Peste 500 de puncte de colectare a gunoiului din Galaţi vor fi modernizate. Investiţia este de 41,3 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modulele vor fi prevăzute cu un sistem de securizare – control de acces cu cartelă, care va fi alimentat de la un kit cu panou fotovoltaic de minim 250 W, care va asigura funcţionarea sistemului continuu, indiferent de condiţiile meteo.Sursa de finanţare propusă este bugetul local, însă sunt şanse ca municipiul Galaţi să obţină şi fonduri europene pentru proiect.

Consiliul Local al municpiului Galaţi a aprobat, la iniţiativa primarului Ionuţ Pucheanu, un proiect de hotărâre privind amenajarea şi modernizarea punctelor de colectare a deşeurilor. 

Prin acest proiect, în cadrul căruia s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, se doreşte amenajarea şi modernizarea unui număr de 517 puncte de colectare selectivă a deşeurilor în sistem suprateran, inclusiv racordarea acestora la reţeaua de canalizare a oraşului.

Este vorba despre o investiţie a cărei valoare estimată  este de peste 41,3 milioane de lei, cu TVA. Pentru moment sursa de finanţare propusă este bugetul local.

Scopul proiectului este de a eficientiza activitatea de colectare selectivă a deşeurilor. Astfel, prin sistemul suprateran, cu patru module pentru colectarea selectivă a deşeurilor, doar cetăţenii arondaţi la punctul de colectare vor avea acces la acesta, fiind eliminate astfel actele de vandalism.

Practic, modulele vor fi prevăzute cu un sistem de securizare – control de acces cu cartelă, care va fi alimentat de la un kit cu panou fotovoltaic de minim 250 W, care va asigura funcţionarea sistemului continuu, indiferent de condiţiile meteo.

În plus, se vor demola platformele care prezintă un grad avansat de degradare şi se vor realiza platforme suport noi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite