De ce fugim de răspundere. „Un astfel de om va căuta paravane, filtre şi persoane care să scoată castanele din foc pentru el“

De ce fugim de
răspundere. „Un astfel de om va căuta paravane, filtre şi persoane care să scoată castanele din
foc pentru el“

Fuga de răspundere se datorează fricilor, dar şi lipsei de educaţie

Mulţi dintre noi aleg să nu îşi asume responsabilitatea pentru lucrurile pe care le fac, preferând să dea vina pe alţii sau pe diverşi factori. Există persoane care şi-au făcut chiar un mod de viaţă din fuga de răspundere sau pasarea ei, convenabil, către alte persoane.

Răspunderea poate fi interioară, când o persoană consideră că trebuie să îşi facă autocritica pentru acţiunile sale, şi exterioară, când răspunde în faţa altor persoane sau instituţii pentru ceea ce face la serviciu sau în societate.

”Când analizăm o persoană care nu-şi asumă răspunderea, vorbim în general de o persoană slabă, care preferă ca alţii să ia deciziile în ceea ce o priveşte pentru ca într-o situaţie limită să poată avea pe cine da vina. Dacă nu îşi asumă răspunderea la serviciu, unde petrece 8-10 ore pe zi, e ca un fel de antrenament şi pentru ceea ce face apoi şi în familie”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cauzele fugii de responsabilitate sunt multiple, pornind de la lipsa de energie, deşi poate părea puţin plauzibil, şi până la lipsa exerciţiului de a fi responsabil. Dacă în familie sau anturaj copilul a observat că e mai bine să pasezi responsabilitatea, sunt mari şanse să facă acelaşi lucru şi ca adult.

Există chiar şi ceea ce specialiştii numesc manipulatori emoţionali, adică acele persoane care ştiu foarte bine cum să declanşeze anumite emoţii la cei cu care interacţionează pentru a obţine ceea ce îşi doresc. ”Manipulatorul emoţional întotdeuna va căuta paravane, filtre şi persoane care să scoată castanele din foc pentru el”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Cât contează lipsa educaţiei în neasumarea răspunderii

Când vorbim de asumarea răspunderii, aceasta se întâmplă acum, în prezent, ori persoanele în cauză nu vor sau nu pot să facă faţă unei astfel de poveri, mai ales dacă au în spate o întreaga experienţă în evitarea responsabilităţii pentru ceea ce fac.

În spatele acestui refuz de asumare a răspunderii nu stă neaparat o frică, ci este vorba şi de o lipsă de educaţie, spun specialiştii. Prin urmare, primul pas pe care trebuie să îl facă cei care au o problemă pe această zonă este să conştientizeze că nu este în regulă ceea ce fac.

”Dacă nu îţi asumi responsabilitatea activităţii sau funcţiei pe care o ai,  această decizie va crea o carenţă mentală, emoţională şi fizică. Există şi multe persoane care nu îşi asumă răspunderea pentru ceea ce fac din cauza fricii, frica de ceea ce ţi se poate întâmpla pentru ce ai făcut sau nu ai făcut, însă poţi alege să o laşi să te domine sau poţi învăţa să o depăşeşti”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

În momentul în care luăm decizia de a ne asuma răspunderea pentru ceea ce facem, o putem face într-un sens pozitiv sau într-unul negativ. Dacă persoana în cauză îşi spune că lucrurile se vor schimba în bine dacă acceptă să îşi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni, atunci e pe calea cea bună.

Multiplicarea prin propriul exemplu

Dacă îşi va spune că odată ce va face asta, va fi găsită drept ţap ispăşitor de toţi cei din jur şi nimic bun nu va ieşi din asta, atunci lucrurile nu vor evolua în bine pentru respectivul.

”Tot ceea ce gândesc, simt, spun şi fac, îmi aparţine. Sunt responsabil pentru asta”, este o expresie pe care cei care au probleme cu asumarea răspunderii o pot repeta, simţi şi trăi, iar schimbarea nu va întârzia să apară, spun specialiştii.

Primul pas spre vindecare este asumarea răspunderii pentru activităţile sau acţiunile mai mici, însă nu oricum, ci cu entuziasm, pentru că responsabilitatea este asociată de cele mai multe ori cu o povară, cu o greutate.

Asumarea răspunderii are şi părţi frumoase, dar şi părţi mai puţin plăcute, însă odată ce te decizi să acţionezi în această direcţie, vei constata că te vei elibera de orice fel de constrângeri, în special de  cele de ordin moral, în sensul de a te învinovăţi pentru că ai refuzat să fii responsabil în anumite situaţii.

”Ultimul pas este vindecarea, care se produce în interiorul individului după ce îşi asumă răspunderea pentru ceea ce a făcut. Va urma o multiplicare prin propriul exemplu, adică persoana în cauză se va hrăni cu starea de bine care decurge din orice asumare a responsabilităţii care o va avea pe viitor”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: