Se apropie scadenţa pentru cetăţenii care au ales plata în rate a impozitelor locale
0Primăria Municipiului Slobozia le reaminteşte cetăţenilor care au ales să achite impozitele şi taxele locale în două rate egale că se apropie termenul scadent pentru plata celei de-a doua rate, 30 septembrie 2020.
Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Recomandăm contribuabililor ca pentru efectuarea plăţilor să utilizeze în continuare metodele alternative (online) puse la dispoziţie şi să evite deplasările la ghişeu, au transmis reprezentanţii Primăriei Slobozia.
Cererile se pot depune la adresele de e-mail office@municipiulslobozia.ro sau office_ditl@municipiulslobozia.ro, însoţite de o copie a actului de identitate, respectiv copia certificatului de înmatriculare în cazul persoanei juridice, în vederea obţinerii unei parole de acces.
Pentru taxele fără debit (amenzi, taxe judiciare de timbru, taxa liberă trecere etc.), contribuabilii pot accesa site-ul Ghiseul.ro, plată fără autentificare, cu selectarea localităţii unde îşi au domiciliul/sediul persoanele fizice sau juridice.
Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, vă rugăm să accesaţi Lista conturi IBAN disponibilă pe: http://www.sloboziail.ro/.../2014/anunturi/conturi-iban.pdf
Vă mai recomandăm şi: