A început vaccinarea anti-COVID la Olteniţa. Câte persoane au fost imunizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început vaccinare anti-COVID la Olteniţa FOTO Primăria Olteniţa
A început vaccinare anti-COVID la Olteniţa FOTO Primăria Olteniţa

De astăzi, 1 martie, la centrul din Bulevardul 22 Decembrie, nr.76, amplasat la sala de sport a şcolii gimnaziale "Mircea Eliade" (sc.3) din Olteniţa a început vaccinarea populaţiei anti-COVID 19.

Conform Primăriei Olteniţa, accesul persoanelor în centrul de vaccinare este realizat prin circuite separate, marcate chiar de la intrare şi în baza unei programări făcute anterior pe platforma naţională ( https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ ).

Până la ora 13:40, astăzi, au fost vaccinate 79 de persoane din totalul de 120 programate pentru data de 1 martie.

Momentan, singurul ser care se administrează la centrul din Bulevardul 22 Decembrie, nr 76, ste cel produs de Pfizer-BioNTech. La acest moment, toate locurile disponibile au fost rezervate.  

Categorii de persoane eligibile pentru etapa a 2-a a vaccinării:

• Adulţii cu vârstă peste 65 ani

• Persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate. În conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni: diabet zaharat; obezitate; alte boli metabolice, inclusiv congenitale; afecţiuni cardiovasculare; afecţiuni renale; afecţiuni oncologice; afecţiuni pulmonare; afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down; afecţiuni hepatice moderate/severe; afecţiuni autoimune; imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durata cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

• Lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale:  personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de baza şi anume: panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume; uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; transport de persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; comunicaţii şi anume Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, radioul şi televiziunea naţionale; personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2, cum ar fi: reportaje în unităţi medicale; personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

Alte categorii de persoane eligibile pentru etapa a 2-a a vaccinării,

persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea;

persoane fără adăpost;

personal-cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului, respectiv Parlament, Curtea Constituţíonală, Preşedinţie, Guvern, Consiliul Economic şi Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Naţională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora;

personalul în activitate din cadrul celorlalte instituţii din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi executorii judecătoreşti, interpreţii şi traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi avocaţii înscrişi în tabloul avocaţilor întocmit potrivit Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

personalul navigant român maritim şi fluvial;

personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol)

personalul român care îşi desfăşoară activitatea pe unităţi mobile de foraj marin (nave tip FPSO şi nave tip FSU).

personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;

personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii;

persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);

personalul din administraţia publică locală;

lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale;

personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie;

membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;

personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune;

inspectorii sociali din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora;

personalul Curţii de conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;

personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei;

sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi

Vă mai recomandăm şi:

Neculai Constantin Munteanu: de ce i-a fost frică asasinului Carlos Şacalul să-l lichideze pe Pacepa INTERVIU

Salarii bugetari: Sunt angajaţi la sat cu lefuri de trei ori mai mari ca în oraş şi domenii cu sporuri de 85%. Ce variante de lucru are Ministerul Muncii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite