Povestea şefului de CAP care a înfiinţat prima fabrică de procesare a plantelor într-un sat din România. Cum obţinea esenţa pentru celebra băutură Brifcor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Dănacu are 85 de ani, povestiri dintr-o perioadă pe care o consideră glorioasă şi marele regret că s-a ales praful de tot ce reuşise să construiască, lucruri aproape de neimaginat, alături de sătenii săi.

Comuna olteană Cezieni, una cu o istorie pentru care există dovezi palpabile încă din vremea romanilor, este astăzi recunoscută pentru sărbătoarea-fenomen organizată de Drăgaică, singura ocazie în care tot satul îşi arată minunile din vechea ladă de zestre. Sărbătoarea a reînfiinţat-o inginerul agronom Tudor Dănacu în 1974, cu gândul la copilăria răpită de comunişti. Era pe atunci şef de CAP şi visa să-şi vadă sătenii din nou veseli şi cu chef de horă. A reuşit în cele din urmă, ajutat de învăţători şi de preotul satului.

Despre Sărbătoarea Iilor s-a scris şi se va mai scrie, însă inginerul e trist că nu le mai poate arăta musafirilor nenumăraţi care vin cu această ocazie celelalte minuni de care au fost în stare sătenii săi. „Dar ce n-am avut în comună... Din toate, am rămas cu Sărbătoarea Iilor“, spune astăzi inginerul.

„Unde creştea Tămâioasa Românească sunt grajduri pentru câini“

Tudor Dănacu a plecat în 1952 din sat, aproape un copil, şi s-a mai întors în 1968, când vremurile s-au mai schimbat şi primii comunişti, „vreo 38 de familii, oameni fără chef de muncă“, au pierdut din puterea obţinută prin zelul cu care îşi forţau consătenii să se înscrie în colectiv. A vrut să urmeze Agronomia, i s-a interzis într-o primă fază, pentru că „părinţii mei erau duşmani ai poporului, nu aveam origine sănătoasă“.

Îşi aminteşte astăzi că primii comunişti instalaţi în fruntea bucatelor le-au răpit copiilor din sat şi dreptul de a se juca: „Nu mai aveam voie, iar la hora satului mergeau doar ei, chefuiau, iar restul stăteau pe de lături“. A plecat de acasă, a terminat şcoala de mecanizatori, a lucrat la IAS Brâncoveni, apoi ca technician vinicol la Dobrosloveni, întorcându-se, în 1968, în sat. Între timp se înscrisese în partid, altfel n-ar fi putut urma facultatea, „şi am venit pentru că aveam acasă doi bătrâni“.

Imagine indisponibilă

Tudor Dănacu spune că şi astăzi ar avea, pentru cine este dispus să-l asculte, un „plan de comună“ FOTO: Alina Mitran

Recunoaşte că nu de puţine ori este privit cu suspiciune, pentru că reprezintă o perioadă de care mulţi ar vrea să uite. „«Comunist» nu aţi fost făcut niciodată?“, îl întreb, iar răspunsul este foarte sincer: „Oooo, numai o dată?!“. Au fost vremuri, recunoaşte, şi grele, dar şi frumoase, iar despre frumuseţea şi bogăţia acelor ani îşi aminteşte cu nostalgie.

„Nu mai e nimic. Erau 150 hectare de vie, unde creştea Tămâioasa Românească acum sunt grajduri pentru câini (n.r. - este un adăpost pentru maidanezi)“, spune cu amărăciune fostul şef de CAP. Nici cele 90 de hectare de pomi fructiferi nu mai sunt, nici plantaţiile-minune de căpşuni parfumate, înfiinţate din nostalgia primelor fructe culese din răzorul învăţătoarei sale, doamna Marineanu, nici cele 20 hectare de coacăz negru, nici piersici.

„Ne dădeau 3 lei şi 50 de bani pe kilogram şi ei îl vindeau cu 7 lei, iar oamenii noştri făceau tot“

Prima fabrică de conserve care a funcţionat în cadrul unei Cooperative Agricole de Producţie a înfiinţat-o ilegal, recunoaşte. Aflat în Caracal, a văzut cum, la piaţă, se descărcau strugurii aduşi din Cezieni la CLF, direct în piaţă. „Cei care cumpărau de la noi cu 3 lei şi 50 de bani nici măcar nu puneau mâna să descarce, nu făceau nimic, oamenii noştri făceau tot, dar vindeau strugurii cu 7 lei kilogramul. Nu mi s-a părut normal şi m-am gâmdit că putem să facem noi, la noi, anumite lucruri“, a spus inginerul.

Se întâmpla cu 6-7 ani înainte ca, la congresul consiliilor populare, în 1980, să se decidă înfiinţarea fabricilor de prelucrare a legumelor şi fructelor. „Totul era să nu se audă până sus, iar eu, chiar de capul meu, nu făceam, doar că am explicat ce vreau să fac şi oameni cu judecată m-au înţeles. Între timp s-a aflat, au venit şi de la Tulcea şi de la Contanţa să vadă ce-am făcut şi să facă şi ei. Cei de la judeţ au vrut de vreo patru ori să-l cheme pe Ceauşescu să vadă, dar le era frică“, a povestit Dănacu.

Imagine indisponibilă

Viile se întindeau pe 150 de hectare la Cezieni

Aşa au început să fie prelucrate fructele şi legumele produse la CAP şi să fie livrate în magazinele de stat. S-a gândit, apoi, că poate produce furaje pentru animalele pe care le creşteau, şi au ajuns să prelucreze inclusiv tescovina rămasă după ce livrau mustul pentru fabrica de coniac de la Corabia. „Am vrut mai întâi să extragem uleiul din seminţele de struguri, ne-am apucat, am făcut instalaţia, însă a venit criza energetică şi ne costa foarte mult să uscăm tescovina. Am început atunci să producem furaje“, şi-a amintit ing. Dănacu.

Materie primă pentru Nivea şi mobilă din răchită pentru export

Dacă astăzi este o mare afacere cultivarea lavandei, în anii ’70-’80 la Cezieni lavanda a început să se cultive pe 5 hectare. Din ea se extrăgea uleiul esential, după care, având instalaţia, au adus şi cetină, de departe cu mirosul şi efectul cel mai impresionant. „Dacă puneai câteva picături de ulei în apă, simţeai că pluteşti, atât era de liniştitor“, povesteşte inginerul. Produsele le livrau la Nivea.

Imagine indisponibilă

Atelierul de prelucrare a blănurilor

Au făcut uscătorie de tutun, până când un dăunător a compromis culturile de tutun după 5-6 ani, aşa că s-au apucat să crească iepuri de casă, după un model luat de la Cisnădie. Şi-au făcut tăbăcărie şi au început să prelucreze pieile şi blana, făcând haine şi căciuli. Într-o bună zi le-au venit comenzi ferme de la Plafar, şi aşa s-au apucat de cultivat mărar, pe 10 hectare, procurând o instalaţie de extras uleiul din Dolj, realizată după un model american.

„Din uleiul de mărar se făcea limonelul, folosit pentru prepararea Brifcorului, dacă ştiţi de el“, a explicat fostul şef de CAP, continuând lista de minuni realizate în acei ani la Cezieni cu tranformarea celor 40 de hectare de mlaştini în plantaţie de răchită, mobilierul obţinut în atelierele de prelucrare luând calea exportului. Nu se pierdea nimic, din fiertură (răchita necesita fierbere pentru a putea fi prelucrată) fiind obţinută substanţa folosită la făbricuţa de covoare, pentru vopsit lâna de la oile crescute tot la CAP.

Deşi povestirile fostului şef de CAP par aproape de necrezut (iar inginerul dă asigurări că tot ce spune poate fi dovedit cu documente), primarul comunei Cezieni, Dănuţ Guşatu, confirmă că a trăit acea realitate şi că şi pe el îl încearcă nostalgia.

„Mergeam, vara, la cules la fructe, primeam bani pentru asta. Au fost vremuri frumoase, la noi, cel puţin. Mergeam şi la biserică, la început cu teamă, însă văzând că şi copiii şefului de CAP merg, nu ne-a mai fost“, şi-a amitit primarul.

Imagine indisponibilă

În 1975, fiii satului au venit la Cezieni de peste tot din ţară

Inginerul Tudor Dănacu spune că şi astăzi ar avea un „plan de comună, cum gândesc alţii de ţară“ şi că ar fi în stare să coordoneze punerea lui în aplicare. Vremurile, însă, s-au schimbat, iar ce a reuşit atunci să clădească, alături de oamenii din sat, s-a năruit în puţini ani după Revoluţie, ca şi cum nimic nu ar fi fost.

„Clădiri pe care le făcusem pentru o nouă fermă de pui, nici n-am apucat să băgăm acolo puii, s-au demolat imediat, le-au luat cărămidă cu cărămidă. S-a mers la ras. Şi de ce? Pentru că nu ne pasă, nu ne cunoaştem istoria, nu vrem să ştim de unde venim, cine ne-au fost înaintaşii, nu vrem să construim“, este concluzia amară a inginerului agronom, „martorul unor lucruri din alt secol“.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite