Ajutor de peste 700 lei, disponibil în decembrie. Vor beneficia 12.000 persoane din judeţ

Ajutor de peste 700 lei, disponibil în decembrie. Vor beneficia 12.000 persoane din judeţ

Un ajutor în posesia căruia urmează să intre, în cursul lunii decembrie, şi aproximativ 12.000 persoane din judeţul Olt, a fost anunţat astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Tichetele sociale pe suport electronic, aşteptate deja de câteva luni, urmează să ajungă la sute de mii de beneficiari în toată ţara, aproximativ 12.000 doar în judeţul Olt. Este vorba de o alocaţie de hrană în valoare de 180 lei lunar, în decembrie cardul fiind, în schimb, alimentat cu valoarea pentru patru luni, bani acordaţi retroactiv. Cardurile sunt distribuite către primării, iar de aici acestea vor ajunge la beneficiarii finali. În principiu este vorba despre o masă caldă zilnic, ajutor care se acordă vârstnicilor de peste 75 ani, cu venituri mai mici de 800 lei.

„Instituţia Prefectului Judeţul Olt a început astăzi, 17.11.2020, repartizarea tichetelor sociale pe suport electronic către reprezentanţii fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Olt, urmând ca aceastea să fie distribuite către destinatarii finali. Tichetele sociale pentru mese calde sunt în număr de 12.013 (mediul urban - 1.181, mediul rural - 10.832) şi vor fi distribuite sub formă de carduri, suma acordată lunar fiind de 180 lei, iar prima alimentare urmând să se facă în cursul lunii decembrie 2020, retroactiv pentru 4 luni. Acestea vor fi însoţite de informaţiile necesare privind lista unităţilor afiliate care servesc masa caldă pe raza teritorială unde beneficiarii îşi au domiciliu sau reşedinţa. În contextul epidemiologic actual, generat de pandemia COVID-19, distribuirea mesei calde se va desfăşura conform reglementărilor legale în vigoare privind măsurile adoptate în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2“, a transmis Prefectura Olt prin intermediul unui comunicat de presă. 

Listele au fost întocmite pe de o parte în baza datelor deţinute de către casele judeţene de pensii (în cazul pensionarilor) şi de către primării (în cazul persoanelor fără adăpost). Iată cele două categorii: 

- persoane care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă, care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin case teritoriale de pensii, cu venituri sub 800 lei (11.885 persoane);
- persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliul stabil, mai ales cele monoparentale (128 persoane).
În cazul destinatarilor finali nedeplasabili, autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv prin serviciile publice de asistenţă socială, au obligaţia de a asigura serviciul de transport al mesei calde la domiciliul acestora“, se mai precizează în comunicatul Prefecturii Olt.

Vă recomandăm şi: Guvernul a aprobat dublarea etapizată a alocaţiilor de stat pentru copii. Prima majorare, cu 20 %, aferentă lunii august, va fi făcută în septembrie
 

Iohannis retrimite în Parlament legea care permite dublarea alocaţiei pentru copii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările