Reacţia unui şofer din Galaţi care a fost prins beat la volan. S-a ales cu  dosar penal şi riscă să ajungă la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 27 de ani avea o alcoolemie foarte mare şi mergea haotic cu maşina. Oprit în trafic şi invitat la spital pentru probe de sânge, el a refuzat vehement, existând suspiciunea că a mai consumat şi alte substanţe psihotrope în afară de alcool.

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, au observat în trafic, pe DN 26, în localitatea Şiviţa un autoturism marca Audi, înmatriculat în România, care se deplasa cam sinuos.

Bănuind că ceva nu este în regulă, oamenii legii au tras pe dreapta autoturismul, la volanul căruia se afla gălăţeanul Viorel C., în vârstă de 27 de ani, pentru un control amănunţit.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că bărbatul emana halenă alcoolică. Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, acesta a fost testat cu un aparat etilotest, de către lucrători din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, rezultând o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

Ulterior, în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, unde a refuzat vehement să se supună prelevării de mostre biologice. Există suspiciunea că tânărul ar fi consumat şi alte substanţe psihotrope în afară de alcool, având în vedere reacţia lui disproporţionată. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni: conducerea sub influenţa alcoolului a unui autovehicul şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Cumulate, cele două fapte îl pot trimite pe şoferul gălăţean după gratii, pentru între şase luni şi trei ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite