137 de ani de naşterea lui Sextil Puşcariu, cel mai mare om de cultură al Braşovului

137 de ani de naşterea lui Sextil Puşcariu, cel mai mare om de
cultură al Braşovului

Sextil Puşcariu a iubit imens Braşovul. FOTOArhivă.

Sextil Puşcariu s-a născut în 4 ianuarie 1877 la Braşov şi a fost un promoter al culturii şi a limbii române. A fost un professor de excepţie, a scris peste 400 de lucrări şi a pus temelia primului Muzeu al Limbii Române.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sextil Puşcariu a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României. A studiat liceul la Braşov, iar ulterior a fost student şi doctorand în Germania şi Franţa.

A devenit profesor extraordinar începând din anul 1906 a fost titularul catedrei de limbă şi literatură română timp de zece ani şi decanul Facultăţii de Filosofie din Cernăuţi. A iniţiat publicaţia Glasul Bucovinei În primăvara lui 1919 i s-a pferit postul de ministru al Bucovinei la Bucureşti, dar  a refuzat, preferând să rămână un om de ştiinţă.

Sextil Puşcariu a revenit în ţară după terminarea studiilor şi s-a căsătorit cu Eleonora Maria Dima. Au avut trei copii. Una dintre nepoatele lui Sextil Puşcariu, fiica fiul său Radu trăieşte şi acum la Braşov. Cristina Ciulei s-a putut bucura numai 12 ani de prezenţa bunicul ei drag, pe care îl alinta „Moşu".

Femeia mărturiseşte că a fost ataşată de bunicul ei şi că ar fi vrut să înţeleagă cât de mare valoare avea acesta încă din copilărie şi nu doar după ce a devenit adult. Anul care i-a unit a fost 1944, când împreună cu familia ei au plecat din Braşov la Sextil Puşcariu, în Cluj-Napoca, pentru a se refugia de frica bombardamentelor. „Atunci am avut prilejul să-l cunosc mult mai bine. Era un om disciplinat, optimist, un om dăruit de Dumnezeu. A fost un bunic iubitor şi comunicativ", mărturiseşte nepoata profesorului universitar şi academician Sextil Puşcariu.

Sextil Puşcariu fost şi primul rector român al Universităţii din Cluj şi a pus temelia primului Muzel al Linbii Române. A scris peste 400 de lucrări şi a fost memebru al Academiei Române. Puşcariu a fost şi un susţinător al mişcării legionare. Odată cu venirea comuniştilor la putere a fost persecutat şi deşi familia regală i-a oferit posibilitatea să fugă din ţară, Şextil Puşcariu a refuzat. A murit în 1948 la Bran, la 71 de ani, înainte să primească sentinţa în procesul în care era judecat de comunişti.

Pe aceeaşi temă:

Personalităţile care au dat nume străzilor braşovului

Savanţii uitaţi ai Braşovului

Femeile celebre ale Braşovului

citeste totul despre: