După două „ţepe”, restaurarea citadelei lui Vlad Ţepeş, de la Poenari, începe în această primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Poenari nu a mai fost restaurată de cinci decenii FOTO. Muzeul Judeţean Argeş
Cetatea Poenari nu a mai fost restaurată de cinci decenii FOTO. Muzeul Judeţean Argeş

Finanţată cu bani europeni, restaurarea cetăţii lui Vlad Ţepeş de la Poenari va începe concret în luna aprilie. Lucrările ar fi trebuit să înceapă încă de acum patru ani, însă au fost amânate după ce două licitaţii au fost anulate.

În iulie 2021, Consiliul Judeţean Argeş a semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari. Licitaţia a fost câştigată de asocierea firmelor SC Euras SRL – SC Arhing SRL, ce s-au mai ocupat de restaurarea Cetăţii Deva, Ansamblului Maria Radna – Timişoara, Cetăţii Feldioara, Băii Populare din Sibiu, precum şi a zeci de alte biserici şi mănăstiri, monumente istorice. În noiembrie 2021 a început organizarea de şantier la cetatea Poenari

”Lucrările de restaurare la cetatea Poenari vor începe în luna aprilie. La această dată, proiectul tehnic a fost trimis Ministerului Culturii spre avizare de către Comisia Naţională de Avizare a Monumentelor Istorice. Aceasta din urmă a solicitat proiectantului  completări cu privire la istoricul arhitectural şi studii istorice cu privire la singura restaurarea a Cetăţii Poenari ce a avut loc în anii 70. După avizarea Proiectului Tehnic următorii paşi sunt: depunerea documentaţiei la Primăria Arefu pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie şi recepţia proiectului tehnic, respectiv avizarea acestuia de către ADR Sud Muntenia”, au declarat reprezentanţii Consiliului Judeţean Argeş pentru ”Adevărul”.

Valoarea proiectului este de 23,2 milioane lei cu TVA, iar restaurarea cetăţii Poenari trebuie finalizată cel târziu în decembrie 2023. Lucrările propuse vizează suprafaţa de 1.897 mp cuprinzând suprafaţa construită a cetăţii şi calea de acces pietonală (scări) existentă. 

De ce s-a amânat cu patru ani începerea lucrărilor

Contractul de finanţare a fost semnat în martie 2018. În urmă cu trei ani, în 2019, au fost organizate două licitaţii pentru reabilitarea reşedinţei secundare a lui Vlad Ţepeş, însă ambele au fost anulate după ce câştigătoarele licitaţiilor au avut numeroase probleme şi au încercat să obţină un contract cu fonduri europene mari fără să aibă expertiza şi garanţiile necesare.

La prima licitaţie, organizată în aprilie 2019, Consiliul Judeţean Argeş a rezilitat contractul cu Testa Building, firma italiană ce câştigase licitaţia, după ce au fost descoperite numeroase nereguli. Firma câştigătoare trebuia să trimită asigurarea privind executarea viitoarelor lucrări în original, numai că a făcut-o în copie şi pe WhatsApp. Testa Building SRL trebuia să depună documentul original într-un termen de cinci zile, numai că nu a făcut-o nici după două săptămâni. Şi conform reglementărilor, nedepunerea documentului mai sus-menţionat în original reprezintă o clauză de reziliere.

Şi a doua licitaţie, organizată în august 2019, a fost anulată, după ce Consiliul Judeţean Argeş a respins ca neconformă oferta tehnică a Apulia SRL (o altă companie din Italia), singura firmă ce se înscrisese la licitaţie fără să prezinte vreo dovadă că are expertiză în restaurarea de monumente istorice.

Cetatea Poenari, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanţă naţională şi internaţională).

Ridicată în secolul al XIV-lea în timpul domnitorului Negru Vodă şi având la început doar un turn, Cetatea Poenari a fost extinsă în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. Cetatea Poenari, aflată la câţiva kilometri de Barajul Vidraru, a fost reşedinţa secundară a lui Vlad Ţepeş, fiind edificată ca post de fortăreaţă contra otomanilor. Cetatea a fost ultimul refugiu al lui Vlad Ţepeş înainte ca acesta să plece în Transilvania.

Conform legendei, Vlad Ţepeş, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate din comuna argeşeană Arefu, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu faţa în spate, derutându-şi astfel urmăritorii.

În „Letopiseţul Cantacuzinesc” se precizează că cetatea Poenari a fost extinsă şi consolidată din porunca lui Vlad Tepeş care, dorind să îi pedepseasca pe boieri: „pe toţi i-a dus la Poenari şi au lucrat la cetate până li s-au spart hainele dupre ei”.

Ultima restaurare a cetăţii Poenari a fost realizată în perioada 1969-1972, când s-au consolidat şi înălţat zidurile şi s-au construit trepte de acces pentru a permite vizitarea în condiţii bune a întregii fortăreţe.

Vă mai recomandăm şi:

Birocraţia amână începerea reabilitării cetăţii Poenari. De când n-a mai fost restaurată citadela lui Vlad Ţepeş

Cetatea Poenari se redeschide „condiţionat”. Turiştii vor putea ajunge la fortăreaţa lui Ţepeş doar însoţiţi de jandarmi, care-i vor proteja de urşi

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite