Botoşani: Dosarele X la Primăria Botoşani - 500 de mii de lei, reprezentând garanţia unei lucrări, au dispărut fără urmă din conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii, care se aflau depuşi într-un cont la BRD Iaşi, erau reţinuţi firmei Nova Construct Iaşi ca şi garanţie la lucrările executate la Bulevardul Mihai Eminescu. Primăria Botoşani a constatat cu stupoare că persoane necunoscute au scos banii din cont  folosindu-se de acte false.  

Lucrările de reparaţii la Bulevardul Mihai Eminescu vor trebui probabil făcute din banii Primăriei. Şi asta pentru că garanţia reţinută firmei Nova Construct Iaşi au dispărut fără urmă din conturile BRD Iaşi. Edilii nu îşi explică cum au putut fi extraşi din cont  500 de mii de lei fără ca municipalitatea să-şi dea acordul.

"Este o situaţie fără precedent  în ţară. Noi am vrut să apelăm la garanţia oprită firmei  pentru a începe în această primăvară reparaţiile care se impun la bulevard. Am constatat că banii au fost scoşi de persoane necunoscute care s-au folosit probabil de acte false şi de complicitatea unui funcţionr de la BRD Iaşi. Probabil că au scanat semnăturile  şi ştampilile noastre pentru a produce actele necesare extragerii banilor din cont.  Juriştii noştri lucrează acum la o sesizare pe care o vom înainta zilele următoare  organelor abilitate",  a declarat viceprimarul Cătălin Alexa.

Edilii municipiului sunt convinşi că furtul banilor a fost pus la cale de reprezentanţii firmei de contrucţii din Iaşi, care între timp a ajuns şi în insolvenţă, după decesul de anul trecut al patronului Dionisie Simionescu.

Pentru lucrările de reabilitare ale Bulevardului Mihai Eminescu,  Nova Construct a încasat de la Primăria Botoşani 10 milioane de lei, mai puţin  5% din sumă care a reprezentat granţia lucrării.  Lucrările făcute de firma ieşeană s-au dovedit a fi însă de proastă calitate. După nici un an de zile trotuarele şi o parte din carosabil s-a deteriorat  serios, betonul amprentat măcinându-se pe porţiuni mari după ieşirea din iarnă.  Anul trecut,  în primăvară, municipalitatea a somat firma Nova Construct să refacă lucrările deteriorate însă constructorul nu a mişcat un deget, mai ales că patronul decedase  între timp.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite