Miting de solidaritate cu Sorina Pintea, la Baia Mare. „Bolnavului nu i se prescrie puşcărie“

Miting de solidaritate cu Sorina Pintea, la Baia Mare. „Bolnavului nu i se prescrie puşcărie“

Băimărenii adunaţi în centrul oraşului cer eliberarea fostului ministru al Sănătăţii. FOTO; Ziarmm.ro

Sute de oamenii s-au strâns, joi, 5 martie, în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare, pentru a-şi manifesta susţinerea faţă de fostul ministru al Sănătăţii. Printre protestatari se află şi soţul Sorinei Pintea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oamenii se declară indignaţi de modul inuman în care, spun ei, a fost şi este tratată Sorina Pintea. „Sorina Pintea e bolnavă!”, „Bolnavului nu i se prescrie puşcărie!” şi „La sfârşitul zilei, toţi suntem oameni. Dorim o lege dreaptă” sunt numai câteva dintre sloganurile afişate de băimărenii prezenţi.
 
Soţul fostului ministru se află şi el la Palatul de Justiţie, acţiunea fiind organizată chiar de familia Pintea. Ovidiu Pintea afişează un banner cu mesajul „Nu o UCIDEŢI pe Sorina Pintea!”.
 
„Am spus cam tot ce aveam de spus referitor la situaţia soţiei mele în scrisoarea pe care am transmis-o tuturor, oricui doreşte să o citească. Singura mea dorinţă, a copiilor, a familiei, a prietenilor, a celor care o cunosc, care o iubesc şi ştiu ce suflet are, este să i se asigure asistenţa medicală de specialitate corespunzătoare diagnosticului şi bolii ei, cât de repede. Şi mâine este prea târziu, din punctul meu de vedere, aşa cum am văzut-o la vizita pe care am făcut-o ieri, aşa cum mi-a scris aseară că evoluează boala. Oricine poate să facă ceva în acest sens, de la anchetatori şi până la apărători, de la instituţiile statului până la medici, îi rog să o facă acum cât nu este prea târziu”, a declarat soţul Sorinei Pintea, pentru ZiarMM.ro.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, 29 februarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, însă decizia nu e definitivă. Pintea este acuzată că a luat mită 10.000 de euro şi 120.000 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: