Alegeri locale 2016. Prima experienţă a votului, trăită de tinerii proaspăt majori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru foarte mulţi tineri din România au intrat pentru prima dată într-o secţie de votare la  alegerile locale 2016. Câţiva dintre ei au vorbit deschis despre prima experienţă a votului pe care au trăit-o.

Aşa cum ne-am obşinuit, vârstnicii reprezintă cea mai importantă categorie socială care îşi exercită dreptul la vot. Tocmai de aceea majoritatea candidaţilor mizează pe mobilizarea la urne a pensionarilor. Chiar dacă mai puţini ca număr în ceea ce priveşte interesul afişat faţă de procesul electoral, tinerii au la rândul lor aşteptări de la candidaţi şi merg să-şi exercite dreptul.

Pentru unii dintre ei, alegerile locale 2016 reprezintă prima experienţă într-o secţie de votare. „La noi în secţie, de la deschiderea urnelor şi până acum, au votat 400 de persoane. Printr ei s-au numărat şi tineri de 18 ani, aflaţi la prima experienţă a votului” susţine Ana Maria Haimana, preşedintele Secţiei de Votare Nr. 6 din Slobozia.

„Eu am avut emoţii”

Experienţa primului vot a trăit-o şi Andreea Călin (18 ani) din oraşul Amara. Viitoare absolventă de liceu, tânăra a decis că merită să participe la procesul electoral pentru că-şi doreşte ca oraşul său să se dezvolte mult mai mult. Aflată în secţia de votare pentru prima dată, Andreea a recunoscut faptul că întreg procesul i-a dat ceva emoţii.

„Eu recunosc că am avut ceva emoţii, pentru că a fost prima dată când am venit să votez. M-am încurcat puţin, dar mi s-a explicat ce trebuie să fac şi am reuşit să votez fără niciun fel de probleme” susţine Andreea.

Tânăra aflată la prima experinţă în faţa urnelor speră ca prin votul său viitorul primar să se concentreze mai mult asupra aslfaltării stărzilor sau crearea de locuri de muncă.

„Oraşul în care trăiesc arată bine, însă mai este nevoie, de exemplu, de asfaltarea străzilor. De asemenea, cred eu, avem nevoie şi de locuri de muncă pentru tineri” a mai spus Andreea Călin.

„Ne trebuie oameni implicaţi”

Prima experienţă a votului la alegerile locale 2016 a trăit-o şi Alin Toma (18 ani) din Slobozia. Tânărul va absolvi liceul anul viitor , vrea să devină medic însă vrea să profeseze la Slobozia. Pentru ca acest lucru să se întâmple el crede că oraşul are nevoie de un candidat mult mai implicat în comunitate. „Eu sincer mă uit la părinţii mei şi mereu spun că toţi aleşii sunt de decor. M-am săturat să aud asta. Vreau oameni mai implicaţi” susţine tânărul. 

Citiţi şi:

Alegeri locale 2016. Protest spontan într-o comună din Ialomiţa din cauza turismului electoral. Alegător: „Aici e mafie!”

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite