Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, infectat cu SARS-CoV-2

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, infectat cu SARS-CoV-2

Mihai Lupu alături de premierul Orban la depunerea jurământului - foto Călin Gavrilaş

Mihai Lupu a anunţat luni, 30 noiembrie, că este bolnav de COVID-19. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa spune că are simptome uşoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o postare pe Facebook, Mihai Lupu anunţă că a fost testat pozitiv cu SARS-CoV-2. „Mă adresez tuturor cu rugămintea şi îndemnul de a fi atenţi şi responsabili. Mai mult ca oricând, trebuie să avem grijă de noi şi de cei din jurul nostru. Ne luptăm cu o rată mare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în judeţul nostru.
 
Şi iată, deşi mi-am luat toate măsurile de protecţie, am aflat cu tristeţe că am fost testat pozitiv.”
 
Preşedintele CJ Constanţa spune că are simptome specifice uşoare şi nu are probleme respiratorii. A intrat imediat în izolare la domiciliu şi urmează regulile impuse de această situaţie.
 
„Am luat legătura cu toţi cei cu care am fost în contact în ultimele zile. E necesar să punem binele celor de langă noi pe primul loc”, spune Mihai Lupu.
 
Activitatea Consiliului Judeţean nu este afectată de această situaţie, asigură preşedintele CJ, deoarece va păstra legătura telefonic cu subordonaţii, iar conform Planului de Continuitate aprobat prin Dispoziţia nr. 434/16.11.2020, atribuţiille Preşedintelui vor fi preluate de către Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Stelian Gima.
 
„Am încredere că voi reveni curând alături de colegii mei din C.J.C. şi reiterez rugămintea de a respecta cu stricteţe măsurile impuse de autorităţi cu privire la prevenirea răspândirii infectării cu acest virus. Vă urez sănătate”, conchide preşedintele CJ Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
 

Felix Stroe a demisionat de la conducerea RAJA SA. El a pierdut alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările