mult pe gânduri şi s-a prezentat la o preselecţie pentru Festivalul “Ileana Sărăroiu”. Aproximativ 20 de concurenţi s-au prezentat cu doine sau balade, cântate alături de o orchestră. Concursul va începe pe 27 noiembrie şi este deschis interpreţilor amatori de muzică populară din judeţul Dâmboviţa cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani. Participanţii la concurs vor avea repertoriul autentic şi vor purta costum popular care să reprezinte zona etnofolclorică a judeţului nostru. “S-au prezentat bine adversarii mei. Au avut emoţii mari dar sper să fie bine în continuare. M-am prezentat cu balada Radului Anghel, culeasa de profesoara Maria Tufeanu şi un cântec din repertoriul propriu “De ce stai maică la poartă”.

Cum te simţi pe scenă?
Când sunt pe scenă mă simt pe altă lume, e ceva special. Când văd atât de mulţi  oameni trebuie să fac totul bine ca să nu-i dezamăgesc pe ceilalţi. Atunci când începe piesa uit de toate emoţiile.

Ce-i place:
Îmi place mult când oamenii colaborează şi când au dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi. Îmi place de asemenea, că oamenii sunt mândri că au pe cineva în sat care cinsteşte muzica populară. Sunt foarte mulţi oameni care ascultă această muzică şi mă susţin fie finanaciar, fie spiritual.

Ce nu-i place:
Nu-mi place invidia dintre persoane din diferite motive. De aici se poate ajunge la ură şi la alte lucruri urâte, se strică prietenii şi după aceea se ajunge la minciună şi înşelătorie.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite