Primărie din Vrancea obligată la despăgubiri importante pentru că edilii au refuzat să-şi îndeplinească atribuţiile

Primărie din Vrancea obligată la despăgubiri importante pentru că edilii au refuzat să-şi îndeplinească atribuţiile

Primăria comunei Vidra Sursa primariavidravn.ro

Primăria Vidra din judeţul Vrancea a refuzat să elibereze adeverinţa tip APIA către o obşte care deţine suprafeţe întinse de păşune în localitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria comunei Vidra a fost obligată, definitiv, la Curtea de Apel Galaţi, la plata unei sume de 67.000 de lei, pentru că a refuzat să elibereze adeverinţa tip APIA către o obşte din judeţ care deţine suprafeţe întinse de păşune în localitate.

Mai exact, este vorba despre Obştea de Moşneni în Devălmăşie a satelor Vidra, Scafari Călimani, care trebuia să primească subvenţie de la APIA pentru o suprafaţă de păşune de 70 de hectare, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată. În anul 2018 Obştea se afla într-un litigiu cu Consiliul Judeţean, care-şi revendica un teren pe care se doreşte construirea staţiei de sortare deşeuri din cadrul unui proiect cu fonduri europene.

"Noi am cerut Primăriei, în scris, adeverinţă din care să rezulte că suntem posesorii păşunii pentru care am beneficiat în fiecare an de subvenţie. Primarul şi vicele au refuzat să ne elibereze adeverinţa pentru motivul că eram în litigiu cu Consiliul Judeţean. Obştea Vidra, Scafari şi Căliman a formulat acţiuni în instanţă pentru obligarea la plata despăgubirilor privind contravaloarea subvenţiilor APIA ce ni se cuveneau. 

Motivul pentru care, timp de 3 ani de zile, Primăria Vidra a refuzat în mod repetat să ne elibereze adeverinţa tip APIA este acela că primarul Silviu Pintilie a formulat acţiune la Judecătoria Focşani pentru anularea procesului verbal de punere în posesie a Obştei pe suprafeţele de păşune cu scopul ca aceste terenuri să revină in posesia Primăriei Vidra", declară preşedintele Obştii de Moşneni, Bogdan Mărica.

Practic, decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi nu face decât să despăgubească Obştea pentru sumele de care a fost vitregită reprezentând subvenţia de la APIA. Totuşi, Primăria Vidra trebuie să caute adânc în buget, după bani, pentru un abuz făcut de edili, privind neeliberarea adeverinţei.

"Dacă această decizie este definitivă, nu avem ce să mai facem, plătim. Noi nu am eliberat adeverinţă pentru că nu îndeplineau condiţiile. În primul rând trebuia să dovedească că este preşedinte legal şi are hotărâre judecătorească şi apoi să facă dovada că este terenul lor, pentru că s-a retrocedat către obşte mai mult decât trebuie", ne-a declarat Silviu Pintilie, primarul comunei Vidra.

Vă mai recomandăm:

O obşte de moşneni cere demolarea unei staţii de deşeuri construită cu bani europeni. Reacţia Consiliului Judeţean Vrancea

Autorităţile locale din comuna Vidra, cercetate pentru abuz în serviciu după ce statul a plătit subvenţii pentru păşunea dată spre folosinţă unor oieri

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările