Un bărbat a scăpat ca prin minune de la moarte după ce a adormit cu ţigara aprinsă, iar apartamentul în care locuia s-a făcut scrum

Un bărbat a scăpat ca prin minune de la moarte
după ce a adormit cu ţigara aprinsă, iar apartamentul în care locuia s-a făcut
scrum

Apartamentul a fost distrus în întregime de incendiu Foto: ISU Galaţi

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din Galaţi. Proprietarul a fost salvat în ultimul moment, acesta fiind în stare de ebrietate.

Un puternic incendiu a izbucnit vineri seara, în jurul orei 21.30, într-un apartament dintr-un bloc din cartierul Micro 19 din Galaţi. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă care au acţionat pentru lichidarea incendiului.

Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi cei de la SMURD Galaţi au intervenit pentru a scoate din apartamentul în flăcări un bărbat de 56 de ani care era beat şi se intoxicase cu fum, acesta fiind transportat ulterior la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul după aproximativ o oră. ”A fost distrus întregul apartament şi au fost degradate casa scării împreună cu apartamentul aflat sub cel afectat”, a declarat plutonierul major Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind o ţigară pe care proprietarul apartamentului a uitat-o aprinsă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: