Un sucevean a sărbătorit cu lumânărele şi prăjituri 11 ani de la apariţia gropilor de la bloc: „Sunteţi minunate!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sucevean a sărbătorit 11 ani de la apariţia primelor gropi în parcarea noilor blocuri construite în zona Cartodrom, din municipiul Suceava. Tânărul a pus lumânări într-o prăjitură şi le-a urat la mulţi ani craterelor. Ba chiar i-a mulţumit în mod ironic primăriei pentru că a reparat parcarea.

Suceveanul Claudiu Mihăiţă a făcut haz de necaz pentru a atrage atenţia asupra gropilor din parcarea blocurilor construite în zona Cartodrom din municipiul Suceava. 

El a fotografiat o prăjitură în care a pus două lumânări şi le-a urat „La mulţi ani” craterelor, care ar fi împlinit vârsta de 11 ani. 

Suceveanul a publicat, pe contul său de Facebook, imaginea surprinsă în parcare şi i-a mulţumit ironic Primăriei Suceava pentru că a rezolvat problema.

„La mulţi ani gropiţelor de pe Cartodrom! Astăzi împliniţi minunata vârstă de 11 ani. La anul să creşteţi cât mai mari. Vreau să vă mulţumesc pentru toate planetarele, jantele şi braţele ce mi le-aţi stricat. Sunteţi minunate”, a scris Claudiu.

Pe de altă parte, viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a explicat că primăria nu a putut să asfalteze parcarea pentru că abia în luna august a anului trecut a primit prin transfer terenul de la dezvoltatorul imobiliar. Umează să fie parcurşi alţi paşi birocratici obligatorii, până când instituţia va putea bugeta un proiect de asfaltare pe terenul preluat. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Gabriel Cotabiţă, internat după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Care este starea cântăreţului

Al doilea primar mort după ce s-a infectat cu COVID 19, în judeţul Hunedoara. Gabriel Bartha avea 54 de ani

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite