FOTO Modernizare cu fonduri Regio la Săpunari. Ambulatoriul singurului spital de psihiatrie din Bărăgan va fi reabilitat cu 2,2 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din judeţul Călăraşi a fost înfiinţat în 1973
Spitalul din judeţul Călăraşi a fost înfiinţat în 1973

Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Săpunari din judeţul Călăraşi va fi reabilitat cu fonduri Regio, valoarea investiţiei ridicându-se la peste 2,2 milioane de lei.

Autorităţile din judeţul Călăraşi au semnat, la începutul săptămânii, cel de-al doilea contract de finanţare în cadrul Regio, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 „Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.

Proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie Săpunari, judeţul Călăraşi” are o valoare totală de 2.203.789,76 lei, din care 1.674.166,81 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile (fonduri FEDR - 1.423.041,79 lei; fonduri din bugetul naţional - 217.641,68 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului - 33.483,34 lei).

Dezvoltarea infrastructurii de sănătate

Prin această investiţie se urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii judeţene de servicii de sănătate mintală. „În urma implementării acestui proiect, ce se va realiza în 18 luni, va creşte numărul de consultaţii, pacienţii nemaifiind astfel redirecţionaţi către alte unităţi medicale, cum s-a întâmplat până în prezent. De asemenea, datorită echipării cu aparatură de specialitate a ambulatoriului, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari va scădea timpul de diagnosticare a pacienţilor şi, totodată, numărul de internări”, a anunţat Agenţia de dezvoltare Regională Sud Muntenia.

Spitalul de Psihiatrie Săpunari, situat în comuna Lehliu, a fost înfiinţat la 17 iulie 1973. Unitatea asigură asistenţă medicală şi ambulatorie în psihiatrie pentru adulţii care locuiesc în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, având o tradiţie de peste 45 de ani. Spitalul deserveşte 61.4138 de locuitori.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite