Spitalul început în urmă cu 27 de ani care mai are nevoie de o avere până la inaugurare: „E păcat să ne dezvoltăm aşa, haotic. Sănătatea n-are culoare politică“

Spitalul început
în urmă cu 27 de ani care mai are nevoie de o avere până la inaugurare: „E păcat să ne dezvoltăm aşa, haotic. Sănătatea n-are culoare
politică“

Spitalul municipal din Fălticeni. FOTO Dănuţ Zuzeac

Construcţia spitalului din Fălticeni a început în 1991, iar autorităţile estimează că unitatea medicală va putea fi inaugurată cel mai devreme în 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat Spitalul din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, o clădire începută în anul 1991 şi care nu a fost terminată până în zilele noastre.

„Mai avem nevoie de 27 – 28 milioane lei pentru dotările medicale, pe care le vom solicita doamnei ministru. În spital vor fi 250 de paturi, fără secţiile externe. În mare, avem medici suficienţi, ar mai fi anumite sectoare în care ar fi nevoie de medici, neonatologia şi pediatria”, a precizat managerul Spitalului din Fălticeni, Vlad Morariu.

Ministrul Sorina Pintea a ţinut să precizeze că unitatea medicală ar putea deveni funcţională în cursul anului 2019 şi a atras atenţia asupra faptului că spitalul nu a putut fi terminat vreme de 27 de ani de zile.

„E păcat să nu terminăm spitalul, dar în viitor va trebui restructurat în funcţie de nevoia de servicii medicale din zonă. Vizavi de serviciile medicale trebuie să vă puneţi toate spitalele la masă, e păcat să ne dezvoltăm aşa, haotic, sănătatea nu are culoare politică, eu chiar mă bucur că se termină investiţia asta. Ştiţi, sunt foarte mult bani şi oamenii sunt speriaţi –  wow, ce mulţi bani merg acolo-, ideea e că trebuie folosiţi cum trebuie, sunteţi convinşi că cineva va verifica. Estimez să fie gata anul viitor, depinde de rectificările bugetare, dar mărturisesc că n-aş face rectificare pentru construcţii, aş face pentru programele de sănătate, dar niciodată nu se ştie. Suntem cu toţii de vină că am ajuns să facem după 27 de ani un spital, nu e numai vina mea sau a domnului manager sau a domnilor senatori şi deputaţi, nici vorbă, cu toţi suntem în aceeaşi oală”, a declarat Sorina Pintea.

                                  Ministrul Sorina Pintea în vizită la spitalul din Fălticeni

Lucrările de construire a acestui spital au fost începute în anul 1991 şi trebuiau finalizate în 1995. În acest interval de timp, a fost ridicat doar scheletul clădirii, proiectul fiind abandonat. Odată cu trecerea anilor, legislaţia din domeniul medical s-a schimbat, iar obiectivul a trebuit să fie modificat pentru a corespunde noilor cerinţe din domeniul sanitar şi al situaţiilor de urgenţă.

Când va fi terminat, spitalul din Fălticeni ar urma să aibă undeva la 250 de paturi, săli moderne de operaţie, camere cu sistem de ventilaţie şi grupuri sanitare individuale, circuite pentru fluide medicale şi aparatură de ultimă generaţie şi ar trebuie să deservească o populaţie de 150.000 de locuitori din municipiul Fălticeni şi 20 de comune din preajmă.

În anul 2000, autorităţile au anunţat că spitalul din Fălticeni nu va mai primi fonduri deoarece utilitatea lui nu ar fi una atât de mare. Distanţa mică dintre Fălticeni şi Suceava a fost motivul acestei decizii luate la începutul anilor 2000. Totuşi, după 11 ani de zile, în 2011, lucrările au fost reluate. În primul an, administraţia locală nu a reuşit să cheltuiască doar 1,8 milioane de lei din cele 20 alocate de către Ministerul Sănătăţii.

Dacă în 2012, gradul de realizare a lucrărilor la nou spital era de 28%, în prezent a ajuns la peste 95%. Ultima tranşă acordată de către Ministerul Sănătăţii este suficientă pentru ca noul spital din Fălticeni să fie finalizată. Autorităţile au speranţa ca anul următor să poată tăia panglica noii unităţi medicale.

Actualul spital funcţionează cu şase clădiri dispersate pe o zonă de cinci kilometri. Dintre aceste imobile doar două au fost construite cu destnaţia de spital şi au o vechime de peste 100 de ani. Celelalte patru clădiri sunt amenajate în case particulare, şcoli şi grădiniţe. Imobilele în care funcţionează Secţia Dermatovenerice şi cel în care funcţionează Secţia de Obstetrică – Ginecologie şi Secţia Neonatologie sunt revendicate şi retrocedate către proprietarii de fapt, iar spitalul a devenit chiriaş.

Spitalul care asigură în prezent asistenţa medicală pentru populaţia din oraş şi din teritoriul arondat are un număr de 385 de paturi. Indicele de acoperire a populaţiei cu paturi este 2,82 la mia de locuitori, cu mult sub media pe judeţ. Acest fapt determină o aglomeraţie permanentă a spitalului, aglomeraţie care în condiţiile precare de spitalizare care ţin de imobilele mai sus amintite, constituie un impediment serios în administrarea serviciilor medicale de calitate.

Alte ştiri pe această temă:

Spitalul a cărui construcţie a început la doi ani după Revoluţie. Abia după sfert de veac, ar exista speranţe să fie terminat

Maternitatea unde incubatoarele au fost mutate cu tractorul de la Salubritate va fi deschisă după ce a scăpat de bacterii în timp record

Vor fi reluate lucrările la un spital început în urmă cu 25 de ani

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: