Loredana, Smiley, Vunk şi Şuie Paparude cântă la Festivalul Internaţional de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupe şi artişti renumiţi din ţară vor cânta pe scena din Piaţa Mare, în cadrul ediţiei cu numărul 20 a Festivalului Internaţional de Teatru.

Concertele debutează în prima zi a festivalului, vineri, 7 iunie, când pe scena din Piaţa Mare, de la ora 22:30, va cânta Smiley.

Artistul a lansat cinci albume cu trupa Simplu, fiecare premiat cu discul de aur. În 2008, Smiley lansează primul album solo, „În lipsa mea”, premiat cu discul de aur şi cu titlul de „Cel mai bun album” la premiile Romanian Music Awards. Primul extras single de pe album, „În lipsa mea” a fost declarat „Cel mai bun cântec” şi i-a adus lui Smiley titlul de „Cel mai bun artist solo al anului”. Al doilea album solo al lui Smiley, „Plec pe Marte” a fost lansat în 2010. Cântecele de pe acest album au devenit rapid hit-uri şi i-au adus lui Smiley numeroase premii muzicale.

Seria concertelor continuă sâmbătă, 8 iunie, de la ora 21:30, cu Robin and the Backstabbers. Formaţia s-a bucurat de un anume magnetism încă de la început, câştigând Premiul Publicului la ediţia din 2010 a competiţiei Stufstock Newcomers. A concertat în toate oraşele semnificative din România şi a cântat în deschiderea unor formaţii precum Whitest Boy Alive (GER), Obits (US), British Sea Power (UK) şi Reptile Youth (DEN). Robin and the Backstabbers a lansat un singur album de studio, în noiembrie 2012, intitulat Bacovia Overdrive, vol. 1: Stalingrad, primul dintr-o trilogie care urmează să mai cuprindă Arhanghel’sk şi Vladivostok. În luna aprilie a acestui an, în cadrul premiilor ONAIR Music Awards, Robin and the Backstabbers au câştigat 2 premii: BEST ALTERNATIVE ROCK şi ARTISTUL ANULUI 2012.

Tot sâmbătă, de la ora 22:30, pe scenă vor urca cei de la Şuie Paparude, trupă recunoscută pentru stilul şi sunetul distinct de breakbeat. Formaţia a cântat în deschiderea unor concerte cu trupe internaţionale importante cum ar fi Depeche Mode. În 1995, Mihai Dobre şi Mihai Câmpineanu lansează priumul album intitulat „Şuie Paparude”, incluzându-l şi pe DJ Vasile. În 1997, DJ Vasile părăseşte trupa pentru a urma o carieră solo înainte ca cei doi să lanseze al doilea album al trupei, intitulat „Salvează-te”, incluzând melodia „Iarba verde de acasă”. Videoclipul melodiei a fost filmat lângă Bran în 1998. În 1998 apare al treilea album intitulat „Musca” şi care conţine maxi-single-ul „Musca”. În 2009, Cezar Stănciulescu (Junkyard) părăseşte trupa şi este înlocuit cu Bean (Alexe Marius Andrei).

Cei de la Vunk vor cânta în Piaţa Mare sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:30. La împlinirea a 10 ani de carieră şi după o pauză de aproximativ 4 ani, în 2009, trupa se reinventează, revenind într-o nouă formulă şi sub un nou nume: VUNK! Din acest moment, trupa este compusă din Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Gabriel Maga şi Bogdan Crucianu şi lansează, în toamna lui 2010, cel mai recent album: „Ca pe vremuri”. „Artificii pe tavan”, „Dau alarma”, „Vreau o ţară ca afară”, „Lacrimi de coniac” şi „Pleacă!” sunt deja hituri. Din 2010, Vunk este Ambasador Oficial al Organizaţiei Autism România. În 2011, Vunk a primit Premiul de Excelenţă la Gala 10 pentru România pentru campania „Vreau o ţară ca afară”, Premiile Radio România Actualităţi pentru cea mai bună trupă rock şi cel mai bun album rock al anului, Premiul UCMR pentru cel mai bun album rock al anului, „best band performance” la Rom Top Hit Bacău şi „best rock” la Romanian Music Awards.

Seria concertelor este încheiată de Loredana, duminică, 16 iunie, de la ora 21:30. Artista revine la Sibiu unde a concertat şi anul trecut, tot în Piaţa Mare, unde a lansat Suita în cadrul Sibiu Baroc Update.

Vă mai recomandăm

Peste 300 de evenimente în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2013 - Programul FITS Sibiu 2013

Spectatorii sunt aşteptaţi la sezonul rusesc de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Circ, muzică, gimnastică şi poezie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu



 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite