Povestea primului Muzeu al Marinei Române, care a fost inaugurat de Ziua Armatei Române, la Mangalia

Povestea primului Muzeu al Marinei Române, care a fost inaugurat de Ziua Armatei Române, la Mangalia

Imagine-document de la inaugurarea muzeului din Mangalia Colecţie WWW.rasfoiesc.com

La 25 octombrie 1965 s-a înfiinţat la Mangalia primul Muzeu al Marinei Române. După câţiva ani, s-a decis ca întregul patrimoniu să fie transferat la Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul muzeu al Marinei Române a fost înfiinţat la Mangalia, fiind inaugurat la data de 25 octombrie 1965, chiar de Ziua Armatei. El funcţiona într-o clădire din anii 20 – 30 situată pe strada 1 Decembrie, unde ulterior a funcţionat şi Casa Pionierilor. Vechii militari din Mangalia îşi amintesc că în faţa fostului sediu exista şi un bust al lui Vlad Ţepeş, care a dispărut în mod misterios. Meritul de a deschide un muzeu la Mangalia îi aparţine cdor (r) Eugen Bulboacă. După doar patru ani însă, în mai 1969, prin ordinul Consiliului de Ministri nr. 1127 din 29 mai 1969 s-a luat decizia ca întreg patrimoniul muzeal să fie mutat la Constanţa, la actualul Muzeu Naţional al Marinei. 
 
După Revoluţie, Eugen Bulboacă a luptat pentru a reînfiinţa un alt muzeu la Mangalia, pe un nou amplasament, la ieşirea din Mangalia, spre localitatea 2 Mai. În cele două săli se pot admira diverse exponate din istoria Marinei Române, iar în curte se află o colecţie de artilerie navală, antiaeriană şi mai multe exponate specifice marinăriei.
 
Oraşul Mangalia a însemnat cândva mult pentru Marina Militară. În 1955, s-a înfiinţat aici Baza 258 Maritimă Mangalia, comandată de contraamiral Bogdan Victor, până în 1958, când acesta a fost numit şef de Stat-Major al Marinei Militare.  Baza avea în compunere Divizioanele de luptă: "Submarine", "Vedete Torpiloare", "Artilerie de Coastă", "Vânătoare Antisubmarine" ş.a.  Majoritatea navelor de luptă erau achiziţionate din fosta Flotă militară a URSS, în special dintre cele care făcuseră războiul.
 
Atunci, în Portul Mangalia, la Cheiul "Băile Sulfuroase", a fost acostat primul submarin românesc, "Delfinul", cel construit, în 1936, în Italia.  Tot aici, a fost acostat şi submarinul "Rechinul", cel construit în România şi lansat în 1943.  Cu această ocazie, Pavilionul  Băile "Termo-Sulfuroase" a fost transformat în punct de comandă al "Bazei de Litoral" şi cazarmă militară pentru submarine.  Aici, se făcea şi pregătirea scafandrilor, loc unde a fost experimentat primul echipament profesional de scufundare autonomă.
 
La 5 august 1956, în avanport, la Mangalia, pentru prima dată, s-a sărbătorit Ziua Marinei Române.  Cu această ocazie, a fost lansată în mare o ancoră de flori, ca un omagiu adus tuturor marinarilor români căzuţi la datorie, în lupta cu valurile.  Programul festiv a fost coordonat de comandantul Forţelor Maritime Militare Constanţa,  contraamiral Mihail Nicolae (1954-1958). 
 
La festivităţile şi jocurile marinăreşti au asistat oficialităţi locale şi un numeros public, printre care şi mulţi turişti aflaţi în concediu pe litoral, conform unui documentar realizat de Dumitru Isac - „Recunoştinţă veşnică armatei române”. Mai mult decât atât,  prin anii 60,  Comandamentul Marinei Militare, care îşi avea sediul în Constanţa, a fost dislocat în Portul Militar Mangalia, unde se afla cea mai mare Garnizoană din Dobrogea. După 22 de ani, în 1983, Comandamentul a fost mutat din nou la Constanţa, iar, din 2004, la Bucureşti.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările