Povestea atletei supranumite „casnica zburătoare“. A câştigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice după ce a născut doi copii

Povestea atletei
supranumite „casnica zburătoare“. A câştigat patru medalii de aur la
Jocurile Olimpice după ce a născut doi copii

Fanny Blankers-Koen a fost desemnată Atleta secolului XX FOTO: qz.com

Una dintre cele mai mari atlete din toate timpurile, olandeza Fanny Blankers-Koen a devenit faimoasă şi după ce a câştigat la vârsta de 30 de ani, şi mamă a doi copii mici, patru medalii de aur la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948. Performanţa i-a atras şi supranumele de „casnica zburătoare”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fanny Blankers-Koen a început să ia parte la competiţii de atletism la 17 ani, în 1935, şi a participat la Jocurile Olimpice din 1936. Deşi competiţiile internaţionale au fost oprite în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, olandeza a stabilit mai multe recorduri mondiala în acea perioadă. În afară de cele patru titluri olimpice de la Londra din 1948, ea a fost de cinci ori campioană europeană, de 58 de ori campioană naţională, a stabilit 12 recorduri mondiale, iar în 1999 a fost votată „Atleta Secolului” de către IAAF.

Ca urmare a performanţei ei din 1948, Blankers-Koen a devenit un exemplu pentru femeile de pe glob că sexul nu contează în atletism.

Născută în Baarn în provincia Utrecht, Blankers-Koen a arătat de mică o energie debordantă şi talent pentru atletism. Impresionat de efervescenţa ei, tatăl său a început să o ducă la diferite competiţii locale de alergat, pe care l-a câştigat fără probleme.

La Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, Blankers-Koen a ieşit pe locul şase la săritura în înălţime şi pe cinci cu ştafeta 4x100 metri a Olandei. Tot la Berlin, l-a cunoscut pe marele Jesse Owens, de la care a primit un autograf pe care l-a păstrat toată viaţa. Cei doi s-au reîntâlnit la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Iar olandeza i-a spus că încă avea autograful său. Jesse Owens i-a replicat: „Nu trebuie să îmi spui cine eşti. Ştiu totul despre tine şi performanţele tale”.

Înainte de a pleca la Jocurile Olimpice de la Londra din 1948, Blankers-Koen a trebuit să înfrunte un val de critici, mulţi spunându-i că ar trebui să stea acasă cu copiii şi că nu ar trebui să i se dea voie să alerge în pantaloni scurţi. Ba chiar i s-a spus că e prea bătrână pentru a concura.

Mai trebuie spus că la Londra sportivii a trebuit să vină cu mâncare de acasă. Iar la fiecare probă olandeza a trebuit să meargă cu trenul, deoarece locuia în afara capitalei Marii Britanii.

Fanny Blankers-Koen s-a stins din viaţă pe 25 ianuarie 2004.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: