Povestea conacului bizantin aflat pe misteriosul „drum al Cantacuzinilor“ din Prahova

Povestea conacului bizantin aflat pe misteriosul „drum al Cantacuzinilor“ din Prahova

„Drumul Cantacuzinilor“, un traseu turistic imaginat de comunitatea elenă din România, oferă celor îndrăgostiţi de istorie şansa să vadă domeniile familiei Cantacuzino care a sălăşluit pe meleaguri prahovene începând din secolul al XVII-lea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este de fapt un traseu al conacelor care leagă între ele localităţi unde urmaşi ai acestei familii cu origini bizantine, care a dat domnitori Ţării Româneşti şi Moldovei, au ridicat în zona „Prahoviţi“ case boiereşti şi biserici, unele în ruină acum, altele salvate şi restaurate.

Drumul conacelor cuprinde nouă localităţi din Prahova şi trece prin: Drăgăneşti (Conacul Şerban Cantacuzino), Râfov (Conacul Costache Cantacuzino), Măneşti (Conacul Callimachi – Văcărescu), Filipeştii de Târg (Conacul Postelnicului Constantin Cantacuzino; Conacul Pană Filipescu), Filipeştii de Pădure (Conacul Matei şi Toma Cantacuzino), Mărgineni (Conacul Postelnicului Constantin Cantacuzino), Măgureni (Conacul Drăghici Cantacuzino), Floreşti (Micul Trianon) şi Buşteni (Castelul Cantacuzino).

Mai puţin cunoscut este conacul Drăghici Cantacuzino din comuna Măgureni, aflată la mijlocul drumului dintre localităţile Filipeştii de Pădure şi Poiana Câmpina. Din casa boierească de secol XVII astăzi n-au mai rămas decât câteva ruine, dar chiar şi aşa, locul aduce aminte de vremurile tulburi din perioada anilor 1660, când domnul Mihnea Vodă s-a răsculat împotriva turcilor şi a alungat boierii pe care îi credea necredincioşi şi trădători.

Printre aceştia s-a aflat şi Constantin Cantacuzino Postelnicul prigonit ”pre toţi munţii Praaovii două zile şi două nopţi cu jupânesele cu cuconi cu toţi”, aşa cum se arată în ”Cronica Ţării” din Magazinul Istoric IV.  Familia Postelnicului s-a aşezat în Prahova, cu intenţia de a construi în zona comunei Măgureni un conac unde să încapă numeroasa lui familie, dar şi să-l „gospodărească pe fiul său mai mare Drăghici“, aşa cum este menţionat în ”Buletinul Comisiunilor Monumentelor Istorice” din 1924.

Constantin Cantacuzino nu mai apucă să-şi vadă visul împlinit, fiind ucis la vârsta de 70 de ani (20 decembrie 1663), în trapeza mănăstirii Snagov de către Grigoraşcu Ghica Vodă. S-a pierdut în negura timpului anul în care a început cosntrucţia conacului de la Măgureni, însă urmaşii familiei Cantacuzino susţin că lucrările la aceast construcţie s-au realizat începând cu anii 1666-1667.

Dacă la Filipeşti, Mărgineni sau Buşteni conacele familiei Cantacuzino au rămas parţial sau intergral ”în picioare”, soarta celui de la Măgureni a fost mult mai crudă. Comuna Măgureni, aflându-se într-o zonă seismică, nu a fost ocolită de cutremure, astfel că mişcările de pământ din anii 1838 şi 1839 au pus la pământ conacul, care a fost pur şi simplu acoperit de un val de noroi şi pietre.„În urma acestui cutremur cu ondulaţiune dela Sud spre Nord, cum se constată din căderea zidurilor şi coloanelor foişoarelor, se puse capăt locuinţei în care petrecuseră atâte personalităţi istorice. Bisericii înseşi îi căzură bolţile şi toate zidurile din susul ferestrelor (…) Mormanul zidurilor căzute îngropau sub un strat de trei-patru metri de dărâmături, astfel că vechea casă prezenta înfăţişarea unei movile din care eşiau câtiva colţi“, se arată în Bultenicul Comisiunii Monumentelor Istorice.

Cum arăta conacul şi cât de luxoase erau decoraţiunile din interior

Ceea ce a mai rămas din reşedinţa ramurii Măgureanu a familiei Cantacuzino a fost scos la iveală după anul 1916 de către colonelul Nicolae Grigore Cantacuzino, strănepot al lui Constantin Cantacuzino şi arheologul şi istoricul Virgil Drăghiceanu.

”Prin săpăturile ce le-am întreprins (…) am putut a ne da seama de arhitectura foarte interesantă a acestei case, de bogăţia ornamentelor interioare şi de preţioasele resturi ale vieţii trăite în aceste case”, scria Drăghiceanu în 1924 în Buletinul Comisiunii Istorice.

Istoricul notează că această casă a Cantacuzinilor de la Măgureni avea o arhitectură de influenţă turcească, ce-şi grupa camerele în jurul unui turn prevăzut cu numeroase ascunzători.

„Resturi din decoraţiunile acestor pereţi arată luxul interiorului acestei case. Ornamentaţiuni în stuc, de tipul ornamentului stalactite, (…)deasupra liniei de stalactite o serie de arabescuri, pe fond roşu decorau toate poalele bolţilor (…) cu frumoase fresce orientale, formate din împletituri de vrej de flori albastru-deschis  circumscrise într-un ornament formând cruci de un roşu puteric, mărgenit de contur negru“ , sunt doar câteva dintre detaliile de arhitectură descrise de Drăghiceanu.

Spectaculoase sunt şi detaliile legate de ascunzătorile amenajate atât în pereţii casei, dar şi în duşumea, care comunicau între ele prin mici canale. Aici erau ascunse lucrurile de preţ ale familiei. Tainiţele erau amenajate la parterul casei, dar se putea ajunge aici şi de la etaj. Totul era bine gândit de construcotrii vremii, aceste ascunzători fiind astfel amenajate încât aerisirea lor să nu fie deficitară.

Conacul de la Măgureni avea parter şi două etaje la care se ajunge printr-o scară interioară. În urma săpăturilor la care a participat şi unul dintre urmaşii familiei Cantacuzino au fost recuperate de sub maldărul de pământ obiecte de mobilier, stucaturi, monede ruseşti şi austriace „s-a găsit şi un Louis XV, de aramă, cu frumoase monograme ale Regelui Franciei, contimporane cu prăselele de cuţie“, covoare persane, porţelane de Sevres, fragmente de vase turceşti, de faianţă cu „strat de glasură peste florile de smalţ şi cu numele fabricantului în limba turcească“, vase de Murano, teracote de sobă.

Ruinele aduse la lumină de istoricul Virgil Drăghiceanu n-au rezistat decât parţial până în ziua de astăzi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările