Structura primului Spital Regional din ţară, prezentată în premieră de echipa de specialişti europeni care a lucrat la proiect

Structura primului Spital Regional din ţară, prezentată în premieră de echipa de specialişti europeni care a lucrat la proiect

Viitorul Spital Regional din Iaşi FOTO CJ Iaşi

Studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi, primul din cele trei care vor fi construite la nivel naţional, va fi prezentat vineri, 13 iunie, la Palatul Culturii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Echipa de implementare a proiectului pentru Spitalul Regional de Urgenţă (SRU), condusă de Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, este formată din Martin Schriever, managerul de proiect desemnat de Banca Europeană de Investiţii, Simon Barnes, director în cadrul BEI, şi Mark Mawhinney, reprezentantul Platformei Europene de Consiliere în Materie de Investiţii şi consultanţii tehnici ai proiectului.
 
În şedinţa de vineri, pe lângă studiul de fezabilitate, discuţiile vor viza şi costurile proiectului. „Chiar dacă la un moment dat a apărut riscul prezentării acestui studiu abia în luna septembrie, s-a reuşit printr-un efort susţinut realizarea lui într-un timp scurt, ceea ce ne dă încredere că acest proiect va înainta foarte repede”, a afirmat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean. Astfel, în urma a două vizite de lucru a  reprezentanţilor BEI s-a stabilit ca viitorul Spital Regional de Urgenţă să aibă un număr de 850 de paturi.
 
În anul 2017 a fost aprobată transmiterea unui teren de 12 hectare, situat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local Iaşi în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii. În sarcina Primăriei Municipiului Iaşi, revine acum asigurarea căilor de acces către viitorul spital, în timp ce, Consiliului Judeţean va trebui să modernizeze drumul judeţean 248B Leţcani-Vânători, pe o lungime de 16 kilometri, drum care va asigura accesul pacienţilor din alte judeţe către unitatea medicală.
 
În apropiere de viitorul Spital Regional, Primăria Iaşi vrea să realizeze un „cartier inteligent“, iar pentru acest proiect va primi consultanţă de la Centrul Consultativ European pentru Investiţii (European Investment Advisory Hub - EIAH) al Băncii Europene de Investiţii.
 
„Este un moment foarte important pentru noi fiindcă deschide un nou orizont pentru dezvoltarea Iaşului şi suntem foarte onoraţi şi încrezători că acest orizont apare sub auspiciile Comisiei Europene şi ale BEI. Contribuţia Uniunii Europene şi a BEI la dezvoltarea statelor din Europa Centrală şi de Est, mai ales a României şi, în particular, a Iaşului a fost esenţială şi de neînlocuit în anii post-aderare. Sprijinul pentru Spitalul Regional de Urgenţă şi pentru acest proiect de consultanţă vor însemna pentru Iaşi un sprijin şi un motor de dezvoltare pentru următorii cel puţin 10 - 15 ani”, a declarat primarul Mihai Chirica.
 

Din fonduri europene, la nivel naţional vor fi construite trei spitale regionale la Cluj, Craiova şi Iaşi, acesta din urmă fiind cel mai avansat.

citeste totul despre: