VIDEO Locuinţe asemenea celor din „Stăpânul Inelelor“, incluse într-un circuit turistic din această vară

VIDEO Locuinţe asemenea celor din „Stăpânul Inelelor“, incluse într-un circuit turistic din această vară

Construcţia unui sătuc ce pare a fi un decor din filmul „Stăpânul Inelelor“ este aproape de finalizare la 20 de kilometri distanţă de oraşul Buzău. Locuinţele tip cob au ferestre făcute din parbrize, cu sticle puse în pereţi, ca să intre lumina, şi cu acoperiş pe care creşte iarba.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Iniţiatorul proiectului este o învăţătoare care vrea să includă ansamblul într-un circuit turistic ecologic chiar din această vară.
 
La Berca, în patria Vulcanilor Noroioşi, se află mica aşezare formată din cinci căsuţe ca-n poveşti, toate rotunde şi fără colţuri, a căror formă te duce cu gândul la poveştile nemuritoare.  
 
Construcţia principală a fost dată deja în folosinţă. Aici se află restaurantul şi un salon mare unde învăţătoarea Nicoleta Marin organizează ateliere pentru grupuri de copii. 
 
Locuinţele care par a fi dintr-o lume fantastică sunt construite din pământ lutos, fără cofraje, cărămizi sau substanţe chimice. Pe interior, pereţii au fost ceruiţi. Cât despre ferestre, acestea sunt de fapt parbrize de maşină reciclate, care nu ar trebui să se aburească.
 
”Căsuţele au fost construite din pământul de aici, de sub ele, amestecat cu bazarcă, paie de orz. Tencuiala este cu păr de capră, cu balegă de vacă, la interioare s-a folosit şi tadelaktul pentru nişe. În construcţia pereţilor veţi întâlni parbrize, sticle, borcane pentru că s-a mers şi pe principiul de reciclare”, spune Nicoleta Marin, proprietara absamblului.
 
 
După terminare, sătucul eco va intra în circuitul turistic. În centru o să fie amenajată o piaţă locală, pentru promovarea produselor tradiţionale din zonă. Îşi vor găsi loc aici şi târgurile cu mâncare gătită.
 
”O să merg pe mâncare tradiţională, ca la mama acasă, două trei variante de ciorbe, felul doi, cu desert cald”, declară Nicoleta Marin.
 
Naturaleţea proiectului este dată şi de salcâmii întregi, care, în unele porţiuni ale caselor, ies din pereţi. Lemnul a fost însă prelucrat şi ignifugat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: