Teatrul de Stat Constanţa va fi reabilitat cu bani europeni

Teatrul de Stat Constanţa va fi reabilitat cu bani europeni

Teatrul de Stat Constanta                                                                   FOTO: Primăria Constanţa

Peste 4,8 milioane de lei vor fi alocaţi lucrărilor de reabilitare a Teatrului de Stat Constanţa. Termenul de finalizare a proiectului este de 31 de luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria municipiului Constanţa anunţă că a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea Teatrului de Stat Constanţa.

Proiectul „Creşterea eficienţei energetice a imobilului Teatrul de Stat Constanţa” urmăreşte optimizarea consumurilor energetice la nivelul clădirii şi alinierea acesteia la standardele şi cerinţele de performanţă energetică europene.

În cadrul proiectului se vor executa mai multe tipuri de lucrări:

  • consolidarea fundaţiilor existente la sala teatrului şi anexele laterale;
  • refacerea finisajelor interioare şi exterioare;
  • termoizolarea pereţilor exteriori, a soclului şi a acoperişului;
  • înlocuirea tâmplariei exterioare cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic, din PVC;
  • refacerea instalaţiilor sanitare, termice, electrice şi de ventilare;
  • refacerea instalaţiilor pentru alimentare cu apă potabilă, apă caldă de consum, canalizare menajeră şi pluvială;
  • înlocuirea sistemului electric şi de iluminat;
  • instalarea unui sistem independent de generare energie elctrică, folosind panouri fotovoltaice;
  • amenajarea infrastructurii de acces prin adaptarea la nevoile persoanelor cu handicap locomotor;
  • realizarea sistemului de management energetic integrat al clădirii (de tip Building Management System) pentru urmărirea, înregistrarea şi eficientizarea consumurilor energetice ale clădirii.


Proiectul se va derula prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3 - „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon“. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 30 aprilie 2020 iar perioada de implementare este de 31 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 4.863.953,22 lei.

Pe aceeaşi temă:

Teatrul de Vară din Neptun va fi redeschis în acest sezon estival, după 10 ani

Amintiri cu litoralul de altădată: „De Amfiteatru, Panoramic şi Belvedere nu te puteai apropia, cazau numai străini“


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: