Istoria organizaţiei „G4“: cum au ajuns 11 liceeni să fie întemniţaţi pentru activităţi anticomuniste

Istoria organizaţiei „G4“: cum au ajuns 11 liceeni să fie întemniţaţi pentru activităţi anticomuniste

Grupul celor patru a fost o organizaţie de tineri condusă de patru persoane, care avea drept scop aprovizionarea cu mâncare, arme şi informaţii a partizanilor anticomunişti din Munţii Apuseni, imediat după abdicarea regelui Mihai, în speranţa că vor veni americanii

După abdicarea forţată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947, un grup de tineri visători din Bihor, în mare parte elevi de liceu, s-au reunit într-o organizaţie anticomunistă, hotărâţi să răstoarne regimul sovietic cu arma în mână, alături de partizanii pitiţi în Munţii Apuseni.

 
Se întâmpla în toamna lui ’48, iar cel care i-a adunat laolaltă a fost sublocotenent în rezervă în vârstă de 25 ani, Dumitru Oprea, notar în zona Beiuşului, epurat din breaslă fiindcă i-a ajutat pe ţărani la intabularea pământurilor

Proamericanii

 Organizaţiei i-au spus G4 (Grupul celor 4), pentru că era condus de patru persoane şi urma să aprovizioneze cu mâncare, arme şi informaţii partizanii din munţi. Scopul era ca la venirea americanilor, toate grupurile de partizani să aibă informaţii şi să poată declanşa, deodată, o revoluţie anticomunistă la nivel naţional. „Atuncea aşa se zicea: că vor veni americanii şi partizanii au obligaţia de a ajuta să fie paraşutaţi şi să fie apăraţi de comunişti, care i-ar fi împuşcat“, scrie Aurel Brazdă(foto) unul dintre membrii organizaţiei, într-un volum de istorie orală editat de Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
 
Pentru început, G4 a avut doar două grupuri. Primul trebuia să plece în munţi cu sublocotenentul Oprea şi era alcătuit din şase elevi ai Liceului Comercial Oradea: Petru Lupoiu, Ştefan Mihele, Victor Bozântan, Iosif Haiduc, Alexandru Şimoca şi Luca Bradea. „O altă grupare, din care făceam parte şi eu, a rămas acasă cu misiunea de a-i aproviziona pe cei din munţi, de a procura arme, că aveam şi ofiţeri în cadrul acestei organizaţii“, povesteşte în carte Brazdă. Cel de-al doilea grup era format din elevi ai liceelor Industrial şi „Alexandru Roman“ – fraţii Aurel şi Ioan Brazdă, Dumitru Mihuţ, Nicolae Luncan. Lor li s-au mai adăugat sublocotenentul Gheorghe Vecon, care trebuia să procure arme, muncitorul Ladislau Korkusz, vatmanul Iosif Ficuţ, tâmplarul Gheza Gavriş şi ceferistul Pavel Mălan.

„Porniţi români ca uraganul“

Înainte de a pleca în misiune, răzvrătiţii din G4 au tapetat pereţii palatelor din centrul Oradei cu manifeste. Afişele aveau portretul regelui în loc de antet şi o poezie scrisă chiar de notar, în care acesta îi îndemna pe români să se răscoale împotriva străinilor, împotriva celor „ce ne trădară glia“, „trădători de neam şi fraţi“. 

„Români căzuţi în umilinţă! Voi fala Daciei de ieri!/ Au până când veţi geme’n’lanţuri, în istovire şi dureri?/ Au până când străbuna glie va sătura pe toţi vânduţii?/ Voi n’auziţi cum toţi bătrânii şi mame şi copii şi fraţi, /De pe întinsul ţării vă’ndeamnă să vă răsculaţi?/ Porniţi români ca uraganul, şi clopotul izbânzii voastre / Apusu-l va răsfrânge-n vuiet spre fericirea ţării noastre“,

acesta era îndemnul din manifestul semnat de Organizaţia G4 şi care se încheia astfel: „Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai! Trăiască România independentă! Trăiască Marile Puteri Apusene! Jos vânduţii şi trădătorii!“.

Trădarea

Prima misiune în munţi a fost planificată pentru ziua de 12 martie 1949. Un grup de şapte persoane, condus chiar de Oprea, pornea spre Munţii Bihorului, pentru prima întâlnire cu partizanii. Tinerii Lupoiu, Mihele, Bozântan, Haiduc, Şimoca, Bradea, împreună cu Oprea au pornit cu trenul şi au coborât în halta Butan, continuându-şi apoi drumul pe jos până în Măgeşti, unde au dormit peste noapte la părinţii lui Bradea. A doua zi, grupul şi-a continuat drumul spre localitatea Zece Hotare, iar pe traseu, Oprea le-a cerut să fie atenţi şi să respecte ordinele pe care le vor primi, i-a prevenit asupra pericolelor, inclusiv despre ce îi aşteaptă dacă vor prinşi.  
 
 „Seara au fost găzduiţi la familia Gavril Vandici. Speriat, socrul acestuia a ieşit din casă şi nu s-a mai întors. Tinerii, cazaţi peste noapte în podul casei, au fost treziţi în zori de Vandici care le-a dat o veste neaşteptată: bătrânul i-a trădat, iar casa era înconjurată de Miliţie“, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ istoricul Cristina Liana Puşcaş, care şi-a realizat lucrarea de doctorat pe tema mişcării de rezistenţă din Bihor
 
A urmat un schimb de focuri, însă nu a durat mult, căci singurul din grup care avea armă a fost Oprea(foto). În final, notarul Oprea şi Iosif Haiduc Iosif au prinşi. Ceilalţi s-au salvat, fugind, dar libertatea lor a fost de scurtă durată. 
 
În urma torturilor, celor doi le-a fost smulse numele membrilor organizaţiei, iar în mai puţin de trei săptămâni, toţi au fost arestaţi. Cei prinşi au fost bătuţi atât de crunt la tălpi şi la stomac, încât nu mai puteau merge. „Au spus şi ce n-a fost adevărat. Au spus de zece ori mai înflorit. La urmă, securiştii nu mai ştiau care este adevărul şi i-au luat la bătaie că mint“, explică şi Brazdă în cartea sa. Culmea e că, în urma trădării socrului, Vandici a fost condamnat şi a decedat la data de 6 iulie 1959 la Formaţiunea Canal Dunăre-Marea Neagră.

Tinereţe în beciurile Securităţii

Membrii G4 au fost acuzaţi de uneltire împotriva ordinii sociale, ca „agenţi ai imperialismului american“, şi aveau să recunoască fapte reale şi ireale în timpul torturilor la care au fost supuşi. Aruncaţi în beciuri, înfometaţi, privaţi de somn, bătuţi şi chinuiţi fizic şi psihic, mai ales noaptea, tinerii încercau să-şi păstreze minţile. „Într-o noapte, colonelul Ludovic Czeller, şeful Securităţii, ne-a scos în curte şi ne-a pus la zid, în faţa plutonului de execuţie. Abia după câteva minute am realizat că simula execuţia, ca să ne sperie“, relatează Aurel Brazdă în cartea sa.
 
La Oradea, sediul Securităţii se afla pe strada Republicii nr. 52, colţ cu strada Pescăruşului, aproape de Gara Centrală. Celulele destinate detenţiei nu aveau mai mult de 4 metri pătraţi. Înăuntru, în loc de paturi, erau scânduri aşezate una lângă alta şi puse pe o capră, mai înaltă în faţă şi una mai jos. Nu în toate, căci unii au fost puşi să doarmă pe beton. Lumina zilei nu pătrundea niciodată şi nicio adiere de aer proaspăt nu-şi putea face loc prin tăietura din zid de nici 25 pe 20 de centimetri care avea rol de geam. Zi şi noapte, arestaţii Securităţii stăteau în întuneric. Toaleta se afla la capătul coridorului, iar arestaţii aveau câteva minute ca să se spele şi să-şi satisfacă nevoile fiziologice, iar cei care nu reuşeau ajungeau să urineze pe pereţii propriei celule.

„Baie“ cu DDT

Celor încarceraţi nu li se permitea să facă baie, ci erau „deparazitaţi“ cu DDT (diclor-difenil-tricloretan). Anchetele se desfăşurau, de cele mai multe ori, noaptea. Cele mai frecvente bătăi erau loviturile cu palma, pumnii şi picioarele.
 
„De trei ori pe noapte ne scoteau la anchetă şi ne băteau cu un picior de scaun sau o codă de mătură. Bătăile erau aplicate la tălpile picioarelor. După ce te legau la mâini şi picioare, erai atârnat pe o bară de lemn cu picioarele în sus, unde îţi aplicau sute de lovituri, apoi te puneau să stai în picioare“, scrie Brazdă. 
 
Sadismul anchetatorilor nu s-a oprit aici. Lui Haiduc, i-au prins degetele în uşă. „Pe la 10 seara ne luau la anchetă. Ancheta se desfăşura cu bătăi. Voiau să ne distrugă. Mi-au strâns mâna la uşă. Şi bătaie. Eram sportiv, ştiam cum să rezist: îmi încordam muşchii. Căutau să nu se vadă că eram bătuţi. Te băteau la tălpi, eram legaţi cu picioarele în jurul gâtului.
 
La Securitate am stat cu doi oameni. Era unul, Popşa, el a mai fost la Securitate, el mi-a spus că atunci când îmi bagă mâna la uşă să nu mi-o trag, că se mulează. Legaţi, ne băteau cu cătuşele la mâini“, mărturisea Haiduc(foto) într-un interviu realizat de istoricul Cristina Liana Puşcaş, care a pus la punct , în subsolul Cetăţii Oradea, unul dintre puţinele spaţii muzeale din România dedicat în exclusivitate memoriei foştilor deţinuţi politic care au îndurat ororile Gulagului comunist, pentru o pagină dedicată Memorialului „Rezistenţă şi Represiune în Bihor“.

Avocaţii, ca procurorii

Cu puţin timp înainte de proces, o parte dintre membrii grupului au hotărât să facă greva foamei, motiv pentru care au fost separaţi, câte doi-câte trei, în celule mai mici. Întâi, au vrut să-i convingă cu vorba să renunţe, apoi cu ameninţări. N-au reuşit. „După opt zile am cerut să vină procurorul general şi a dat ordin să avem mâncare mai bună. Le-am îmbunătăţit mâncarea şi celorlalţi“, a relatat Haiduc.
 
După două luni de cazne, grupul a fost prezentat la Tribunalul Militar Cluj. Au avut surpriza să vadă că avocaţii cereau condamnarea lor la fel ca procurorii, solicitând, însă, pedepse blânde, invocând ca circumstanţe atenuante doar vârsta fragedă a inculpaţilor. Sentinţa, însă, n-a fost uşoară: Oprea, Haiduc, Mihele, Bozântan şi Şimoca au primit câte 7 ani de temniţă grea, Lupoiu – 8 ani, Bradea şi Mihuţ – 5 ani de închisoare corecţională, Vecon – 3 ani, fraţii Brazdă, Ficuţ şi Mălan – 2, Maria Mihele (sora lui Ştefan) – 4 ani şi 5 luni, Karkucz – 1 an şi 5 luni, iar gazda de la Zece Hotare, Gavril Vandici, 2 ani.

Proba de foc în închisoare: dovada reeducării

Aurel şi Ioan Brazdă au fost purtaţi prin închisorile de la Târgşor, Jilava  şi Gherla, unde au făcut cunoştinţă cu aşa-zisa „reeducare“ iniţiată de Alexandru Ţanu, locotenent al deţinutului-torţionar Eugen Ţurcanu. Fost legionar, sperând că va fi eliberat mai devreme, acesta înfiinţase Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste şi îi tortura cu bătăi, obligarea la îngurgitarea urinei şi fecalelor, simularea în batjocură a liturghiilor, cu excremente pe post de prescură şi alte grozăvii.
 
La Gherla, cei doi bihoreni au fost introduşi în Camera 99, denumită şi „Camera morţii“, unde dormeau pe jos 130 de persoane. Toţi erau torturaţi pe rând. Ultima probă de foc pentru a dovedi că sunt cu adevărat reeducaţi a fost cea mai grea pentru Aurel Brazdă. Acesta a trebuit să-şi aleagă o victimă şi o face în persoana unui tânăr din Galaţi. „Mi-am zis că mai bine mă duc eu lângă el, decât altul. L-am avertizat că atunci când vine şeful de cameră de afară şi va stinge lumina, să nu se sperie că voi da în el. Să strige cât poate mai tare!“, relatează Aurel Brazdă.

O celulă cu 190 de inşi

Haiduc a făcut cunoştinţă şi cu Canalul Dunărea-Marea Neagră. Avea o normă de „10 m cubi săpat cărat“ şi stătea într-o baracă împreună cu aproape 40 de oameni, dintre care 30 erau preoţi de toate religiile. Apoi, a fost transferat la Poarta Albă, la sfârşitul lui 1953, iar de acolo la Jilava, unde „curgea apa pe jos“, într-o celulă cu 190 de inşi. „Am zis că aici murim. M-au băgat la turele şi se învârtea permanent şi m-au legat cu lanţuri şi 15 zile mergeam legat de turelă“, îşi aminteşte Haiduc.
 
 Haiduc, Simoca, Bozântan, Oprea s-au eliberat în martie 1955, Mihele – în iunie 1956, iar Lupoi – în martie 1957. Dintre membrii G4, singurii care s-au mai întâlnit cu Oprea au fost fraţii Brazdă şi Iosif Haiduc, în penitenciarul Gherla. Apoi, după eliberare, în 1955, nu l-a mai văzut niciunul, deşi o parte dintre supravieţuitori – fraţii Brazdă, Haiduc, Mihele, Lupoiu şi Şimoca – continuau să ţină legătura între ei.
 
Mai târziu s-a aflat că, în ’56, după tulburările anticomuniste din Ungaria, Oprea fusese arestat încă o dată, împreună cu Victor Bozântan, Ştefan Mihele, Dumitru Bozântan. Toţi au fost condamnaţi la 25 de ani de muncă silnică, pedeapsă pe care, însă, nu au executat-o în întregime. Oprea a fost eliberat în 1962, când a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier. A mai trăit doi ani, îngrijit de sora sa, cântăreaţa de muzică populară Ana Balaci, şi a murit în 1964, fiind înmormântat în cimitirul Belu. 
 
Din grupul pe care l-a iniţiat, azi nu mai trăieşte nimeni. Ultimul s-a stins anul trecut: Ioan Brazdă(foto), fratele lui Aurel Brazdă, cel din urmă devenit după ’90 preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Victimelor Comunismului Bihor, şi a participat activ la ceea ce istoricii numesc „recuperarea memoriei recente“, scriind cărţi şi ţinând conferinţe despre ororile comunismului atât cu caracter ştiinţific, cât şi educativ, inclusiv în şcoli. Aurel Brazdă a murit în 2011, ca urmare a unor boli pe fondul atât al vârstei înaintate, cât şi al suferinţelor îndurate în tinereţe.

România independentă, altă organizaţie de elevi anticomunişti

Grupul G4 nu a fost singura organizaţie de elevi anticomunişti. Organizaţia România Independentă i-a avut ca principali actori pe elevii Liceului „Alexandru Roman“, ai Şcolii Normale Română Unită, ai Liceului Industrial Oradea şi ai Liceului „Emanoil Gojdu“, toate din Oradea. Iniţiatorul organizaţiei a fost Nistor Bădiceanu, elev în clasa a VII-a, devenit după ’90 liderul PNŢCD. 
 
 În cursul lunii mai 1948, potrivit documentelor întocmite de organele poliţieneşti, acesta a pus bazele unei „asociaţii subversive de tip fascist, paramilitar“. Întreaga activitate ilegalistă care urmărea „răsturnarea în mod violent a ordinei sociale democratice“ s-a consumat pe parcursul unei singure luni, timp în care 22 de tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, cel mult au apucat să se întâlnească o dată, respectiv să achite cotizaţia de membru, iar alţii abia dacă au aflat de înfiinţarea ei. 
 
Cu toate acestea, 23 de tineri au fost condamnaţi: Nistor Bădiceanu (21 de ani, elev) a primit o condamnare de 5 ani. Vasile Rusu (21 de ani, elev) şi Leontin Budar (20 ani, elev) – 3 ani de închisoare corecţională, Ştefan Domocoş (17 ani, elev), respectiv Eugen Sarca (21 ani, elev) au primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni, Leontin Molnar (18 ani) a avut de executat 2 ani. „Condamnările relativ mici date tinerilor raportate la gradul ridicat de periculozitate acuzat de Securitate este un alt argument că, în realitate, autorităţile comuniste au vrut să dea un exemplu celor care erau ataşaţi de vechile valori ale democraţiei“, precizează istoricul Cristina Liana Puşcaş(foto).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările