Planul sovietic de distrugere completă a pădurilor României. „Lemnul este tăiat fără limită şi fără reguli“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăieri de pădure. FOTO: ARHIV. Di Gaspero.
Tăieri de pădure. FOTO: ARHIV. Di Gaspero.

În primii ani ai regimului comunist, pădurile seculare din România au fost tăiate pe suprafeţe întinse, pentru ca lemnul să ia calea Uniunii Sovietice.

Note informative secrete şi documente de arhivă de la începutul anilor ´50 oferă detalii mai puţin ştiute despre modul în care au dispărut pentru totdeauna suprafeţe impresionante de pădure din România. Urmările defrişărilor de la mijlocul secolului XX au fost dezastruoase.

Două decenii mai târziu, România a fost afectată de cele mai severe inundaţii din istoria ei. Imediat după calamităţile de la mijlocul anilor ´70, autorităţile au anunţat planuri uriaşe de regenerare a pădurilor, estimând că în anul 2010, România va avea din nou, la fel ca în urmă cu un secol, o suprafaţă de 40 la sută din teritoriul ei acoperită cu păduri. Suprafaţa împădurită a României a rămas, însă, de circa 27 la sută, respectiv 6.529.000 de hectare, potrivit Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor.

Sovromlemn – zece ani de pradă în pădurile României

În martie 1946, Romulus Zăroni, un plugar din Hunedoara apropiat şefului de Guvern Petru Groza şi impus de acesta ca noul ministrul al Agriculturii, a semnat înfiinţarea Sovromlemn, o companie româno-sovietică al cărui scop a fost exploatarea bogăţiei forestiere în favoarea Uniunii Sovietice.

Până la mijlocul anilor ´50, când sovromurile au fost desfiinţate, cea mai mare parte a lemnelor şi a mărfurilor rezultate din exploatările de pădure din România a fost trimisă în URSS ca despăgubiri de război, sau în urma unor schimburi comerciale, la preţuri derizorii. Păduri virgine, seculare şi din ariile protejate ale ţării au fost rase în acei ani, pentru totdeauna, arătau documentele de arhivă, doar materia primă şi produsele cele mai de calitate fiind acceptate să ia calea estului.

„Pădurile din România se află într-o situaţie foarte rea. Guvernul comunist a fost de acord să aplice Planul Sovietic pentru distrugerea completă a pădurilor. Am fost informaţi de un specialist din acest domeniu, care a lucrat 20 de ani în industria lemnului şi a exploatărilor forestiere, că lemnul tăiat în România este exploatat fără reguli şi fără limite. Păduri antice sunt retezate la pământ, fără a mai exista vreun ordin de reîmpădurire. În acest ritm va mai fi nevoie de 60 de ani pentru ca pădurile să îşi revină la normal. Tot lemnul este exportat în beneficiul Uniunii Sovietice, ca reparaţii de război”, arăta o notă secretă din 1952, din arhivele RFE (Radio Europa Liberă), citând un fost director al exploatării forestiere din Oneşti.


Tancuri folosite pe post de tractoare

Informatorul relata că la acea vreme, una dintre marile uzine de exploatare a lemnului funcţiona la  Oneşti, pe râul Trotuş, nu departe de Munţii Tarcău. Exploatarea avea 2.400 de angajaţi, dintre care 450 lucrau în fabrică, iar 2.000 erau tăietori de lemne care munceau, împărţiţi în grupuri, în 18 parcuri întinse fiecare pe câte 1.500 de hectare de pădure.Uzina se întindea pe 15 hectare şi era înconjurată cu garduri de sârmă ghimpată, fiind păzită zi şi noapte de trupe de Miliţie. Motivul îl reprezentau grupurile de partizani anticomunişti care se ascundeau în pădurile din jurul ei şi care adesea intrau în contact cu muncitorii. Directorul uzinei, arăta nota CIA, un membru de partid, îşi trata angajaţii ca pe sclavi şi îi biciuia pe cei care nu îi îndeplineau doleanţele. Era acompaniat pretutindeni de doi miliţieni înarmaţi.

La Domnişoara, în zona Bistriţei, cunoscută ca un centru de exploatare a lemnului, Sovromlemn exporta zilnic 30 de vagoane de buşteni. „Se munceşte zi şi noapte. Toate pădurile sunt distruse fără a se ţine cont de cerinţele viitoare. Tancuri de armată sunt folosite ca tractoare. Circa 1.000 de muncitori sunt angajaţi aici. Câştigurile lor zilnice sunt de 200 – 300 de lei şi de 300 – 500 de lei pentru muncitorii care lucrează pe baza unui acord. Depozitul de mâncare şi haine al companiei a fost devastat de un incendiu. Directorul a fost arestat şi acuzat de sabotaj”, se arăta într-un alt document de arhivă, din 1951.

Pădurarii, înlocuiţi cu beţivii satelor, devotaţi partidului


Un alt factor care a făcut posibil în anii ´50 dezastrul din pădurile României a fost înlocuirea pădurarilor (lucrători silvici de meserie) cu oameni fără pregătire, aleşi doar pentru că erau devotaţi Partidului Comunist Român.

„Cum foştii pădurari erau crescuţi şi educaţi în mentalitatea „putredei burghezii”, erau deci oameni de omenie, cu mila şi credinţa în Dumnezeu, aceştia nu erau pe placul regimului şi, ca atare, ei trebuiau eliminaţi. Mentalitatea lor îi situa în poziţia de „agenţi ai burghezo-moşierimii şi imperialismului american”. Comuniştii aveau nevoie de oameni educaţi în „ura de moarte”, aşa cum este scris în toate cărţile „părintelui popoarelor – Stalin”. Pentru a răspunde acestei învăţături staliniste, încă din 1948, foştii pădurari au fost daţi afară rând pe rând şi înlocuiţi cu membri de partid, fără nicio pregătire sau experienţă, dar verificaţi în schimb din punct de vedere al „devotamentului” lor faţă de stăpânii de la Moscova şi cozile lor de topor din RPR”, se arăta într-un raport secret, păstrat în arhivele RFE, consultat de adevarul.ro.

Potrivit autorului raportului, Corpul Pădurarilor a fost înfiinţat în 1949, era organizat milităreşte, iar membrii săi primeau arme militare şi beneficiau de o instrucţie specială prin Ministerul Afacerilor Interne şi Securitate. Dispoziţiile le primeau de la Miliţia locală şi Securitatea regională şi trebuiau să informeze aceste instituţii cu privire la tot ce observă în zonele de care erau responsabili, în principal când observau persoane necunoscute sau suspecte în pădure.

„Majoritatea acestora nu avuseseră niciun căpătâi înainte de instalarea la putere a regimului comunist şi erau târâturile satelor, beţivii, leneşii şi borfaşii satelor, cei care rezemau pereţii cârciumilor în zilele de sărbătoare ca şi în zilele de lucru, elemente incapabile să execute ceva constructiv. Regimul comunist a apelat însă la ei, le-a dat toată consideraţia şi i-a făcut să creadă că dacă nu au făcut nimic toată viaţa lor, aceasta nu a fost din vina lor, ci a burgheziei şi culacilor care i-au exploatat şi umilit, îmbogăţindu-se pe spinarea lor. În felul acesta, regimul de teroare comunist şi-a asigurat devotamentul lor şi ca atare a trebuit să îi recompenseze, folosindu-i în acelaşi timp în diferite sectoare în scopul aducerii la îndeplinire a planurilor lui criminale.

Cheresteaua de cea mai bună calitate lua calea URSS

Măcelul pădurilor din România intrase în acei ani şi în atenţia Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Statele Unite ale Americii. Rapoarte păstrate în arhivele instituţiei ofereau detalii despre exporturile de lemn efectuate de întreprinderilor româneşti în anii 50. Un astfel de document viza activitatea Trustlemn, înfiinţat în 1950, ca urmare a reorganizării Întreprinderrii Pentru Exploatarea Industriei Lemnului (IPEIL). Trustlemn, aflat în subordinea Ministerului Pădurii şi Industriei Hârtiei, controla mai multe exploatări forestiere din România decât Sovromlemn, însă exporturile unităţilor se îndreptau tot spre Uniunea Sovietică.

„Între 60 şi 70 la sută din cheresteaua folosită în construcţii este exportată în URSS sau via URSS în Cehoslovacia şi Ungaria. Restul de 30 – 40 la sută rămâne în folosinţa locală. Toate materialele pentru mină mergeau la Petroşani, Codlea (fosta Concordia) şi minele Capeni de lângă Bacău. Materialele pentru stâlpii de telegraf şi de telefonie şi pentru combustibil, la fel şi o mare parte din producţia necesară la construcţia căilor ferate este folosită local”, se arăta într-un raport al CIA, din 1952. Lemnele de cea mai bună calitate erau trimise în Uniunea Sovietică, arăta un alt document din 1952, păstrat în arhivele CIA.

„Exploatările sovietice ale pădurilor din România au crescut serios. Una dintre scuzele pentru distrugerea pădurilor este faptul că partizanii Rezistenţei anticomuniste îşi găsesc refugiul aici. La Dărmăneşti, lângă Bacău, în Moldova, trei mii de tăietori de lemne sunt la lucru. Cinci până la şase mii de metri cubi de lemne sunt tăiaţi în fiecare lună. Lemnul este administrat de Sovromlemn. Este trimis via Brăila – Galaţi spre Odessa. Lemnul de calitatea întâi şa a doua este păstrat pentru sovietici. Cheresteaua de calitatea a treia este trimisă în Ungaria, ca „lemn sovietic”. Probabul o parte ajunge în Cehoslovacia”, arăta o notă informativă a CIA. Sighet şi Rădăuţi se aflau de asemenea, pe traseul exporturilor de lemn.

Pădurile seculare rase de pe valea Bistriţei

Cele mai multe dintre exploatările controlate de Sovromlemn se aflau în sudul Bucovinei, în nordul Moldovei, în văile Trotuşului, Bistriţei, Dorna şi Putna - regiuni care produceau cherestea de calitate excelentă, arăta un alt document secret din arhivele CIA. În 1951, Sovromlemn controla 30 de uzine forestiere, unele naţionalizate, şi peste 100 de gatere, toate lucrând pentru export spre URSS. Produceau anual peste 1,25 milioane de metri cubi de cherestea rotundă, iar 90 la sută erau trimise în est. Iniţial 90 la sută din personalul Sovromlemn era compus din români, însă în 1951, raportul dintre angajaţii sovietici şi români s-a echilibrat, iar managementul companiilor şi stafful tehnic erau reprezentat de sovietici.

„Sovieticii au revendicat pădurile din Valea Bistriţei, inclusiv cele care au aparţinut prinţului Nicolae, în Broşteni, şi prinţesei Ghica, în Comăneşti, regiuni cu păduri antice care nu au mai simţit vreo tulburare de secole. Transportul cherestelei pe râul Bistriţa cu plutele era mult mai ieftin pentru sovietici decât transportul din orice alt district. Încărcăturile sunt cărate pe râu doar pentru Sovromlemn”, arăta o notă informativă a CIA, din 1953. Potrivit istoricilor, în anii 50, plutăritul pe Bistriţa a atins apogeul său, iar pe râul Bistriţa se transportau anual peste două milioane de metri cubi de lemn, provenit din pădurile din bazinul Bistriţei. Tăierile deşănţate practicate atunci de către Sovromlemn, într-o perioadă relativ scurtă, au dus la epuizarea resurselor exploatabile ale pădurilor, din acest bazin rămânând în picioare doar cele tinere.



Tăierile de păduri au crescut vertiginos

Între 1945 şi 1951, conform unor documente din arhiva CIA, producţia exploatărilor forestiere din România s-a triplat, iar peste 40.000 de oameni au fost calificaţi ca muncitori forestieri, cei mai mulţi la începutul anilor ´50. În 1945 s-au tăiat 2 milioane de metri cubi de lemn moale, 4 milioane de metri cubi de lemn tare şi 600.000 de metri cubi de stejar. În 1951, tăierile au fost de 5-6 milioane de metri cubi de lemn moale, 6-7 milioane de metri cubi de lemn tare şi 1,5 milioane de metri cubi din păduri de stejar, arăta un raport al CIA. Lemnul tare era folosit în construcţii şi pentru combustibil.

paduri

„Planurile pentru anul 1952 vizau tăierea a 6,5 milioane de metri cubi de păduri de specii moi şi 13,5 milioane de metri cubi de păduri din specii tari, inclusiv stejar. Din volumul total, sovieticii urmau să taie 3,5 milioane de metri cubi de păduri de specii moi şi 2 milioane de metri cubi de păduri din specii tari”, arăta o notă informativă a CIA. Suprafeţe uriaşe de păduri seculare au dispărut la începutul anilor ´50, însă conform relatărilor din presa vremii campanii ample de reîmpădurire au fost iniţiate de autorităţile comuniste, care au dus la regenerarea a mii de hectare de pădure.

Marile inundaţii din România anilor ´70 au fost privite ca o consecinţă a defrişărilor. În 1975, Nicolae Ceauşescu anunţa un plan uriaş de regenerare a pădurilor din România, care urma să se deruleze până în 2010. În program se arăta că suprafaţa pădurilor din România scăzuse de la aproape 9 milioane de hectare (40 la sută din suprafaţa ţării) la începutul secolului XX, la 6 - 6,5 milioane de hectare (27 la sută) în anii ´70, în urma tăierilor haotice. Tot în anii ´70, în România se exploatau 28 de milioane de metri cubi de lemn, faţă de 21 de milioane de metri cubi cât trebuia să fie producţia forestieră a ţării. Programul prezentat românilor arăta că marile greşeli de gestionare a fonudului forestier care au adus pădurile României într-o situaţie critică au fost făcute în perioada interbelică, în timp ce distrugerile de după Al Doilea Război Mondial erau minimalizate.

„Imediat după război, Sovromlemn, o companie mixtă româno-sovietică, a fost responsabilă pentru defrişarea unor uriaşe zone de pădure şi livrarea unor cantităţi vaste de lemne procesate sau neprocesate Uniunii Sovietice, ca despăgubiri parţiale de război.Se poate pune întrebarea de ce s-a făcut atât de puţin pentru remedierea situaţiei, de ce nimic nu s-a făcut pentru cele 700.000 de hectare de pădure cu randament scăzut şi de ce un miion de hectare de pădure descrise ca trecute de vremea exploatării nu au fost exploatate la timp”, arăta un document din arhivele RFE (1976).

Planul anunţat de Ceauşescu în 1975 era ca până în 2010, suprafaţa acoperită de păduri din România să ajungă din nou la 40 la sută. „Cele 12 capitole din program au un mai multe lucuri interesante de menţionat. Capitolul I arată că deşi pădurile României pot produce 21 de milioane de metri cubi de lemn anual, pentru un timp volumul exploatărilor ar trebui să scadă la 20 de milioane de metri cubi anual, pentru a „balansa” structura pădurilor şi în final să ducă la creşterea producţiei anuale. „Regenerarea” a 700.000 de hectare de pădure cu producţie scăzută să fie completată cel târziu până în 2010. De asemenea, 305.000 de hectare vor fi reîmpădurite anual între 1976 şi 1980, şi 220.000 de hectare anual în timpul fiecărui cincinal care va urma”, arăta planul de regenerare a pădurilor.

Fondul forestier al României are o suprafaţă de 6.529.000 hectare, reprezentând 27,3% din teritoriul ţării. Anual, tăierile de pădure înseumează peste 20 de milioane de metri cubi. În 2018, au fost efectuate regenerări artificiale de pădure pe o suprafaţă de circa 9.000 de hectare, faţă de 25.000 de hectare regenerate cu pădure în 1990.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Ciudanoviţa, oraşul-fantomă ridicat de sovietici unde oamenii sunt dependenţi de uraniu. „Se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici“

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor

Atrocităţile trăite de români în primii ani de comunism: marile deportări, lagărele morţii şi experimentele sovietice

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite