Italian cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi contrabandă. Câte cartuşe au găsit poliţiştii la locuinţa sa

Italian cercetat
pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi contrabandă. Câte cartuşe au găsit poliţiştii la locuinţa sa

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 60 de ani, cetăţean italian, este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi contrabandă după ce oamenii legii au descoperit că deţinea la locuinţa sa o armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, dar şi zeci de cartuşe.

Luni, 2 septembrie, ,într-un imobil de pe raza localităţii Berleşti a fost depistat un cetăţean italian, în vârstă de 60 de ani, care deţinea o armă neletală, din categoria celor supuse autorizării, 33 de cartuşe şi două tuburi de cartuşe.

”Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu figurează ca fiind deţinător legal de arme şi muniţii. Totodată, bărbatul nu a putut face dovada provenienţei şi legalităţii deţinerii armei şi muniţiei”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele italianului pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi contrabandă. Arma, cele 33 de cartuşe şi tuburile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: