Soluţiile găsite de autorităţile din Vrancea pentru îndepărtarea urşilor, fără să rănească animalele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garduri electrice au fost montate în zona de munte, la stâne FOTO Şilviu Chiriac
Garduri electrice au fost montate în zona de munte, la stâne FOTO Şilviu Chiriac

În Carpaţii României sunt raportate constant un număr tot mai mare de cazuri de atacuri ale urşilor, în special la stâne, unde sistemele de protecţie sunt rudimentare, cu pierderi importante de ovine, dar şi cu riscul ca îngrijitorii animalelor să-şi piardă viaţa.

România a devenit în ultimii ani ţara din Europa cu cea mai mare populaţie de urşi. Din estimările specialiştilor, se apreciază că sunt aproximativ 8.000 de urşi în pădurile României, dublu faţă de acum cinci ani.

Anul acesta, lucrurile au scăpat oarecum de sub control din cauza numeroaselor atacuri ale ursului asupra oamenilor şi gospodăriilor, aproape zilnic fiind înregistrate alerte din partea autorităţilor legate de acest aspect. Cum nici legislaţia în domeniu nu e foarte clară în acest moment, o soluţie pentru îndepărtarea urşilor de adăposturile lor de animale este împrejmuirea cu garduri electrice.

În Vrancea, Agenţia de Protecţia a Mediului Vrancea derulează un proiect pilot, pe fonduri europene. S-au investit aproximativ 700.000 de euro în garduri electrice, dar şi în câinii ciobăneşti, dresaţi să alunge animalele sălbatice.

„Aceste sisteme aduc beneficii pentru oameni şi animale şi s-a dovedit că există o rată mai scăzută a braconajului, dar s-a redus şi adversitatea faţă de carnivorele mari. Facem în aşa fel încât fermierii să accepte că este posibilă convieţuirea între animalele domestice şi cele sălbatice. Practic, ajutăm fermierii să aibă cât mai puţine pierderi”, spune Silviu Chiriac, coordonatorul proiectului.

garduri electric stana

Gardurile electrice, formate din mai multe fire metalice alimentate la acumulatoare sau panouri solare, fără a fi necesară reţeaua de curent electric, au o înălţime de 1,2 metri, iar curentul electric produs de generatorul de impuls are 4.500 de volţi, tocmai pentru a preveni atacul ursului. La atingerea firelor sub tensiune, animalele primesc un şoc electric neletal şi vor evita pe viitor contactul cu gardul, viaţa lor nefiind pusă în pericol.

Tot în această direcţie, s-a pus la dispoziţia fermierilor câini din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin, prin această acţiune încurajând folosirea câinilor potriviţi pentru paza la stână.

Câinii au fost daţi deja spre folosinţă gratuit către stânele din Munţii Vrancei, care au un istoric al atacurilor urşilor asupra efectivelor de oi. Câinii au fost antrenaţi pentru a se integra în sistemul de pază şi protecţie al stânelor, vor fi monitorizaţi permanent şi le va fi verificată starea de sănătate, Ei vor purta inclusiv jujeu la gât iar condiţia pusă ciobanilor este să-i înmulţească şi să-i direcţioneze şi spre alte stâne.

Reamintim că sâmbătă, în Vrancea, un om a fost rănit la Cîmpuri, după ce ursul a venit în sat şi l-a atacat, anterior animalul fiind tranchilizat. În timpul atacului, oamenii au tăbărât pe urs şi l-au ucis.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Luptă pe viaţă şi pe moarte între localnici şi un urs revenit după tranchilizare. Disputa s-a încheiat cu uciderea animalului VIDEO

Un bărbat din Vrancea atacat de urs a ajuns la spital. Ce s-a întâmplat cu animalul

garduri electric stana


 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite