Cine a fost, de fapt, „Crăişorul Munţilor“. Avram Iancu, avocat dintr-o familie bogată, a sfârşit beţiv şi cu boli psihice
0Avram Iancu a fost şi continuă să fie un simbol al românilor din Transilvania. Personalitatea sa a fost romanţată şi idealizată tocmai pentru a servi naţionalismului românesc din perioada comunistă. Tocmai de aceea, aspecte biografice considerate incomode au fost date uitării, iar imaginea lui Avram Iancu s-a rezumat doar la aceea de ”Crăişor al munţilor”.
Avram Iancu pare un personaj tabu în special pentru naţionalismul românesc. Este, de altfel, simbolul luptei pentru drepturi a românilor transilvăneni din secolul al XIX-lea. Din acest motiv, personalitatea sa a fost idealizată, romanţată, mai ales în anii de exacerbare naţionalistă, din perioada interbelică şi mai apoi comunistă.
Practic, tot ce a fost incomod în biografia lui Avram Iancu a fost trecut în plan secund, iar liderul revoluţionarilor transilvăneni de la 1848 a rămas doar ”Crăişorul Munţilor”. Dincolo de această imagine idealizată, Avram Iancu a fost un om cu bune şi cu rele. Dezgolit de mituri, transilvăneanul pare mai degrabă un personaj controversat.
”Crăişorul munţilor” născut într-o familie bogată supusă puterii
Deşi este considerat un revoluţionar prin excelenţă, exponentul celor mulţi şi ”năcăjiţi”, Avram Iancu s-a născut într-o familie bogată din satul Vidra de Sus, parte a Transilvaniei stăpânită de Imperiul Habsburgic. De altfel, tatăl său, Alisandru Iancu, era un om al puterii, angajat în administraţia locală. Mai precis, avea funcţia de jude domenial, un fel de administrator fiscal. Familia Iancu era românească get beget. Bunicul şi tatăl său erau moţi. La fel şi mama sa, Maria Gligor.
Prin funcţia lui Alisandru Iancu aveau însă o poziţie privilegiată şi o situaţie materială superioară celorlalţi români din zonă. Posibilităţile materiale l-au ajutat pe Alisandru Iancu să-şi dea copiii la şcoală. Fratele mai mare al lui Avram Iancu - Ion - a devenit preot. Viitorul revoluţionar transilvan s-a născut în 1824 în casa tatălui său. Despre copilăria sa se ştiu puţine. Cert este că a plecat, la fel ca fratele său, la învăţătură. Vocaţia sa va fi însă alta.
Avram Iancu era de fapt avocat şi a făcut liceul catolic
La vremea şcolii, Avram Iancu este înscris la cursuri la Vidra. Aici în casa învăţătorului Mihai Gomboş învaţă literele. La 10 ani pleacă la şcoala din Câmpeni. La 13 ani începe cursurile gimnaziului de la Zlatna. Era un gimnaziu catolic iar Avram Iancu apare în scriptele gimnaziului ca romano-catolic. Posibil doar în acte. Cert este că din 1841 îşi continuă studiile la un liceu catolic din Cluj. Mai apoi de la 18 ani se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj. În timpul studiilor a ajuns cancelist, un fel de funcţionar la instanţa de judecată de la Târgu Mureş, o instanţă superioară în Transilvania acelor vremuri şi cunoscută sub numele de Tabla Regală din Târgu Mureş. În anul 1848, Avram Iancu, viitorul revoluţionar devine avocat cu acte în regulă, la 24 de ani.
Patriotul transilvănean era adeptul forţei şi aliat al austriecilor
Tânărul avocat era un patriot. Era considerat periculos de autorităţi şi în general era cunoscut pentru discursurile sale înflăcărate de factură naţionalistă. Susţinea cu tărie drepturile românilor din Transilvania şi era adeptul revoluţiei. Este prezent în mai 1848 pe câmpia Blajului şi le spune ţăranilor adunaţi ”Uitaţi-vă pe câmp, românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!”. Totodată Avram Iancu afirma în testamentul său că ”Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd naţiunea mea fericită”. Avram Iancu era însă adeptul acţiunilor în forţă. Deşi era intelectual prin formaţie, tânărul moţ credea mai mult în forţa sabiei decât a diplomaţiei.
”Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri.Naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“, îi spunea Avram Iancu unui funcţionar ungur. De altfel după ce autorităţile habsburgice au refuzat cererile românilor adunaţi la Blaj în mai 1848, Avram Iancu începe să-şi organizeze miliţiile, formate din moţi înarmaţi de multe ori rudimentar. În contextul revoluţiei maghiare a lui Lajos Kossuth de autodeterminare în cadrul Imperiului Habsburgic, Avram Iancu îşi va alege uşor tabăra. Ungurii doreau anexarea Transilvaniei, în timp ce austriecii promiteau recunoaşterea naţiunii române. În acest caz, Avram Iancu se va alătura imperialilor contra ungurilor. Efortul său va fi de fapt, nu o revoluţie ci o contrarevoluţie.
Avocatul, bun comandant militar
În ciuda pregătirii sale avocăţeşti, cadrele militare, susţin că ar fi avut talent şi în organizarea armatei. Trupele sale formate din moţi impresionau prin viteza de deplasare dar mai ales prin tacticile de guerrilă. ”Planul se întemeia pe utilizarea condiţiilor naturale ale terenului muntos, bine cunoscut moţilor, şi pe împrejurarea că adversarul nu s-ar fi putut folosi pentru transportul trupelor sale şi armamentul greu din înzestrare decât de trei şosele mai importante de pătrundere în cetatea Apusenilor. Toate căile de comunicaţii au fost asigurate contra oricărei tentative de pătrundere a inamicului prin diferite procedee: folosind cete ţărăneşti , blocarea unor drumuri prin baricade din copaci tăiaţi şi bolovani, instalarea serviciilor de cercetare şi alarmare la punctele obligatorii de trecere.
Aprovizionarea oastei cu alimente era asigurată de comandamentele de centurii, tribunate şi legiuni, apelându-se la sprijinul locuitorilor, la rechiziţie din zonele unde se găseau concentrate forţele revoluţionare şi, în ultimă instanţă, la capturi de la inamic”, preciza col. ing. Constantin Avădanei în lucrarea ”Avram Iancu şi arta militară la români”. Totodată Avram Iancu a beneficiat şi de ajutorul unor militari cu experienţă veniţi inclusiv din Vechiul Regat.
Atrocităţi în rândul satelor maghiare
Totodată activitatea revoluţionară sau contra-revoluţionară a lui Avram Iancu a devenit controversată în momentul în care au ieşit la iveală mărturii privind atrocităţile comise de miliţiile sale în rândul comunităţilor maghiare. Martor la toate acestea a fost nobilul englez John Paget căsătorit cu o aristocrată unguroaică din Cluj. Englezul implicat în revoluţia maghiară a povestit în volumul „Revoluţia din 1848 – 1849 în Transilvania şi Ungaria, văzută de John Paget”, cruzimile armatelor revoluţionare din Transilvania. „A fost simţită cu mare întristare intrarea trimufală a bandelor de români, ai căror conducători, Avram Iancu, Moga, Micaş, dar şi ceilalţi, călăreau alături de colonelul Urban şi de un alai de ofiţeri imperiali. Aceştia erau asasinii maghiarilor neînarmaţi şi jefuitorii oraşelor şi satelor maghiare, care s-au remarcat doar în acest mod”, preciza Paget.
Totodată acesta spune că armatele lui Avram Iancu şi a comandanţilor aflaţi în subordinea sa, au făcut prăpăd şi s-au dedat la jafuri şi omoruri, mai ales în decursul anului 1849. ”O armată de 15.000 de oameni sub comanda lui Iancu şi-a stabilit tabăra între satul Unirea, pe care l-au ars, şi Turda, la aproape 10 mile pe o parte, în timp ce o altă armată de 10.000 de oameni sub conducerea lui Micaş se vedea de deasupra satuui Agârbiciu, la doar câteva mile de ceilalţi. Un grup de români a înconjurat satul, a pus mâna pe toţi ungurii maturi, 120 de oameni paşnici care nu făcuseră niciun rău nimănui, şi, provocaţi, se spune de preotul român, i-au dus legaţi la capătul satului şi i-au ucis cu sânge rece unul după altul”, scria englezul. Cel mai mare prăpăd a fost în Zlatna acolo unde din peste 1100 de unguri au mai rămas în viaţă doar 500, majoritatea măcelăriţi de români şi jefuiţi.
Avram Iancu şi iubita sa maghiară
Deşi a luptat contra ungurilor şi a făcut prăpăd aşa cum relatează englezul de la Cluj în cadrul comunităţilor maghiare, Avram Iancu s-a iubit cu o unguroaică. De alftel se spune că a fost marea lui iubire. Se numea Johanna Farkas şi era cu 10 mai tânără decât Avram Iancu. De altfel moţul, o alinta Hani. Tânăra unguroaică era fiica avocatului Tamas Farkas din Abrud şi a reuşit spun legendele să-i salveze şi viaţa lui Avram Iancu. Mai precis acesta era să fie suprins de trupele ungureşti în Abrud. Hani a reuşit să-l scape pe uşa din dos, prin grădina casei. Culmea, Johanna Farkas, o veritabilă frumuseţe nu l-a mai aşteptat pe Avram Iancu şi s-a căsătorit cu un alt român, Dimitrie Moldovan, secretar de guvern în Transilvania.
O viaţă stinsă în nebunie şi alcoolism
După stingerea revoluţiei, Avram Iancu a continuat să profeseze ca avocat. Către finalul vieţii însă, se spunea despre el că rătăcea cu minţile pierdute pe Valea Arieşului. Totodată se presupune că avea mari probleme cu consumul de alcool în exces. Mai este întâlnit apoi cântând din fluier în casa lui Ioan Stupină din Baia de Criş. ”La începutul anului 1850 a devenit tulburat la minte şi de atunci rătăcea fiind dedat băuturii prin părţile muntoase ale Transilvaniei.
Uneori avea momente lucide şi atunci vorbea despre trecutul său, dar curând i se întuneca capacitatea de gândire şi atunci când i se punea vre-o întrebare despre trecutul său obişnuia să zică: Aerul din case era stricat şi atunci am venit eu ca o furtună pentru a-l curăţi”, se arăta în ziarul ” Wiener Fremdenblatt”, chiar în anul morţii sale, 1872. Totodată Avram Iancu se presupune că a lăsat un testament de o luciditate uimitoare, ”Ultima mea voinţă”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
