Pasiunea unei suverane. Grădina cu flori, refugiul Reginei Maria: „Aici vin când sunt obosită, când viaţa mi se pare grea“

Regina Maria, o mare iubitoare de flori FOTO Arhivele Naţionale ale României

Regina Maria a fost o mare iubitoare de plante şi flori, dragostea pentru grădinărit fiind pentru ea un mod de viaţă, o sursă de fericire. A primit numele de „Regina grădinăreasă” pentru minunatele grădini de flori pe care le-a decorat la reşedinţele regale din Balcic, Bran, Cotroceni, Scroviştea şi Copăceni.

Printre florile favorite ale reginei se aflau: trandafirii English Rose, irişii, bujorii şi liliacul. Cea mai iubită floare a reginei era însă crinul pe care îl descria ca fiind „minunat, frumos, nobil, cu tija înaltă şi flexibilă având în ea ceva sacru, amintind de crinul frescelor religioase. Iar parfumul său! Miros penetrant, îmbătător deasupra tuturor. El mă ameţea şi mă învăluia cu o încântare ce izvora dintr-o lume biblică legendară”, scria regina Maria în Memoriile sale. Dragostea pentru grădinărit şi pentru înfrumuseţarea tututor locurilor prin care a trecut şi i-au fost dragi a fost o misiune izvorâtă din sufletul Reginei Maria. Viaţa încercată prin care a trecut i-a oferit satisfacţii peste măsură atunci când se refugia într-un loc liniştit, pe care le sădea cu propriile mâini.

„După război, pasiunea pentru grădină a venit spre mine cu o forţă pe care nu am cunoscut-o înainte. Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colţ de stradă, flori, flori în semn de speranţă şi credinţă. Şi după aceea am creat grădini peste tot unde m-am dus, grădini colorate, grădini pentru memorie, pentru bucurie şi frumuseţe”. Fiecare dintre grădinile acestea este plină de flori, grădini de amintiri în care am semănat dragoste, visuri, nădejdi şi chiar lacrimi. Aici vin când sunt obosită, ca să mă împrospătez cu vlagă când viaţa mi se pare grea”, povestea Regina în cărţile sale.

Florile au devenit adevăraţi oameni pentru mine

După revenirea regelui Carol pe tron, Branul şi Balcicul au devenit veritabile refugii pentru Regina Maria. „Trăiesc într-o lume întoarsă pe dos, unde toate regulile de viaţă au fost încălcate, aşa că exist è côté de la vie, rugându-mă ca totul să revină la normal. Mă încredinţez grădinilor mele. Florile au devenit adevăraţi oameni pentru mine… Branul este cu siguranţă un refugiu. Nu mi-am închipuit că vreodată va deveni un astfel de refugiu. Ca locuinţă, este absolut perfect şi niciodată n-au fost atât de multe flori, dar încăperile, care erau destinate să adune lângă mine o familie fericită şi unită, sunt aproape goale”.  Niciodată n-am văzut o casă care să iubească mai mult florile ca micuţul meu castel [de la Bran – n.a.]; fiecare cotlon le doreşte, le acceptă, le cere. Toate galeriile au jardiniere pline cu muşcate ca focul, iar jumătate din curtea interioară a fost zidită separat şi transformată într-o mică grădină pavată, o explozie de culori”.

Am început să dau viaţă zidurilor moarte

Castelul Bran a devenit alături de cel de la Balcic reşedinţa favorită a reginei Maria. Regina a cunoscut Branul într-o călătorie înainte de Primul Război Mondial. Îşi dorea cu ardoare o reşedinţă în Transilvania, iar „farmecele naturale ale Branului au cucerit ochii de artist ai reginei. 

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, la propunerea primarului dr. Karl Ernst Schnell, Consiliul Orăşenesc al Braşovului decide în unanimitate să ofere drept donaţie străvechiul castelul al Branului Majestăţii Sale Regina Maria a României Mari „ca semn al profundei veneraţii şi a sentimentelor neclintite dinastice ale oraşului nostru. Donaţiunea nostră voeşte să fie înainte de toate şi o expresie a veneraţiei sincere, ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea regină care uscă lacrimile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângăiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindeni unde îşi îndreaptă paşii şi prin toate acestea cucereşte cu un cuvânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi”.

„Branul a intrat în viaţa mea. Branul, mica cetate uitată, dincolo de zăvoarele munţilor. Sunt mulţi ani de-atunci, într-o excursie peste graniţă îl văzusem stând într-o singurătate nebună pe stânca pe care e înălţat şi-mi fluturase prin minte ce încântare ar fi fost să stăpânesc o asemenea fortăreaţă şi s-o prefac într-un cămin. Ce basm ar fi însemnat să chem la viaţă un mic castel medieval, o adevărată poveste de zâne. Şi lucrul de necrezut s-a întâmplat: după doi ani de la război, autorităţile oraşului Braşov au venit la mine într-o delegaţie solemnă şi mi-au oferit castelul de la Bran, ca dar deplin, ca să fie întreg al meu”.

„Branul însemna un nou câmp de lucru, chemarea la viaţă a unui nou vis de frumuseţe. Ajutată de un bătrân arhitect de încredere, tot aşa de însufleţit ca şi mine, am început să dau viaţă zidurilor moarte, să dau suflet vechei cetăţi care nu trăise niciodată într-adevăr. Am trezit-o din lunga toropeală, am făcut dintr-un lucru orb, un cămin cu ochi mulţi privind peste lume. Adormită, depărtată, neajunsă cum era, nu s-a lăsat mai puţin să fie schimbată într-o locuinţă tihnită şi plăcută”.

Regina Maria a avut o adevărată patimă pentru a clădi şi pentru a amenaja locuinţa de la Bran. Atmosfera caldă şi intimă a interioarelor, încărcate cu piesele de mobilier în stil neoromânesc, vasele de bronz şi aramă, candele, statuetele sculptate, icoanele vechi pictate în lemn, florile preferate şi motivele româneşti din domeniul artei textile şi ceramicii aveau să însufleţească încăperile Branului. Suverana României obişnuia să poarte la Bran costumul tradiţional românesc pentru a se identifica tot mai mult cu identitatea poporului.

Specii rare de plante, comandate din Anglia

La poalele cetăţii „a amenajat un parc, conceput în stil englezesc, cu alei curbe, terase largi în formă de amfiteatru, bănci de piatră, arcade înecate de verdeaţă, fântâni şi paviloane decorate cu vase şi statuete”. Parcul a fost înzestrat cu pomi fructiferi şi cu specii rare de plante comandate din Anglia. Regina a dispus să fie amenajată aici o seră de flori şi o grădină de trandafiri, completându-se astfel acel stil incomparabil şi inimitabil care este „stilul reginei Maria”. „Branul este astăzi un mic muzeu plin de comori rare aduse din toate ţările; mica lui curte e un vraf de flori, muşcate şi călţunaşi spânzuraţi de fiecare fereastră.

La poale grădini pline de flori au dat din pământ flori în aşa mulţime încât sunt în stare să umplu cu ele întreg castelul: răsar pretutindeni în oale uriaşe de lut sau în călduruşe şi căni de metal şi parcă le place să împestriţeze zidurile albe cu boiurile lor înflăcărate: nu e casă să-i fie mai dragi florile decât micul şi bătrânul castel al Branului. Noaptea, când toate luminile sunt aprinse, el stă pe cer ca o umbră de basm găurită de sute de flăcări”.

„Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece”.