Cum au vrut procurorii să-l „înfunde“ pe un bărbat prins cu şapte cutii de petarde. Judecătorii l-au declarat nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii au cerut condamnarea unui bărbat care avea asupra lui şapte cutii de petarde FOTO Arhivă
Procurorii au cerut condamnarea unui bărbat care avea asupra lui şapte cutii de petarde FOTO Arhivă

Un dosar din arhiva Curţii de Apel Braşov arată modul în care judecătorii l-au achitat pe un bărbat acuzat că vine petarde fără a avea autorizaţia cerută de lege.

Curtea de Apel Braşov a pronunţat, în primăvara acestui an, sentinţa finală într-un dosar în care un bărbat a fost trimis în judecată pentru comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Concret, bărbatul a fost trimis în judecată pentru că, în preajma Crăciunului din anul 2016, a fost prins într-o piaţă din Braşov având asupra sa şapte cutii de petarde pentru a căror comercializare e nevoie de autorizaţii speciale.

În momentul confiscării petardelor, bărbatul a declarat că „s-a deplasat în Piaţa Astra pentru a cumpăra un brad de Crăciun, iar la un moment dat o persoană i-a oferit spre cumpărare petarde, a cumpărat de la acea persoană toate cele 7 cutii cu petarde cu suma de 90 de lei şi a intenţionat să revândă respectivele petarde pentru a câştiga bani cu care să cumpere copiilor săi mâncare”.

Ulterior, la proces, în faţa instanţei, bărbatul a declarat că „în ziua respectivă a cumpărat petarde pentru distracţia familiei sale, că nu a declarat în cursul urmăririi penale că oferea spre vânzare petardele şi că în condiţiile în care are o firmă de construcţii nu avea nevoie să apeleze la astfel de mijloace pentru a obţine cele necesare familiei sale”.

De ce l-au achitat judecătorii

Atât în primă instanţă, cât şi în apel, judecătorii l-au achitat pe bărbatul acuzat că vinde petarde, considerând că din probele adunate nu reiese dincolo de orice dubiu că bărbatul comercializa petarde. „Instanţa a constatat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada deţinerii de către inculpat a unor materiale pirotehnice pentru comercializarea cărora avea nevoie de autorizaţie, fără a se dovedi însă, dincolo de orice dubiu că inculpatul ar fi făcut acte de comercializare a unor astfel de bunuri, intenţia de revânzare a petardelor achiziţionate nefiind incriminată de legea penală”, se arată în sentinţă prin care bărbatul a fost achitat definitiv. Dacă ar fi fost găsit vinovat, bărbatul ar fi riscat să ajungă la închisoare, fapta fiind comisă în termenul de încercare al unei pedepse cu suspendare primite în trecut.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite