Trei persoane au ajuns la spital, după o bătaie între două familii din cartierul buzoian Simileasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor, duminică seară, pe strada Răchitei din cartierul buzoian Simileasca, pentru aplanarea unei altercaţii în care s-au folosit inclusiv bâte şi cuţite. Trei tineri au ajuns la spital.

Scandalul a început între un tânăr de 24 de ani şi un vecin de 42 de ani. Ulterior, tânărul şi-a chemat în sprijin părinţii, iar adversarul său şi-a adus fratele, un bărbat de 46 de ani.

Timp de câteva minute bune, cele două tabere şi-au împărţit pumni şi picioare, iar unii dintre bătăuşi ar fi folosit bâte şi cuţite.

Potrivit IPJ Buzău, duminică seară, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în municipiul Buzău, a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a verifica cele semnalate, la scurt timp venind în sprijin şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale pentru preîntâmpinarea escaladării conflictului.

În urma intervenţiei poliţiştilor, conflictul a fost aplanat. 

Din verificări, poliţiştii au stabilit că altercaţia a avut loc între cinci membri a două familii, trei de o parte, doi de cealaltă parte.

Persoanele au fost identificate ca fiind cinci buzoieni, cu vârste cuprinse între 24 şi 60 de ani.

Pe fondul agresiunilor reciproce, trei dintre persoanele implicate, în vârstă de 24, 46, respectiv 48 de ani, au suferit leziuni ce au necesitat evaluare medicală.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice si poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor imprejurărilor comiterii faptei.         

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite