Plimbare cu trăsura ca odinioară, în "trap relaxat" şi-n murmur de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

pe încă patru inşi: unu' din Dulceşti, doi din Bărăganu şi unu' din Straja. Căutau oameni care să aibă caii lor şi ne-au luat pe noi", povesteşte Vasile Lepădatu. Cu păr argintiu, ochi

pe încă patru inşi: unu' din Dulceşti, doi din Bărăganu şi unu' din Straja. Căutau oameni care să aibă caii lor şi ne-au luat pe noi", povesteşte Vasile Lepădatu. Cu păr argintiu, ochi albaştri şi figură blândă, de om bun, vizitiul vine în fiecare seară de la Mangalia, cu trăsura şi cu unul dintre căluţi, să-i plimbe pe turiştii amatori de-o promenadă "în trap relaxat" prin staţiuni.

Echipament cu jambiere roşii şi veston cu bumbi aurii
Chiar dacă Neptunul e plin seara de trăsuri şi vizitii, pe nea Vasile n-ai cum să-l ratezi. Stă pe capră liniştit şi-şi poartă ţinuta cu mândrie: jambiere roşii, pantaloni negri trei sferturi, cămaşă albă, veston roşu cu bumbi aurii şi şapcă neagră. "Asta-i uniforma introdusă anul trecut de primarul de la Mangalia. şi-n '70 aveam echipament: halate, şepci, pălăriuţe, da' pălăriuţa o puneam la cal", zâmbeşte a aducere aminte vizitiul de 65 de ani.

Poveşti din vremuri de graţie
Mai mult de jumătate din viaţă şi-a petrecut-o plimbând turiştii cu trăsura: ştie locurile ca-n palmă şi ştie şi multe poveşti: "Pe vremuri, aicea erau numai nemţi. Îi luam de la Calu' Bălan, de la Popasul Căprioarelor... Când mă vedeau, copiii începeau: Mami, papi, kuci hause!, adică să meargă cu trăsura acasă..." O rupe bine pe nemţeşte nea Vasile. "De la ei am învăţat şi ştiam cum să-i atrag. Le ziceam: "Bitte, bitte, kuce faren", adică să facem un tur al staţiunii cu trăsura. Neamţul te vedea că eşti punctual, că eşti corect, şi te mai chema şi-a doua oară. Nu mai dovedeam să-i iau de la Calu' Bălan, acu' nu mai iau pe nimeni de acolo", povesteşte vizitiul. "şi la Popasul Căprioarelor... Ce turişti veneau aici", exclamă a admiraţie. "Mâncau friptură de batal la proţap şi-o sticlă de vin cu 12 lei... Dar mai erau şi alte localuri de soi: Rustic, Crama, Paradisul, Cătunul, Calypso, unde mergeau turişti ca lumea. Îi duceam pe la 10.00 seara şi pe la 1.00-1.30 mă-ntorceam să-i iau, că aşa-mi făcuseră comanda. Aveam plan atunci: trebuia să fac 400 de lei pe zi şi-n câteva ore îi făceam. Dar pe vremuri nici nu puteam să circulăm prin staţiuni, aşa de pline erau. Astăzi, mai rar picior de neamţ pe-aci şi văd la televizor că e înghesuială în vamă, se duce lumea la bulgari. Aud de la clienţi că acolo ar fi mai ieftin..." Nea Vasile îşi mai aminteşte şi de-un neamţ care voia tot timpul "să mergem puţin prin valt, adică prin pădure, să ia şi el un luft, o gură de aer, adică".

Nea Vasile e "universal"
Dacă din '70 până aproape de '90, nea Vasile a fost angajat cu acte-n regulă al staţiunii Neptun, acum zice că face de toate, e "universal": "După '90, m-am întors acasă, la Mangalia, că mă căsătorisem şi stăteam aici. Dar am continuat să vin vara, cu trăsura şi calul, prin staţiuni, ca particular". Îl găseşti, seară de seară, din mai până-n septembrie, lângă bazarul Prichindel din Neptun. Cu Gelu sau cu Cezar. Gelu e calul alb, iar Cezar e cel murg. "O seară vin cu unul, a doua zi cu celălalt, ca să nu obosească". Căluţii sunt mândria lui şi prima grijă, la 5 dimineaţa când se trezeşte, e să-i adape. "Seara când vin acasă nu le dau apă, că sunt şi ei transpiraţi", povesteşte nea Vasile şi se mândreşte că a avut şi are căluţi buni. "N-am lovit niciodată pe cineva, n-am avut niciun accident de când mă ştiu, că mă ascultă caii". şi se mai mândreşte cu ceva vizitiul: cu trăsura veche de mai bine de o sută de ani, care-a aparţinut străbunicului.

Vizitiul îşi scoate, duminica, familia la plimbare
Dacă-l întrebi cum îşi plimbă clienţii, râde şi zice că-i duce în "trap relaxat" şi că, la el, un tur al staţiunii durează mai mult decât la ceilalţi vizitii, "de-aia vine omul şi-a doua oară". Preţul se învârte în jurul a 100.000 de lei de călătorie, iar nea Vasile zice că a avut şi clienţi care-şi lăsau maşina într-un loc, veneau şi-i ziceau că vor să vadă Neptunul, că din maşină nu pot să-l vadă. "Un bucureştean a stat 14 zile anul trecut la mare şi 14 zile a mers cu trăsura. Anul ăsta n-a mai venit, s-o fi dus la bulgari", râde vizitiul care zice că îşi scoate şi el familia la plimbare, duminica, la Neptun. "Nepoţelul de 3 ani zice întruna tataie, tataie! şi vrea să stea cu mine, pe capră". Nea Vasile a plimbat şi mulţi tineri în luna de miere. "Le zic să le fie de bine, să aibă cap şi să se înţeleagă", zice vizitiul ştiut de toţi turiştii vechi ai staţiunii.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite