FOTO Irina Columbeanu este Mini Miss FTV Model. Fiica lui Iri şi a Monicăi a fost desemnată cea mai frumoasă fetiţă de la Baby Fashion Weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irinuca, fetiţa milionarului Irinel Columbeanu şi a modelului Monicăi Gabor, a fost desemnată Mini Miss FTV Model la concursul Mini Miss şi Mister Litoral 2013. Titlul a fost acordat la evenimentul Baby Fashion Weekend, desfăşurat în weekend pe scena FashionTV Summer Festival de la Mamaia.

La concursul de frumuseţe pentru copii s-au înscris 25 copii cu vârsta de până la 14 ani. „Cu toţii sunt frumoşi, talentaţi, haioşi“, i-au descris organizatorii de la FashionTV.

Cea mai frumoasă, talentată şi haioasă s-a dovedit a fi Irina Columbeanu, fiica miliardarului Irinel Columbeanu şi a modelului Monica Gabor. Manechinul în vârstă de 6 ani a defilat în diverse ţinute pe scena de la Mamaia, iar tatăl său a admirat-o emoţionat din primul rând.

Irinuca a fost dezinvoltă pe podium, fiind deja la a doua defilare. Ea a mai prezentat colecţia toamnă-iarnă 2013-2014 a brandului Koton. Fetiţa moşteneşte talentul de model al mamei sale, care cu ani în urmă a debutat tot pe o scenă FashionTV, la Bucharest Fashion Week.

Acum, alături de ceilalţi copii, Irinuca (nr. 14 în concurs) a defilat în costum de baie şi în ţinută elegantă. Votul juriului a decis: Irina Columbeanu merită titlul de Mini Miss FTV Model. Şi mai emoţionat, Irinel a urcat pe scenă la finalul concursului, îmbrăţişându-şi fiica.

Titlul Mini Mister FTV Model a revenit altui copil de VIP. Mircea Cazan Andrei este fiul cântăreţului Mircea Cazan, partener de scenă al lui Ionuţ Galani.

Ceilalţi premiaţi sunt : Mini Miss Mangalia – Elena Runia Hanza, Mini Miss Saturn – Diana Prica, Mini Miss Venus – Iasmine Mambet, Mini Miss Cap Aurora – Andra Cristina Filip, Mini Miss Jupiter – Andrada Constantin, Mini Miss Neptun – Cătălina Catargiu, Mini Miss Olimp – Isis Strechioiu, Mini Miss Costineşti – Teodora Miruna Miu, Mini Mister Costineşti – Dan Dumitru Cârdei, Mini Miss Eforie – Andreea Alicia Dediv, Mini Mister Eforie – Sebastian Iulian Paraschiv, Mini Miss Năvodari – Danisa Cordun, Mini Mister Navodari – David Scrioşteanu, Mini Miss Constanţa – Cosmina Melcea, Mini Mister Constanţa – Nicholas Mina, Mini Miss Mamaia – Alesia Maria Baicu, Mini Mister Mamaia – Matei Scrioşteanu, Mini Miss Artist – Lorena Duţă, Mini Miss Turism – Erica Mirea, Mini Mister Turism – Mateo Mina, Mini Miss Litoral 2013 – Sara Irina Buricea, Mini Mister Litoral 2013 – Matei Miko.

În cadrul evenimentului au fost acordate premii elevilor cu rezultate excepţionale la concursurile academice nationale şi internaţionale.

Baby Fashion Weekend a fost realizat în colaborare cu City Park Mall of Constanţa. FashionTV Summer Festival este un eveniment organizat de FashionTV şi Primăria Constanţa de promovare a turismului şi frumuseţilor româneşti, fiind transmis LIVE pe site-ul www.fpeople.ro, iar ulterior de TVR şi postul internaţional FashionTV.

Vă mai recomandăm

Miss Litoral 2013 este Andreea Giurea, o tânără de 18 ani din Călăraşi

UPDATE Miss Litoral 2013 se alege la Mamaia. Concursul frumuseţii estivale este transmis live de TVR şi FashionTV

FOTO VIDEO Radu Mazăre, cu puşca pe umăr la Mamaia. A defilat costumat în Indiana Jones la prezentarea lui Botezatu

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite