Epopeea construirii unei şosele de centură: 11 ani, 13 kilometri şi 18 miniştri ai Transporturilor. Când va fi, în sfârşit, inaugurat „Zidul Morţii“

Epopeea construirii unei şosele de centură: 11 ani, 13 kilometri şi 18 miniştri ai Transporturilor. Când va fi, în sfârşit, inaugurat „Zidul Morţii“

Centura Sucevei. FOTO: stirisuceava.net

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunţat marţi că firma constructoare a finalizat ruta ocolitoare a Sucevei. Investiţia a fost începută în urmă cu 11 ani, timp în care la conducerea Ministerului Transporturilor s-au perindat 18 miniştri, între care Ludovic Orban, Victor Ponta, Dan Şova şi Relu Fenechiu.

Prefectul judeţeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis un comunicat de presă, marţi, 17 septembrie, prin care a anunţat că firma constructoare a finalizat lucrările la şoseaua de centură a muncipiului Suceava. „Astăzi, 17 septembrie a.c. au fost finalizate lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Suceava, conform termenului asumat de constructor prin contract, urmând ca începând de mâine să fie demarată procedura de recepţie. Comisia de recepţie va fi prezentă în teren, astăzi şi mâine, în vederea efectuării testelor şi evaluărilor calitative şi cantitative ale investiţiei, care vor fi validate în laboratoarele pentru stabilirea calităţii CESTRIN, atât pe DN18, cât şi pentru varianta ocolitoare”, se arată în comunicat.

Prefectul a declarat că centura va fi dată în circulaţie săptămâna viitoare.

Prima şosea de centură a Sucevei a fost construită în 11 ani. Lucrările au început pe 22 octombrie 2008, din zona staţiei de 110 KW, la ieşirea din Suceava înspre Fălticeni. Atunci, valoarea proiectului era de 67 de milioane de euro. Sunt puţini cei care mai ştiu cât a ajuns să coste investiţia în final. Contactat telefonic, şeful Regionalei Iaşi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ovidiu Laicu, a declarat că ne va contacta peste două zile ca să ne comunice această informaţie. 

Cei care au dat startul investiţiei au fost primarul Sucevei, Ion Lungu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, precum şi fostul director al societăţii SC CF Iaşi, Ştefan Hânganu. În acest context, Ion Lungu a declarat: „Până a se ajunge în această fază s-a muncit foarte mult, am insistat foarte mult la Guvern, şi ne-au ajutat atât fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, în mandatul căruia s-a aprobat ruta ocolitoare la Suceava, deopotrivă şi actualul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, care ne-a sprijinit în continuare, şi nu trebuie să uităm de Doina Tiron, care ne-a ajutat foarte mult, pe vremea când era director la Drumuri Naţionale Iaşi. Este o lucrare grea, cu multe probleme de rezolvat, unele legate de exproprieri, dar tocmai de aceea am chemat aici un sobor de preoţi, să pornim cu „Doamne ajută”, mai ales că este o vorbă românească – totdeauna începutul este mai greu. Eu sper din tot sufletul ca din 2011 să avem funcţională această rută ocolitoare atât de necesară municipiului Suceava”.

Din momentul aprobării proiectului, până la finalizarea acestuia, la vârful Ministerului Transporturilor s-au perindat 18 miniştri: Radu Berceanu (două mandate), Ludovic Orban, Anca Boagiu, Alexandru Nazare, Ovidiu Siliaghi, Relu Fenechiu, Victor Ponta (interimar), Ramona Mănescu, Dan Şova, Ioan Rus, Iulian Matache, Dan Marian Costescu, Petru Sorin Buşe, Alexandru Răzvan Cuc, Felix Stroe, Lucian Şova, Rovana Plumb (interimar) şi din nou Alexandru Răzvan Cuc.

Primul termen de finalizare al şoselei care scoate traficul greu din oraş a fost de 36 de luni. Practic, ruta ocolitoare trebuia să fie gata în 2011. Din păcate, până atunci a fost terminat şi dat circulaţiei rutiere un singur tronson: cel de la intersecţia cu DN 17, până în zona Pătrăuţi. 

Timp de patru ani nu s-a mai mişcat nimic pe şantier. Pe de o parte, pentru că firma constuctoare nu a respectat prevederile şi a rămas fără contract. Apoi, Ministerul Transporturilor a făcut o expertiză a lucrării şi a constatat că sunt probleme cu alunecările de teren pe cele două tronsoane care erau nefinalizate. Atunci a fost organizată o nouă licitaţie pentru execuţia unor consolidări. Procedurile s-au înscheiat abia anul trecut.

Zidul care le dă fiori şoferilor

Dincolo de faptul că a fost construită în 11 ani, şoseaua de centură a Sucevei se mai evidenţiază printr-o componentă contestată de majoritatea şoferilor. Este vorba despre pilonul care le răsare în faţă conducătorilor auto la intersecţia tronsonului III al şoselei cu DN 17. Până acum, cinci persoane au murit după ce s-au izbit cu maşina în pilonul care susţine centura Sucevei. Cel mai recent accident s-a produs la mijlocul lunii martie. Victima de 28 de ani a murit pe loc, în urma impactului. Şoferul circula cu 140 de km/oră şi avea o alcoolemie de peste 1 la mie. Asociaţia "Pro Infrastructura" a cerut încă de acum şase luni adoptarea unor măsuri ferme pentru prevenirea accidentelor de circulaţie la "Zidul Morţii". 

Din informaţiile pe care le avem, drumul care are o singură bandă pe sens, construit în 11 ani de 18 miniştri, va fi inaugurat pe 26 septembrie, în prezenţa ministrului Răzvan Cuc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: