Grevă în justiţie. Tribunalul Iaşi îşi suspendă activitatea din cauza „iminentei abrogări” a pensiilor speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tribunalul Iaşi îşi suspendă activitatea începând cu data de 27 ianuarie
Tribunalul Iaşi îşi suspendă activitatea începând cu data de 27 ianuarie

Judecătorii Tribunalul Iaşi urmează să îşi suspende activitatea începând cu data de 27 ianuarie, ca reacţie împotriva intenţiei legislative de anulare a pensiei de serviciu.

Într-un comunicat de presă remis de către reprezentanţii Tribunalui Iaşi se menţionează că, după data amintită, vor fi judecate doar cauzele urgente.

Decizia a fost luată de către Adunarea Generală a Judecătorilor instanţei, fiind votată de către toţi magistraţii.

„Statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o multitudine de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii impun acordarea unor drepturi băneşti adecvate ca o compensaţie a privaţiunilor şi ca o garanţie a independenţei puterii judecătoreşti”, au precizat reprezentanţii Tribunalului Iaşi.

Mai jos, comunicatul remis de Tribunalul Iaşi.

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Iaşi, întrunită în şedinţa din  21.01.2020, a luat în dezbatere modalitatea în care, în mod repetat, în ultimele zile, celelalte puteri ale statului, executivă şi legislativă, încearcă să submineze independenţa puterii judecătoreşti, atât prin asumarea unor poziţii publice denigratoare la adresa corpului magistraţilor, cât şi prin intenţia de a afecta stabilitatea financiară a acestora.

Anunţatele intenţii ale Guvernului României şi ale unor grupuri parlamentare de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti, calificată ca atare şi de către Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa constantă.

Statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o multitudine de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii impun acordarea unor drepturi băneşti adecvate ca o compensaţie a privaţiunilor şi ca o garanţie a independenţei puterii judecătoreşti.

Drept urmare:

 1. Judecătorii Tribunalului Iaşi, în cadrul  Adunării Generale:

- subliniază necesitatea primordială a respectării principiilor ce guvernează funcţionarea statului de drept, ca axă fundamentală a statului român, potrivit art. 1 alin. 3 din Constituţie;

- îşi manifestă îngrijorarea generală, în mod public, în raport de modalitatea de desfăşurare a procesului legislativ în România, privind încălcarea directă şi flagrantă a deciziilor definitive ale Curţii Constituţionale;

- atrage atenţia că adoptarea proiectului de act normativ, în forma prezentată, aduce atingere în mod direct şi vădit principiilor constituţionale referitoare la independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, consacrate de art. 124 alin. 3 şi art. 125 alin. 1 din Constituţie şi de art. 6 (1) CEDO;

- subliniază că, potrivit art. l alin. 4 din Constituţie, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, iar adoptarea actului normativ ar încălca însăşi esenţa acestui principiu;

- consideră că în cazul adoptării actului normativ, în forma actuală, este necesară o reacţie promptă şi impetuoasă pentru apărarea valorilor şi principiilor ce guvernează o justiţie independentă din partea instanţei;

- stabileşte că este necesar, în cazul adoptării actului normativ, ca preşedintele CSM să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea unui conflict de natură constituţională între puterea judecătorească şi puterea legislativă, în temeiul art. 146 lit. e din Constituţie, având în vedere încălcarea directă a deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale;

- subliniază necesitatea unui efort unitar şi deplin pentru reafirmarea socială, în parametri reali şi obiectivi, a drepturilor magistraţilor, pornind de la izvoarele acestora, ce ţin, în special, de garanţiile intrinseci unei justiţii reale independente, în contraponderea unei campanii publice permanente şi ostile, cu tendinţe vădit defăimătoare şi separatiste social.

 2. Având în vedere iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 21.01.2020, s-a stabilit, în unanimitate, ca, începând cu data de 27.01.2020, activitatea de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, să fie suspendată. Durata suspendării, decisă în unanimitate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi, va fi reevaluată în funcţie de respectarea climatului de independenţă necesar înfăptuirii actului de justiţie în condiţii optime şi în beneficiul cetăţenilor.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Iaşi

 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite