Înviere sau reîncarnare? Detaliile unei dileme străvechi, care aprinde imaginaţia oamenilor şi-i întărâtă pe teologi

Înviere sau reîncarnare? Detaliile unei dileme străvechi, care aprinde imaginaţia oamenilor şi-i întărâtă pe teologi

Biserica Mănăstirii Voroneţ, Judecata de Apoi FOTO C. Crângan

În vreme ce adepţii reîncarnării cred că există un număr finit de suflete, care trăiesc o infinitate de vieţi într-o infinitate de trupuri (inclusiv în formă animală), adepţii învierii spun că există o infinitate de suflete care îşi trăiesc viaţa trupească o singură dată, după care se întorc la Domnul. Bizar este că 63% dintre români cred şi în înviere, şi în reîncarnare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sondajele de opinie din ultimii ani arată că, de fapt, românii trăiesc într-o foarte ciudată duplicitate atunci când vine vorba despre credinţa lor. Astfel, potrivit unui sondaj făcut de IRES în urmă cu doi ani, deşi 83% din români se consideră creştini până-n măduva oaselor, 65% cred şi în deochi, cu toate că acest din urmă concept este considerat păgân de către biserică.

La fel de ciudat stau lucrurile, în mintea poporului român, şi în ceea ce priveşte vechea dilemă „înviere versus reîncarnare”. În vreme ce 78% dintre cei intervievaţi au spus un da răspicat ideii că învierea morţilor este credibilă, 62% dintre respondenţii din acelaşi eşantion au spus că au convingerea că şi reîncarnarea este un concept cât se poate de adevărat.

Evident, în esenţă, asta arată cât de aproximativă este (şi) educaţia teologică a românilor , care nu reuşesc să facă, în marea lor majoritate, diferenţa între cele două concepte religioase complet diferite. Cu alte cuvinte, şi în privinţa credinţei se cam aplică, la poporul nostru, vechea zicală „Şi cu slănina-n pod, dar şi cu brişca unsă”.

Explicaţiile sociologice a „haosului de conştiinţă”

Sociologul Iulian Mihailov crede că această confuzie între cele două concepte vine din faptul că, decenii la rând, educaţia religioasă a românilor a fost interzisă de statul comunist, după care a fost direcţionată doar către o singură confesiune: cea ortodoxă.

„Multă lume spune că religia trebuie să dispară din şcoli, însă realitatea ne arată că ea trebuie să existe în programele educative. Tinerii trebuie să înveţe şi despre evoluţionism, dar şi despre creaţionism, în toate laturile lui. Orele de religie nu trebuie însă să fie centrate pe partea dogmatică, ci pe istoria religiilor şi pe esenţa filosofiei fiecăreia credinţele majore existente”, este de părere sociologul Iulian Mihailov.

Acesta mai spune că tocmai lipsa unei educaţii religioase adecvate în şcoli a dus la un haos conceptual în mintea românilor, care nu au proprietatea termenilor atunci când se declară în acord sau în dezacord cu o practică religioasă sau alta.

„De vină pentru aceast haos de conştiinţă - căci asta este acum în mintea românilor - e de vină şi perioada comunistă, care a scos complet religia din educaţie, dar şi atitudinea greşită de după 1989, când ortodoxia ne-a fost vârâtă pe gât cu forţa. Calea dreaptă este undeva pe la mijloc. Oamenii trebuie să fie informaţi cu privire la alternativele religioase, pentru ca apoi să poată să ia o decizie în ceea ce-i priveşte”, adaugă sociologul.

El ne-a mai explicat şi că libertatea de conştiinţă statuată de constituţie va putea fi garantată cu adevărat de-abia atunci când în şcoli vor fi tratate în mod egal toate curentele fiosofice şi religioase.

„Cred că aici ar putea fi vorba, de fapt, despre o disciplină de studiu nouă. Aş numi-o existenţialism. În interiorul ei, tinerii ar putea să înveţe, gradual, despre faptul că umanitatea este divizată în credincioşi şi atei. Că ateii cred că lumea a evoluat din sine, în vreme ce credincioşii afirmă că aveam de-a face cu un act de creaţie divin. Apoi, de-a lungul anilor de studiu, fiecare concept trebuie dezvoltat, până către evoluţionismul aprofundat şi către esenţa tuturor religiilor importante”, afirmă Iulian Mihailov.

El este de părere că, astfel, atunci când tânărul va ajunge la vârsta maturităţii depline va avea la îndemână suficiente cunoştinţe încât să poată  să-şi exercite libertatea de conştiinţă în mod asumat, nu fortuit şi nici în baza unor cutume şi prejudecăţi impuse prin sistemul de educaţie.

Un suflet şi o infinitate de vieţi, sau o viaţă şi o infinitate de suflete?

După această necesară clarificare sistemică, revenind la tema propusă de aceste articol – înviere versus reîncarnare -  se cuvine să spunem că, raportate la nivel planetar, cele două concepte au adepţi într-o proporţie sensibil egală.

Evident, excludem din calcul confuzia din societatea românească (să nu uităm că  şase din zece români cred că învierea este un fel de reîncarnare) şi ne referim la marile religii, cu creştinismul ca principal promotor al învierii şi budhismul ca exponent al reîncarnării.

Diferenţa fundamentală dintre cele două concepte este rezumată cel mai bine de părintele profesor Pompiliu Nacu, în lucrarea „Ereziile primelor opt veacuri creştine şi dăinuirea lor la începutul mileniului trei” (Editura Partener Galaţi, 2010).

În volumul amintit (care este varianta extinsă a lucrării de doctorat a părintelui Nacu) graniţa dintre cele două concepte religioase este trasată clar, fără echivoc, dar cu renoaşterea faptului că există o uriaşă confuzie în conştiinţa pubicului românesc.

„Atracţia faţă de acest mit (N.R.: al reîncarnării) este resimţit chiar de către creştinii practicanţi, ceea ce crează o serie de situaţii confuze din punct de vedere teologic şi duhovnicesc. Uneori învierea lui Hristos este asociată, confundată, pusă pe acelaşi plan sau chiar înlocuită cu reîncarnarea, deşi sunt două teme religioase ireconciliabile”, scrie pr dr Pompiliu Nacu.

De altfel, preotul recunoaşte că această confuzie nu este neapărat una a lumii moderne (deşi s-a accelerat în ultimele decenii), ci că a existat încă din Evul Mediu, prin maniheism şi catarism, curente religioase creştine care au „absorbit” numeroase concepte din alte religii, printre care şi reîncarnarea.

Diferenţa fundamentală dintre cele două curente este aceea că, în vreme ce în teoria reîncarnării numărul de suflete este finit, iar fiecare suflet „se plimbă” dintr-un corp în altul, experimentând o infinitate de vieţi şi de senzaţii (inclusiv existenţa animală), în conceptul teologic al învierii (specific creştinismului), numărul de suflet este infinit, iar fiecare dintre acestea experimentează o singură dată întruparea.

Întru deplină edificare este adus ca argument Sfânta Scriptura, din care reiese clar că, după moarte, sufletele merg în rai sau în iad şi nu translatează în alte trupuri. „Pulberea se întoarce în pamânt, cum a fost, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” ( Ecleziast 12, 7).

Ïn Noul Testament, Iisus spune şi mai limpede: „Şi a murit saracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în  chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazar în sânul lui” ( Luca 16, 22-23). 

Biblia şi Mântuitorul nu vorbesc de mai multe vieţi, ci de una singură, ca dar al lui Dumnezeu, la sfârşitul căreia urmează judecata. După învăţătura creştină, există două judecăţi: cea particulară, care se face sufletului imediat după moarte, şi cea universală, care va avea loc la învierea morţilor, când se va judeca atât sufletul, cât şi trupul înviat şi transfigurat. 

Biblia spune şi că trupul este deosebit de important pentru mântuirea omului, fiind „templu al Duhului Sfânt”. Trupul nu este lăsat pradă distrugerii totale prin moarte, ci el este destinat învierii, când se va uni cu sufletul pentru a răspunde împreună de faptele savârşite şi a se bucura de pedeapsa sau fericirea veşnică. De altfel, acesta este şi motivul fundamental pentru care creştinii, dar mai cu seamă ortodocşii, nu acceptă incinerarea morţilor.

Vă mai recomandă şi:

De ce refuză Biserica Ortodoxă accesul femeilor la preoţie. Argumentele unei dispute vechi de peste 2.000 de ani

Avem sau nu suflet? Întrebarea care ne frământă de mii de ani. Preot: „Am văzut om la 96 de ani căţărându-se pe pereţi şi cerând preot înainte de moarte”

Povestea singurei biserici din România în care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocşilor. De ce a fost gonit de turci de la Constantinopole

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: