Povestea celui mai infam împărat roman. Atrocităţile săvârşite de Nero, omul care a transformat Roma în cenuşă

Povestea celui mai infam împărat roman. Atrocităţile săvârşite de Nero, omul care a transformat Roma în cenuşă

Nero şi mama sa Agrippina.

Nero a rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari tirani ai Romei antice, prin mărturiile despre persecuţiile îndreptate împotriva creştinilor şi asasinatele ordonate asupra membrilor familiei sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nero Claudius Caesar (37 – 68 d.Hr) a condus Roma vreme de 14 ani, până la moartea sa prin sinucidere, iar unii istorici l-au considerat cel mai infam dintre împăraţii romani. Este amintit în istorie prin depravarea sa, crimele politice săvârşite, persecuţia creştinilor şi pasiunea sa pentru artă. Se spune că Nero cânta la un instrument cu coarde, liră, în timpul marelui incendiu care a mistuit Roma în anul 64.

Istoricul antic Suetonius relata că încă dinainte de ajunge la conducerea Romei, Nero fusese considerat un pericol pentru tatăl său adopytiv, împăratul Claudius, iar a fosta soţie a acestuia, Messalina, a ordonat uciderea sa. O legendă spune că ucigaşii trimişi să îl sugrume pe copil în miez de noapte s-au înspăimântat de un şarpe ieşit de sub perna pe care acesta dormea.  

Părtaş la uciderea tatălui
Nero a urcat pe tron în anul 54, la vârsta de 17 ani, imediat după ce Claudius a murit otrăvit de împărăteasa Iulia Agrippina, mama adoptivă a tânărului Nero.

„Şi-a început cariera prin paricid şi crimă asupra lui Claudius, căci chiar dacă nu a fost instigatorul morţii împăratului, el a fost cel puţin părtaş la aceasta, aşa cum a recunoscut în mod deschis, căci lăuda ciupercile, prin care otrava a fost administrată lui Claudius, ca „hrană a zeilor”, aşa cum o spune un proverb grec.  În orice caz, după moartea lui Claudius, el şi-a revărsat asupra lui orice fel de insultă, în act şi cuvânt, acuzându-l de nebunie şi cruzime. Era o glumă preferată a lui să spună că Claudius a încetat din viaţă pentru a se juca de-a prostul printre muritori”, informa istoricul antic Suetnoius, autorul lucrării Caesarum XII. vitae (Viaţa celor 12 Cezari).

A ordonat execuţia mamei
În primul ani de domnie, Nero a fost însoţit tot timpul de mama sa adoptivă, Iulia Agrippina, iar relaţia incestuasă dintre cei doi devenise faimoasă. În scurt timp, Agrippina a intrat în dizgraţia tânărului împărat, garda romană şi germană  i-a fost retrasă şi a fost alungată din palat, fiind nevoită să se retragă la ţară. În anul 59, Nero a ordonat să fie asasinată, sub pretextul că aceasta a ordonat să fie ucis. Înainte de a decide execuţia ei, Nero a plănuit mai multe tentative de asasinare, toate însă au eşuat. A cerut otrăvirea ei, însă Agrippina devenise imună la otrăvurile folosite.

Apoi, slăbirea acoperişului drmitorului acesteia, astfel încât să se prăbuşească peste ea, însă Agrippina a scăpat cu viaţă. A pus la cale un atentat asupra vasului cu care mama sa ieşise pe mare, însă planul a eşuat din nou. A acuzat-o apoi că ar fi plănuit moartea sa şi a condamnat-o. Agrippina a fost găsită moartă în reşedinţa acesteia de la ţară, iar potrivit mărturiilor unor autori antici, Nero a fost cel care, găsindu-i trupul fără suflare, şi-a luat adio de la ea sărutându-i sânii. Ca să fie sigur de moartea Agrippinei, Nero s-ar fi dus să-i vadă cadavrul — „şi dezvelind-o, o privi peste tot şi cercetându-i rănile, pronunţă în fine o vorbă mult mai nelegiuită decât însuşi omorul, căci zise «nu ştiam că am o mamă aşa de frumoasă»”, informa istoricul roman Dio Cassius.

Nero ar fi stat în spatele unui lung şir de crime. Printre victimele sale a fost Poppaea, soţia sa căreia i-a provocat moartea „lovind-o când era însărcinată şi bolnavă, pentru că ea îl certase că venise târziu acasă de la curse. Prin ea, el a avut o fiică, Claudia Augusta, dar a pierdut-o când era încă un copil”, informa Suetonius.

Tiranul din Roma

În dimineaţa zilei de 19 iunie 64, o explozie a izbucnit în magazinele din jurul Circus Maximus şi s-a răspândit rapid în tot oraşul. În următoarele nouă zile, trei dintre cele 14 cartiere ale Romei au fost distruse, iar alte şapte au fost grav afectate. Unii autori antici l-au plasat pe Nero pe acoperişul palatului său, în timpul incendiului, cântând dintr-o epopee greacă. Zvonurile au circulat repede că împăratul a pornit focul pentru a curăţa terenul pentru a crea un complex de palate pe Dealul Palatin. Nero a aruncat vina asupra creştinilor, urmând un val de procese sumare. Mulţi creştini au fost crucificaţi şi arşi, ca şi cum ar fi torţe vii, pentru a ilumina jocurile de circ. Printre victimele persecuţiei se numără şi Sfinţii Petru şi Pavel ce au fost ucişi prin anul 66.

„Pentru a stinge zvonul, Nero a pus la cale învinuirea unor oameni, urâţi de toată lumea pentru infamiile lor, şi i-a supus la chinurile cele mai crunte; lumea îi numea creştini. Mai întâi, au fost închişi cei care mărturisesc. Apoi, după indicaţiile lor, o mulţime de oameni nu atâta dovediţi că ar fi pus foc, cât învinuiţi de ură faţă de neamul omenesc. Cei care trebuiau să moară au fost prefăcuţi în prilejuri de batjocură: acoperiţi cu piei de fiare, piereau sfâşiaţi de câini, mulţi erau pironiţi pe cruci sau daţi pradă flăcărilor, iar alţii, după ce se întuneca, erau arşi, ca să servească la iluminat în timpul nopţii. Nero îşi oferise grădinile pentru acest spectacol şi dădea o reprezentaţie de circ, amestecat cu mulţimea, în costum de vizitiu, sau conducând un car de curse. Din care cauză, deşi aceşti oameni erau vinovaţi şi meritau cele mai grele pedespe, acum stârneau mila, fiind sacrificaţi nu interesului public, ci sălbăticiei unui singur om”, informa istoricul antic Tacitus.

Desfrâurile lui Nero
Împăratul roman se desfăta, potrivit unor istorici, cu îngroparea oamenilor de vii, iar victimele sale erau deseori fecioarele din temple care îşi încălcau jurămintele de castitate. Nero ar fi fost cel care, după violarea unei preotese, a pedepsit-o îngropând-o într-o peşteră şi lăsând-o să moară de foame. Deseori, în vremea împăratului roman, condamnaţii erau siliţi să îşi sape singuri gropile în care urmau să fi aruncaţi. Uneori se aşeza un ţăruş în groapă, în care acuzaţii erau împlântaţi. Suetonius adăuga că una dintre plăcerile perverse ale lui Nero a fost cea de a se îmbrăca în pielea unui animal sălbatic şi a se închide într-o cuşcă cu victimele sale, care erau legate de un stâlp şi pe care le devora, imitând animale.

Moartea împăratului a fost dramatică. A pierdut puterea în anul 68, în urma revoltelor din imperiu, a fost părăsit de pretorieni şi de servitori şi s-a scuns într-o vilă de la marginea Romei. Înainte de a fi capturat, a ales să se sinucidă, ordonânsu-i unui apropiat să îl înjunghie în gât şi exclamând, în acelaşi timp: „Ah, ce artist piere odată cu mine!”.

„Era pe moarte când un centurion s-a năpustit asupra lui, pentru a-i aşeza o mantie la rană, prefăcându-se că a venit să-l ajute. Nero a răbufnit: „Prea târziu!" şi „Aceasta este fidelitatea!" Cu aceste cuvinte a plecat din lume, cu ochii deschişi, ieşiţi din orbite, încât toţi cei care l-au văzut tremurau de groază”, scria Suetonius. Trupul său a fost depus în mormântul Domitiilor de pe Colina Pinciana. A fost aşezat într-un sarcofag de porfir şi i s-a construit un altar de marmură montat pe o balustradă de piatră. A rămas popular în rândul plebeilor, mormântul său fiind decorat cu flori, încă mulţi ani după moarte.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Metodele odioase de tortură folosite de romani: oameni îndesaţi în trupul măgarilor, fecioare violate de gladiatori, şobolani „dresaţi” să devoreze victimele

Cele mai ciudate relatări despre viaţa în Roma Antică: prinţesa nimfomană, împăratul care a atins culmea depravării şi creştinii bănuiţi de canibalism

Agatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: