România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

România şi războiul care i-a suflat în ceafă, în 1968. Documente secrete despre asaltul sutelor de mii de soldaţi ruşi şi unguri

”Comando” de la Batalionul 404 Cercetare Diversiune Buzău, în 1969 ARHIVA Dumitru Miu

România s-a aflat, în anul 1968, la un pas de un război, după ce conducerea ţării a condamnat invadarea Cehoslovaciei de către sovietici. Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA) a centralizat atunci semnale care indicau pregătirea unei agresiuni externe asupra României.

Ştiri pe aceeaşi temă


La 20 august 1968, trupe sovietice şi din alte patru state membre ale Tratatului de la Varşovia (Republica Democrată Germană, Polonia, Ungaria si Bulgaria), au pătruns în Cehoslovacia, pentru a pune capăt procesului de reforme început de noua conducere a ţării, avându-l în frunte pe Alexander Dubcek. 
 
Zeci de tancuri, precum şi mii de soldaţi au ocupat capitala Praga. În ţara noastră, televiziunea publică a transmis în direct imagini din timpul invaziei, generând o puternică emoţie printre români, dar şi revoltă. 
 
România nu numai că nu a participat la această invazie, dar a şi condamnat-o în termeni duri. În dimineaţa zilei de 21 august 1968, în faţa sediului Comitetului Central al fostului PCR a avut loc o adunare publică, mulţimea simţind nevoia să condamne invazia laolaltă cu cei din conducerea ţării.
 
”Imaginile prezentate, cu sute de soldaţi în acel kaki atât de obişnuit nouă, stând ciorchine în jurul coloşilor de metal şi având parte de o primire rece, nonviolentă a populaţiei civile, dar din privirile căreia se desprindea ura faţă de ocupanţi, au produs un mare şoc multor români, cărora li se oferea posibilitatea de a urmări pe viu ceea ce se întâmpla la Praga. Pericolul unei invazii sovietice şi în România a alimentat sentimentul unităţii naţionale şi hotărârea de a rezista”, scrie generalul de brigadă (r) Dumitru Miu, în cartea sa ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.

 
Nicolae Ceausescu, în mesajul adresat mulţimii, a calificat pătrunderea trupelor din Tratatul de la Varşovia în Cehoslovacia drept "o mare greşeala şi o primejdie gravă", spunând totodată că "nu există nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc". 
 
Pentru prima oară după războaiele mondiale ale secolului XX, conducerea ţării, dar şi oamenii de rând, conştientizau pericolul izbucnirii unui conflict armat. Tensiunea s-a simţit mai ales printre militari, după ce conducerea României şi-a exprimat hotărârea de a opune rezistenţă armată în cazul unei ofensive împotriva României.

 
Iar temerile militarilor chiar au avut un fundament real, în acele zile serviciile de informaţii ale României adunând indicii despre concentrarea de trupe străine la graniţă.
 
Potrivit generalului Dumitru Miu, fost cadru în temuta unitate de ”spioni” a armatei, Batalionul 404 Cercetare în Adâncime prin Paraşutare de la Buzău, subordonată Direcţiei de Informaţii Militare, ”exista pericolul real ca şi ţara noastră să fie invadată, iar riposta armată trebuia să fie una hotărâtă”. 
 
 
Potrivit unor foşti militari din conducerea armatei, la graniţa de nord - est şi în imediata lor apropiere au fost concentrate trupe sovietice, cu un efectiv de aproximativ 235.000 de militari. În paralel, mari unităţi maghiare au fost deplasate spre graniţele ţării noastre, concomitent cu trupele sovietice şi bulgare.
 
În această perioadă, unităţi ale flotei militare sovietice, printre care şi nave speciale de debarcare şi desant maritim, staţionau în dreptul gurilor Dunării şi al litoralului românesc, în afara apelor teritoriale.
 
 
Strategia lui Nicolae Ceauşescu era ca, în cazul unei invazii, România să ducă un război al întregului popor. De aceea, pentru ca România să ţină piept unei eventuale agresiuni externe, similare celei din Cehoslovacia, a înfiinţat Gărzile Patriotice.
 
”Multe persoane care nu aveau deloc convingeri comuniste şi-au exprimat dorinţa în acele zile de a se înrola în nou formatele Gărzi Patriotice. Organizarea, echiparea şi înarmarea gărzilor patriotice s-au realizat în mai puţin de 48 de ore. Prin urmare, la parada militară din 23 august, din Bucureşti, au defilat 51 batalioane de gărzi patriotice, însumând 10.000 de oameni, echipaţi, înarmaţi şi cu o frumoasă ţinută ostăşească, provocând o puternică impresie celor aflaţi în tribune, printre care ambasadori şi ataşaţi militari din numeroase ţări”, notează generalul de brigadă Dumitru Miu, în volumul ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.
 
S-a mai pus accent pe organizarea şi executarea unei cercetări eficiente, în timp scurt, pentru descoperirea eventualelor concentrări de forţe şi mijloace în apropierea graniţei ţarii şi stabilirea momentului începerii unei posibile agresiuni externe.
 
            * Cercetaşii buzoieni culegeau informaţii din spatele liniei inamice FOTO Arhivă Dumitru Miu
 
Amănunte despre tensiunile observate de cercetaşii armatei române ne oferă Ion Gheorghe, fost şef al Marelui Stat Major în perioada 1965-1974, autor a o serie de articole cu tematică militară, într-un interviu acordat maiorului Florin Şperlea, intitulat ”În 1968, armata română era pregătită să-şi apere ţara”.
 
Acesta strângea informaţiile cu ajutorul Direcţiei de Informaţii a Armatei, prin intermediul ataşaţilor militari şi de la Cercetarea radio a Direcţiei Informaţii Militare. 
 
”Totodată, o parte din informaţii îmi veneau de la grăniceri, prin surse specifice. Astfel, am aflat că, la Albiţa, militarii sovietici puteau fi văzuţi în ţinută de campanie, îndeplinind misiuni de recunoaştere şi cooperare în vederea desfăşurării unor posibile operaţii ulterioare. Nu era exclus ca unele dintre aceste acţiuni să fi fost făcute în scop de intimidare sau de diversiune, dar totul era cât se poate de real. La Reni, de exemplu, noaptea dădeau pontoanele la apă. La fel şi în Bulgaria, între Giurgiu şi Oinacu, iar la vest, trupele ungare executau diverse activităţi în direcţia punctelor de trecere a frontierei de la Borş şi Petea”, relatează Ion Gheorghe în interviul reprodus în volumul ”Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”. 
 
Potrivit fostului şef al Marelui Stat Major, spioni bulgari fuseseră trimişi în Bucureşti, pentru a pregăti informaţional un eventual plan de atac asupra ţării noastre. 
”Vecinii bulgari şi-au intensificat brusc activitatea de turism. Nu o dată, aşa zişii turişti bulgari, în majoritate bărbaţi tineri, cu ţinută atletică, părul tuns scurt, ceea ce lăsa să se întrevadă că sunt militari, se învârteau prin faţa magazinului Adam din imediata vecinătate a Ministerului Apărării Naţionale, situat pe atunci în Piaţa Valter Mărăcineanu. Toate aceste informaţii arătau atunci că suntem în mare pericol, iar convingerea că putem fi atacaţi oricând, era cât se poate de reală. Deşi raportul de forţe ne era total defavorabil, eram pregătiţi pentru o ripostă, chiar dacă eram practic încercuiţi”, a declarat Ion Gheorghe.
Printre măsurile luate atunci de conducerea ţării, au fost crearea unui dispozitiv de apărare pe hartă, constituirea unui corp de armată la Poarta Focşanilor, înfiinţarea unui comandament de apărare a Capitalei, în subordinea căruia au intrat o parte din unităţile din Bucureşti, care ar fi trebuit să acţioneze pe direcţiile Urziceni-Bucureşti şi Giurgiu-Bucureşti. S-au trasat de asemenea măsuri pentru paza aeroporturilor Otopeni şi Băneasa şi s-a studiat posibilitatea distrugerii capului de pod de peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, măsură care urma să fie pusă în practică numai cu aprobarea lui Ceauşescu.
 
                          * Pregătirea misiunii la Batalionul 404 Cc   ARHIVĂ Dumitru Miu
 
Armata Română a trecut la o mobilizare fără precedent, mulţi ofiţeri şi subofiţeri de la unităţi din interiorul ţării fiind detaşaţi timp de trei luni la baze din judeţele mai apropiate de graniţă, în special cea de est. Generalul (r) Mihai Chiriac a fost unul dintre ei. În acea perioadă, era încadrat ca cercetaş în structura Armatei a 2-a.
 
Mărturiseşte că, în primele zile de după alarmă, eşaloanele superioare erau foarte zgârcite în informaţii. Se informau doar de la comandamentele de mari unităţi şi de unităţi din dispozitivul de apărare pe aliniamentul de frontieră, de la unităţile de grăniceri, populaţia din zona de frontieră, respectiv români care erau în legătură cu locuitori de pe malul de est al Prutului şi posturile de radio străine, recepţionate cu aparate de radio portative personale. 
”Ne-am îmbarcat în două autobuze şi ne-am deplasat, pe timp de noapte, la Poligonul Mălina şi apoi într-o cazarmă din Focşani. Moda secretomaniei i-a determinat pe şefi să ne spună despre ce este vorba abia când am ajuns la prima destinaţie. (...) Timp de aproape trei luni de zile, nu am avut voie să luăm legătura cu familia, nici prin telefon, nici prin corespondenţă. Soţia mea, singură cu doi copii a aflat, după două luni de zile, de la un ofiţer de contrainformaţii, că sunt în viaţă şi sănătos într-un oraş din Moldova”, a povestit gl. bg. (r) Mihai Chiriac în volumul ”Carieră de cercetaş. Spicuiri de memorii, în Cercetaşii elita Armatei României – istorie şi actualitate”.
Au fost trase focuri de armă în ţară
 
O altă măsură extrem de importantă pentru stăvilirea unei eventuale invazii a fost transformarea urgentă a bazei aeriene de la Bacău în aeroport militar, singurul din Moldova, conducerea revenindu-i colonelului Ioan Puia, comandantul Centrului de Instrucţie al Piloţilor din Bacău.
 
”În noaptea de 21 spre 22 august, o formaţie de 20 de avioane MIG 15 au fost deplasate la Bacău, şi dirijate, în linie, spre aeroportul militar, deoarece la graniţa de la Prut apăruseră, deja trupe ruseşti. MIG-urile au venit, cu piloţi, cu tot, de la Buzău. A fost chemat, de urgenţă, la aeroport şi colonelul Aurel Cantoneru, comandantul regimentului de tancuri, şi de la regimentul de artilerie antiaeriană de la Râmnicu Sărat au fost trimise, tot în noaptea de 21 spre 22 august, 20 de tunuri antiaeriene”, a declarat colonelul Ioan Puia pentru o publicaţie locală. 

 
Toată comanda grupului de apărare constituit la aeroportul militar, în care era inclusă şi o unitate de securitate, a trecut în subordinea colonelului Puia. Acesta îşi aminteşte că venirea tunurilor antiaeriene de la Râmnicu Sărat era să ducă la un măcel la aeroport. 
 
”Unitatea de securitate înclusă în grupul de apărare de la aeroport nu a ştiut de venirea tunurilor de la Râmnicu Sărat, iar în dimineaţa zile de 22 august, când şi-au făcut apariţia la poarta aerodromului, asupra lor au fost deschise focuri de armă, fiind confundaţi, de către cei de la securitate, cu trupele sovietice. Era să iasă măcel. Am fost anunţat imediat şi am dat comandă trupelor de securitate să oprească focul”, a povestit Ioan Puia.
 
Tensiunea a plutit în aer timp de zece zile printre militarii şi personalul aerodromului militar Bacău, care ascultau, zi şi noapte, un radio deschis pe postul Europa Liberă, cu toată că locul era înţesat de ofiţeri de securitate. 
 
O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia prindea România total nepregătită, cred specialiştii militari implicaţi în acea perioadă în coordonarea apărării
 
Generalul Florian Truţă, la acea perioadă şeful Secţiei 1, care centraliza, analiza, sintetiza şi raporta evoluţiile în situaţia politico-militară, cu accentul pe cele ce primejduiau apărarea şi securitatea României, din Direcţia Informaţii Militare, menţiona că „nu mai era un inamic ipotetic, luat din memoratoare, ci era vorba de o politică agresivă la adresa ţării noastre şi de grupuri puternice de trupe, gata de luptă permanent, desfăşurate la frontierele de stat ale României”.
 
 
Potrivit acestuia, volumul de informaţii era mare, iar sursele foarte diversificate, de la forţele şi mijloacele profesionalizate specializate, la oameni simpli, care, din patriotism, voiau să ajute ţara.
 
Contextul era unul total defavorabil ţării noastre. Pe toată lungimea frontierei ţării noastre, mai puţin 546 kilometri reprezentând graniţa cu Iugoslavia, România era învecinată cu „ţările invadatoare”. 
 
”Eram în situaţia unei ţări şi armate încercuite încă înainte de începerea sau desfăşurarea vreunei acţiuni militare. Agresorii, probabil, cunoşteau valoarea şi dislocarea forţelor noastre armate, inclusiv a forţelor şi mijloacelor de cercetare. Forţele şi mijloacele noastre de cercetare erau şi cantitativ şi calitativ insuficiente, iar o parte a tehnicii de luptă depăşită. Acţiunile noastre de cercetare trebuiau executate cu o deosebită precauţie şi iscusinţă pentru a nu viola frontierele vecinilor şi a crea pretexte, care să justifice invazia. Marile puteri nu au luat o atitudine evidentă, similară cu cea luată în conflictul Irak-Kuwait, pentru a impune retragerea forţelor invadadoare din Cehoslovacia. Ţara noastră se găsea izolată şi singură într-o eventuală confruntare cu forţe superioare”, a declarat generalul Florian Truţă, citat în volumul Batalionul 404 Cercetare - Istoria unor învingători”.
 
Tensiunile militare, percepute din interiorul Batalionului 404 Cercetare - Diversiune, din Buzău
 
În 1968, militarii Batalionul 404 Cercetare se instruiau conform statului de organizare, executând aplicaţii în tabere, la apă, la munte, în teren muntos împădurit şi alte condiţii speciale. În vara anului 1968, colonelul (r) Dumitru Buligioiu era ofiţer la temuta unitate care era amplasată atunci în Crângul Buzăului. 
 
„Nu cred că era ora 10.00 când, prin notă telefonică, de la eşalonul superior, se ordona încetarea programului pentru ca tot personalul unităţii să fie prezent în faţa televizoarelor spre a urmări comunicatul pentru ţară, transmis de preşedintele României. (...) Concomitent cu ceea ce se petrecea în Capitală, unde zeci de mii de oameni scandau, aprobator, hotărârea României, eşaloanele militare superioare au transmis către unităţile militare operative şi subordonate o serie de ordine referitoare la completarea cu efective a unor unităţi, completarea stocurilor de mobilizare, intensificarea pregătirii de luptă, realizarea în zona frontierei de stat a unei grupe de conducere a forţelor existente în zonă”, relatează Dumitru Buligioiu în volumul dedicat cercetaşilor buzoieni. 
 
Potrivit fostului ofiţer de la Batalionul 404 Cercetare, efectivele trebuiau scoase în raioanele de antrenament pentru mobilizare sau de mobilizare numai la ordin. Totodată, muniţia de război trebuia scoasă din depozite la nivelul unei unităţi de foc pentru fiecare luptător, dar să nu se distribuie decât la ordin, cu excepţia militarilor care asigurau paza obiectivelor de orice fel. De asemenea, erau prevăzute măsuri privind asigurarea hrănirii efectivelor.
 
                   * Cercetaşii buzoieni culegeau informaţii din spatele liniei inamice Arhivă Dumitru Mi
 
La un moment dat, Batalionul 404 Cercetare a primit ordin de la Direcţia de Informaţii a Armatei să pregătească de misiune opt grupuri de cercetare, formate din câte cinci militari, din care unul să fie ofiţer, echipaţi în ţinută civilă şi având asupra lor hrană rece pentru două zile.
 
Nici nu se reuşise să se definitiveze cele opt grupuri că, de la D.I.A. a sosit cu un autoturism de teren un grup de cinci ofiţeri superiori, sub comanda col. Ioan Constantin, şeful Biroului cercetare de specialitate, pentru a pregăti grupurile de cercetare din punct de vedere tactic, după cum mărturiseşte Buligioiu. 
 
”În 6-7 ore de la sosire, Grupa operativă de la D.I.A. împreună cu cei din comanda B. 404 Cc. au reuşit să pregătească cele 8 grupuri şi 4-6 cercetaşi independenţi, iar către orele 16.30-17.00, pe 21 august, elementele constituite puteau executa ordinul de deplasare către raioanele de acţiune în vederea îndeplinirii misiunilor. Raioanele de acţiune şi misiunile erau cunoscute doar de comandanţii de grupuri şi ofiţerii din Grupa operativă de la D.I.A. care le făcuse pregătirea şi le dăduse ordinul de misiune de luptă”, spune Dumitru Buligioiu.
 
În prima fază, atât grupurile de cercetare, cât şi cercetaşii independenţi trebuiau să acţioneze pe graniţa de est şi nord-est a României, între Rădăuţi şi Galaţi. Deplasarea grupurilor şi a cercetaşilor independenţi, în raioanele de acţiune, urma să se facă cu trenul.
 
Cursul favorabil al evenimentelor din zilele următoare a făcut însă ca misiunea cercetaşilor să nu-şi mai aibă rostul. 
 
În vara anului 1968, un număr de 7.000 de tancuri şi jumătate de milion de soldaţi, cei mai mulţi sovietici, au invadat Cehoslovacia. Intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia s-a soldat cu 72 de morţi în rândul civililor.  
 
CITEŞTE ŞI:

 
Generalul Grigore Baştan este considerat părintele paraşutiştilor militari români. Pe lângă meritele de a reforma această armă de elită, Baştan a devenit un reper în istoria paraşutiştilor. A deţinut timp de 45 de ani recordul naţional la saltul cu paraşuta, până pe 12 aprilie 2015, şi a sărit cu fiul său în braţe, pentru a demonstra cât de sigură e paraşuta inventată de el.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările