De ce narcisismul nu este doar o tulburare de personalitate inofensivă. „În spatele măştii stă o imagine fragilă“

De ce narcisismul nu este doar o tulburare de personalitate inofensivă. „În spatele măştii stă o imagine fragilă“

Foto Shutterstock

Narcisiştii sunt preocupaţi în mod obsesiv de succes, putere, frumuseţe şi iubire ideală, sunt egocentrici şi lipsiţi de empatie, reacţionează la critici prin furie, ruşine sau prin sentimentul de umilinţă şi sunt invidioşi pe ceilalţi, mai ales dacă sunt aduse în discuţie performanţele acestora din urmă. Toate acestea îi fac să atragă în jurul lor persoane slabe pe care să le poată manipula.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Personalitatea narcisică este caracteristică indivizilor cu un simţ crescut al propriei importanţe şi cu o nevoie profundă de a fi admiraţi. Totuşi, în spatele măştii de încredere foarte mare stă o imagine de sine fragilă şi foarte sensibilă la cea mai mică critică. Persoana cu personalitate narcisică poate avea un sentiment secret de ruşine şi umilinţă. Pentru a se simţi mai bine poate reacţiona prin a-i umili pe ceilalţi pentru a se poziţiona pe sine într-o imagine cât mai bună”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut integrativ şi specialist resurse umane.

Copilărie disfuncţională

Acest tip de personalitate este mai frecvent la barbati decât la femei şi este prezent la  cca 1% din populatie. Deşi cauzele acestei tulburări nu se cunosc, în aproape toate cazurile, nevoia covârsitoare de admiratie pe care o are persoana narcisistă are legătură cu problemele copilăriei, în general o stimă de sine ce i-a fost inhibată în acea perioadă.

“Teoriile cu privire la narcisism ilustrează opinii care întregesc tabloul narcisismului acordând semnificaţie cauzalităţii care porneşte din copilărie. Se vorbeşte despre o copilărie disfuncţională, caracterizată prin protecţie necorespunzătoare din partea persoanelor semnificative pentru copil, incluzându-i, în rândul acestora, în primul rând pe părinţi şi în mod special pe mamă. De asemenea, abuzul şi neglijarea nu sunt ignorate’’, mai spune psihoterapeutul.

Diagnosticul se pune după împlinirea vârstei de 18 ani, deşi persoana în cauză poate da mult mai devreme semne de narcisim.

„Conform psihanalizei, toţi oamenii au o formă de narcisism într-o perioadă timpurie a vieţii. Astfel, încă din primul an de viaţă, copilul se consideră cel mai important iar pe părinţi îi percepe ca fiind atotputernici, scopul lor fiind satisfacerea şi îndeplinirea nevoilor bebeluşului. De altfel, în psihanaliză, narcisismul primar vizează tocmai această perioadă, a bebeluşului care se vede pe sine dar şi pe ceilalţi la nivel imatur, idealizat”, arată specialistul.

Între devalorizare şi supraevaluare

Unele forme de manifestare sunt fireşti la vârste foare feragede şi nu toate evoluează în personalităţi narcisice.

“Narcisismul primar este definit şi ca un mecanism de apărare prezent în primii ani de viaţă, împotriva temerilor.Pe măsură ce înaintează în vârstă, copilul se confruntă cu situaţii care devin conflictuale în raport cu imaginea creată de el până atunci, iar dacă acest proces este abrupt, imprevizibil, stima de sine a copilului poate fi afectată sever şi ireversibil. Atunci când suportul empatic necesar copilului şi primit din partea celor care îl îngrijesc lipseşte, stima de sine la vârsta adultă tinde să fluctueze între devalorizare şi supraevaluare”, spune Erna Constantin.

În momentul în care, ca adult, individul  începe să aibă o nevoie exagerată de adulaţie, atenţie şi afirmare, concomitent cu o lipsă completă de empatie faţă de ceilalţi, atunci se poate vorbi, cu adevărat, despre o problemă.

“Adulţii sănătoşi acceptă faptul că au anumite limite, răspund bine atunci când se confruntă cu dezamăgiri, fără a fi dezechilibraţi, şi acceptă în mod constructiv critica celorlalţi. În comparaţie cu aceştia, adulţii nacisici reprezintă suma dezamăgirilor la contactul cu realitatea imaginii persoanelor semnificative din viaţa lor.Narcisismul secundar reprezintă un mod de a gândi transpus în comportament şi este prezent la vârsta adolescenţei sau/şi la adulţi. Adulţii narcisici sunt caracterizaţi prin infatuare, obsesia de sine şi excluderea celorlalţi”, arată specialistul.

Narcisiştii dau  frecvent  dovadă de snobism, sunt excesiv preocupaţi de presigiu şi au  probleme de vanitate. Au nevoie de admiratie continuă şi aşteaptă tratamente speciale de la cei din jur, pe care îi văd, oricum, doar   “în alb şi negru”.

“Când ne raportăm la narcisismul patologic, avem în vedere tulburarea de personalitate narcisică. Atunci când individul, aflat în faţa unui obstacol în dezvoltarea lui personală, înregistrează un eşec, are loc un regres la etapa infantilă în detrimentul întâmpinării obstacolului. Tipul de gândire specifică în acest caz este gândirea magică, prezentă de regulă la copii. Narcisicii prezintă dificultăţi în a-i vedea pe ceilalţi cu calităţi şi defecte, cu părţi bune şi rele care alcătuiesc o personalitate. De regulă narcisicii fie îi valorizează pe ceilalţi la maximum fie îi devalorizează până la cel mai mic nivel”, arată psihopterapeutul

Când dragostea este reciprocă individul se consideră valorizat

 Atunci când se îndrăgostesc, nevoia de a primi o confirmare a calităţilor lor este şi mai mare. ,,Narcisismul joacă un rol important, pozitiv şi negativ, în acelaşi timp, în fenomenul îndrăgostirii. Stima de sine evoluează din copilărie, din experienţa de a fi iubit, iar când individul se îndrăgosteşte, ea intră în acţiune. Dacă dragostea este reciprocă individul se consideră valorizat, în caz contrar, el considerându-se nepotrivit. Cum menţinerea stimei de sine este crucială, narcisismul individului apelează la mijloace de apărare pentru aceasta, unul dintre mijloace fiind idealizarea”,explică specialistul.

 Iubirea faţă de partener e condiţionată de felul în care partenerul este perceput de persoanele semnificative din viaţa narcisistului.

“Cu privire la observarea tipului de dragoste narcisică, un indiciu al acesteia este dat de sentimentele pentru partener care se schimbă în concordanţă cu modul în care acesta este văzut de către ceilalţi. Astfel, dacă părinţii sau prietenii, ale căror păreri contează, sunt încântaţi sau îşi exprimă admiraţia sau sunt de acord cu această alegere a partenerului sau partenerei, dragostea pentru acesta/aceasta creşte. Acest lucru se poate întâmpla şi invers, dragostea poate scădea ca urmare a feedbackului primit din partea celorlalţi. De asemenea, dacă o persoană este generoasă, susţinătoare, care evită locul central şi se simte bine având grijă de ceilalţi, este în mod natural supusă riscului de dragoste narcisică.”, spune Erna Constantin.
 
Dragostea narcisistică ia însă şi alte forme. “Un alt semn posibil de dragoste narcisică este aceea în care relaţia este izolată de restul vieţii celor doi parteneri. Merg în vacanţe împreună, la tot felul de evenimente dar refuză să îşi cunoască familiile. Sau, în urma cunoştinţei cu prietenii, partenerul nu doreşte să facă parte din această realitate astfel încât aceste legături mai întâi de distanţează şi apoi se rup ca în final cei doi parteneri să ajungă să fie singuri, fără altcineva în jurul lor”, precizează specialistul. 

Chiar dacă manifestă o exagerată auto-importanţă şi o convingere uriaşă că sunt speciali şi unici, în urma pierderii iubirii, vor deveni confuzi.

“Există un moment de cumpănă în mitologia greacă, în care Narcis se apropie să sărute imaginea iubită constatând cu anxietate că, în acel moment, imaginea se pierde în cercurile apei.  În viaţa reală, anxietatea nu apare doar în contextul pierderii iubirii, ci şi faţă de pierderea oglinzii de care individul depinde pentru reglarea stimei de sine. Când relaţia se termină sau, în cazul relaţiilor de lungă durată, când idealizarea se estompează, individul, pe lângă părerile de rău, devine confuz, fără să ştie ce îşi doreşte de la o relaţie. Dar, poate fi şi un moment de conştientizare că perfecţiunea nu există de fapt şi că, până în acel moment aceasta era dată de o oglindă falsă”spune Erna Constantin.

 La sfârşitul unei astfel de realţii pot trage nişte concluzii care i-ar putea ajuta pe mai târziu. De obicei, personalitatea narcisică se va diminua ca intensitate cu vârsta, aşa cum se întâmplă şi cu alte tulburări de personalitate. 

“Astfel, în depăşirea iubirii narcisice, este benefică înţelegerea unor aspecte critice sau fundamentale despre propria persoană, care vor permite alegerea corectă a partenerului. În acest mod, dincolo de grija narcisică a persoanei de a se simţi bine cu ea însăşi apare dorinţa de iubire a partenerului pentru ceea ce este el, diferit. Acestă schimbare poate apărea atât în contextul unei relaţii cât şi în lipsa unei relaţii. În acest ultim caz, individul se pregăteşte pentru o relaţie viitoare, corectă şi benefică”, aear[ Erna Constantin.

Exploatează comportamentele celorlalţi pentru binele personal

Cum ne dăm seama că o persoană este narcisistă? Identificând câteva caracteristici ale acestui tip de personalitate!

,,Narcisistulul este egocentric şi lipsit de empatie; reacţionează la critici prin furie, ruşine sau prin sentimentul de umilinţă;prezintă sentimente de grandoare; exagerează reuşitele şi talentele; este preocupat în mod obsesiv de succes, putere, frumuseţe, inteligenţă şi iubire ideală; are nevoie constantă de admiraţie şi atenţie; idealurile sale sunt întotdeauna egoiste; exploatează comportamentele celorlalţi pentru binele personal; este invidios pe ceilalţi, mai ales dacă sunt aduse în discuţie reuşitele lor sau trăieşte cu impresia că ceilalţi sunt invidioşi pe el”,  mai spune Erna Constantin.

Incapacitatea de a ierta şi de a-şi recunoaşte vina

Pe lângă acestea, sunt şi alte aspecte specifice narcisiştilor care, de cele mai multe ori, nu pot fi identificate decât de specialişti.  

“Se evidenţiază şi sentimente de goliciune interioară; amorţeală emoţională;devitalizare; incapacitatea de a ierta şi de a-şi recunoaşte vina; stima de sine scăzută; preocupări sexuale crescute (tipare egocentrice referitoare la comportamentul sexual), deşi narcisiştii sunt timizi atunci când vine vorba de exteriorizarea sentimentelor faţă de persoanele de care sunt atraşi şi preferă să păstreze distanţa faţă de acestea prin aroganţă.Prieteniile sunt superficiale, narcisiştii preferând să atragă în jurul lor persoane slabe pe care să le poată manipula. În plus, au o viziune conservatoare asupra rolurilor bărbatului şi femeii în societate”, încheie cunoscutul psihoterapeut.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: