Razie în pieţe. Aproximativ 2 tone de alimente şi 1.000 de litri de bere, confiscate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tone de alimente au fost indisponibilizate de către oamenii legii FOTO Adevărul
Tone de alimente au fost indisponibilizate de către oamenii legii FOTO Adevărul

Peste 1.000 de litri de bere, aproximativ jumătate de tonă de fructe, peste 700 de kilograme de brânză şi sute de ouă de consum au fost confiscate de poliţiştii ialomiţeni în urma unei ample acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor în complexe comerciale, pieţe, târguri şi oboare.

Pe 12 decembrie, oamenii legii au desfăşurt o razie la Slobozia, Urziceni şi în comun Moviliţa cu privire la legalitatea operaţiunilor de achiziţie, depozitare şi comercializare a produselor alimentare.

Pe parcursul activităţilor, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru evaziune fiscală, şi au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, au fost confiscate mărfuri în valoare de peste 8.600 de lei, respectiv: 1.069 litri de bere, 480 kilograme de fructe (clementine ), 1.080 de ouă de consum, 99 de cutii cu brânză în saramură (792 de kilograme). 

Mai multe firme au fost amendate

În urma controlului efectuat la punctul de lucru al unei societăţi din municipiul Slobozia, în urma comparării prin sondaj a stocului de mărfuri comercializate au rezultat diferenţe între stocul faptic şi cel scriptic. Astfel, societatea a fost sancţionată contravenţional cu o amendă în valoare de 20.000 lei. Un alt operator economic ce îşi desfăşoară activitatea în municipiul Slobozia a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor HG. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu suma de 5.000 lei, produsele alimentare ce nu respectau normele legale fiind indisponibilizate. 

În cazul unei societăţi cu sediul în municipiul Urziceni, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, în urma verificărilor rezultând că în perioada octombrie – decembrie 2019 au fost desfăşurate activităţi comerciale cu produse alimentare, fără ca aceste operaţiuni să fie evidenţiate în actele contabile.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite