Cele mai bune reţete de post din Ţara Oaşului. Cum se prepară delicioasele boace cu păsat, o raritate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oriunde s-ar duce în lume, oşenii nu uită să ducă cu ei tradiţiile şi mai ales gustul mâncărurilor tradiţionale. FOTO. Alexandra Ardelean
Oriunde s-ar duce în lume, oşenii nu uită să ducă cu ei tradiţiile şi mai ales gustul mâncărurilor tradiţionale. FOTO. Alexandra Ardelean

În orice parte ai călători în zona Oaşului îţi vine să spui că te afli „pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai“. Pentru că pădurea are o frumuseţe neasemuită, portul popular moştenit de la străbuni este de departe plin de semnificaţii, iar bucătăria şi reţetele tradiţionale oşeneşti nu pot fi nici ele ignorate. Chiar şi în perioada postului, gospodinele gătesc tot felul de bunătăţi de îţi plouă în gură.

Mai rar sunt oşenii care au renunţat la mămăliguţă, boacele oşeneşti sau plăcintele cu cartofi sau varză în schimbul reţetelor din alte zone ale ţării.

În Postul Paştelui şi în bucătărie se schimbă treburile. Cele mai multe gospodine gătesc preparate de post şi, chiar dacă nu ţin toate cele 40 de zile, luni, miercuri şi vineri e obligatoriu ca membrii familiei să renunţe la carne lactate, ouă şi pălincă.

Reţetele tradiţionale s-au transmis din generaţie în generaţie, iar secretele celor mai bune reţete le ştiu doar femeile în vârstă. În mai toate casele oşeneşti de post se gătesc preparate care deşi nu conţin carne sunt consistente, asta ca să se sature şi bărbaţii care încep în primăvară să pregătească pământul pentru semănat, tund livezile de pomi şi se îngrijesc de viţa de vie care până apar primii muguraţi trebuie tunsă.

Cum bărbaţii merg la treabă, femeile rămân acasă cu copii şi gătesc. În unele cazuri soacrele şi nurorile pregătesc împreună masa, iar astfel femeile în vârstă transmit reţete fetelor care abia s-au măritat. Cele mai apreciate reţete de post în Ţara Oaşului sunt: boacele cu păsat, plăcintele cu verdeaţă, cartofi sau varză, fasolea frecată sau bătută, ciorbă de fasole gătită cu bulion, aluatul cu gem sau nucă. 

1. Boacele cu păsat - se spală orezul şi păsatul, după care cele două se amestecă. Se taie 4-5 cepe şi se adaugă peste compoziţie, împreună cu un ardei, un pic de mărar şi câteva frunze de pătrunjel. Apoi se potriveşte de sare şi piper, în funcţie de preferinţe. După ce este făcută compoziţia, se pregătesc foile de varză, care trebuie să fie cât mai mici şi bine îndesate. Acestea se umplu şi apoi sarmalele se aşază în oală, iar pe deasupra se adaugă varză tocată mărunt şi apă şi se pun la foc aproximativ o oră şi jumătate.

2. Fasole bătută - Fasolea se pune la înmuiat cu o seară înainte de preparare. A doua zi, se fierbe în două ape, se strecoară şi se pune din nou la fiert împreună cu un morcov şi un păstârnac, ambele curăţate şi tăiate cubuleţe în prealabil. După ce s-au fiert, fasolea şi legumele se scot din oală şi se strecoară, apoi se dau prin maşina de tocat. În pasta astfel obţinută se adaugă ulei, sare, piper şi câţiva căţei de usturoi zdrobiţi, după care se amestecă foarte bine. În acelaşi timp, ceapa se căleşte şi, când e gata, se pune boia. Ceapa se adaugă peste fasolea bătută şi se servesc împreună.

3. Ciorbă de fasole cu bulion - Se alege fasolea, se spală şi se pune la fiert în apă rece. Când fasolea este aproape fiartă, se adaugă ceapa curăţată şi tăiată mărunt, împreună cu zarzavatul curăţat, spălat şi tăiat subţire. Tot acum se pune cimbrul şi usturoiul. Se încălzeşte uleiul şi, după ce se stinge cu bulion şi zeama de fasole, se introduce în ciorbă, lăsându-se să mai fiarbă circa 15 minute. Pătrunjelul şi leuşteanul se spală şi se toacă mărunt, apoi se pun în ciorbă când este fiartă.

4. Plăcinte cu varză sau cartofi - Făina o punem într-un vas mai mare. În alt vas punem 30 gr drojdie cu 1/2 lingurita sare şi 50 ml apă călduţă. Amestecăm până se dizolvă drojdia. În făină facem un cuib în care vom turna drojdia dizolvată şi amestecăm cu un pic de făină până obţinem o compoziţie mai grosuţă . Acoperim vasul şi lăsăm la dospit la loc cald. După ce a dospit aluatul  se adaugă 50 ml ulei apoi 200 ml apă călduţă treptat amestecând între timp. Cartofii curătaţi , spălaţi , feliaţi îi punem la fiert în apă cu sare . Dupa ce au fiert îi zdrobim, adăugăm 4 linguri de ulei , sare şi piper după gust. Varza acră o spălăm în mai multe ape , o stoarcem bine şi se pun 5 linguri ulei, o călim 10 minute amestecând mereu.

Vă mai recomandăm: 

Cum se fac rulourile umplute cu cremă de brânză, desertul natural şi delicios, de pe vremea bunicilor

O reţetă simplă, naturală şi delicioasă era bucuria copilăriei bunicilor, mai cu seamă în preajma sărbătorilor. Este vorba despre rulouri cu cremă de brânză şi smântână - sau slederi pe tulhean, cum li se spune în Sălaj.

Sfaturi în bucătărie: de ce este bine să tai tortul cu un cuţit fierbinte şi în ce constă „trucul plicului” FOTO

Pentru că nu toţi suntem aşi în bucătărie şi pentru că, cu siguranţă, timpul ne împiedică în numeroase rânduri să acordăm mai multă atenţie activităţilor precum gătitul, anumite trucuri sunt o mană cerească.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite