Băiat de 18 ani, găsit înecat în apele Dunării. Prietenul său a fost salvat în ultimul moment

Băiat de 18 ani, găsit înecat în apele Dunării. Prietenul său a fost salvat în ultimul moment

FOTO: ISU Giurgiu

Scafandrii ISU l-au căutat pe tânăr mai bine de o zi. În cele din urmă, l-au găsit înecat la o adâncime de patru metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov l-au găsit în apă, la o adâncime de aproximativ patru metri, pe tânărul de 18 ani dat dispărut în cursul zilei de duminică, 5 iunie. Cadavrul a fost găsit la 500 de metri în aval faţă de plaja Gostinu, judeţul Giurgiu.
 
Duminică după-amiază, pompierii militari din cadrul ISU Giurgiu au fost solicitaţi să intervină pentru căutarea unui tânăr care a intrat în apa Dunării, în zona localităţii Gostinu, şi nu a mai ieşit la suprafaţă.
 
Un alt băiat, de aceeaşi vârstă, a fost scos la timp din apă de oamenii care se aflau în apropiere, cu o barcă. Acesta a primit primul-ajutor din partea paramedicilor SMURD şi personalului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
 
Conform ISU Giurgiu, cei doi se aflau la scaldat împreună cu mai mulţi prieteni. 
 
Căutările tânărului dispărut au fost oprite duminică seara din cauza întunericului, iar în dimineaţa zilei de luni, 6 iunie, au fost reluate. În cele din urmă, scafandrii au reuşit să-l găsească.
 

Vă recomandăm şi: 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările