Liceenii activişti care au cerut transport sigur: „Zeci de mii de elevi îşi riscă zilnic viaţa folosind curse la ocazie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alarma insistentă dată de Federaţia Elevilor din România privind transportul judeţean, mai ales în ceea ce priveşte siguranţa copiilor, este preluată de autorităţi de-abia după tragedia de la Caracal, unde două fete de liceu au dispărut luate la ocazie de un psihopat.

Federaţia Elevilor din România (FER) a transmis că salută declaraţiile Avocatului Poporului privind lansarea unei investigaţii în domeniul transportului de persoane. 

Acţiunea a fost decisă ca urmare a cazului de la Caracal, unde o fată de 15 ani care voia să ajungă din comuna Dobrosloveni la oraş, cale de 8 kilometri, a făcut autostopul şi s-a urcat într-o maşină luată „la ocazie“, condusă de psihopatul Gheorghe Dincă (65 ani). 

Alexandra Măceşanu a fost nevoită să apeleze la această soluţie, deoarece pe acea rută nu exista, la acel moment, nicio cursă de transport.

Avocatul Poporului, Renate Weber, s-a sesizat din oficiu, a declarat că va solicita Ministerului Transportului, Ministerului Educaţiei şi consiliilor judeţene să dea explicaţii privind felul în care a fost gestionat transportul în România.

„Dorim să salutăm declaraţiile doamnei Weber şi să atragem atenţia asupra faptului că existenţa unui operator care să deservească fiecare traseu dintr-un judeţ reprezenta responsabilitatea consiliilor judeţene, ele având pârghiile legale pentru a obliga operatorii să practice traseele şi, mai mult, să opereze mai multe curse pe zi, la intervale regulate, prin intermediul unui contract de delegare a gestiunii serviciului public.

Obligativitatea încheierii unui astfel de contract cu operatorii de transport există încă din anul 2001, prevăzută de OG nr. 86/2001, fiind reluată de Legea nr. 92/2007. Totuşi, timp de 18 ani, jumătate din consiliile judeţene din România, inclusiv Consiliul Judeţean Olt, au încălcat legea, neîncheiând contracte, deoarece asta ar fi presupus o implicare financiară din parte autorităţilor, iar voinţa politică a lipsit cu desăvârşire.

Dorim să evidenţiem faptul că tragedia de la Caracal putea fi evitată dacă CJO ar fi respectat obligaţiile legale pe care le avea, încheind contractele de serviciu public şi asigurându-se că există un operator pe acea rută, astfel Alexandra nefiind nevoită să folosească o cursă la ocazie.

Mai mult, în data de 28 iunie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019, prin care transportul judeţean a fost eliminat din sfera serviciilor publice, astfel fiind eliminată şi posibilitatea obligării operatorilor de transport de a practica inclusiv acele trasee care nu aduc un profit, dat fiind faptul că transportul se va desfăşura în regim comercial, fiecare operator având libertatea de a practica transportul fără îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public (privind accesibilitatea, siguranţa, accesul universal, calitatea serviciului de transport). Astfel, riscul ca sute de comunităţi locale să devină izolate este unul foarte mare, cetăţenii fiind obligaţi să folosească cursele la ocazie.

Ne aflăm, deci în ipoteza posibilităţii creşterii numărului de cazuri asemănătoare celui de la Caracal. Pe această cale, solicităm Avocatului Poporului să salveze zeci de mii de elevi de la a îşi risca viaţa în fiecare zi în care merg la şcoală cu o cursă „la ocazie” şi să sesizeze la Curtea Constituţională a României Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2019“, a comunicat Federaţia Elevilor din România.

Federaţia Elevilor din România (FER) este o organizaţie neguvernamentală în curs de înfiinţare, care îşi asumă reprezentarea drepturilor şi intereselor comune ale tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociaţiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bacău, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Asociaţia Elevilor din Călăraşi, Asociaţia Vâlceană a Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov. 

Pe aceeaşi temă: 

România, în şoc. Exact acum o lună, transportul judeţean era scos din sfera serviciilor publice. Fetele care făceau autostopul ar fi avut o şansă

Transportatorii, după crimele din Caracal: Am văzut ce înseamnă un psihopat care ia autostopişti, asteptăm soluţii pentru un transport sigur

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite