Focuri de armă şi atacuri cu săbii, pietre şi spray lacrimogen în apropierea unei săli de jocuri din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Două grupări şi-au reglat conturile în plină stradă, la Bacău. Membrii acestora s-au atacat cu arme albe, pietre şi chiar cu spray lacrimogen. Poliţiştii fac cercetări acum pentru a-I identifica pe participanţi şi au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă fără drept.

Un incident extrem de violent a avut loc joi, 2 iunie, în jurul orei 18,00, în apropierea unei săli de jocuri din apropierea Gării din Bacău.

Două grupări s-au atacat cu săbii, pietre şi spray lacrimogen. Poliţia a fost sesizată printr-un apel la 112, dar la sosirea oamenilor legii, participanţii la conflict dispăruseră.

Poliţiştii au stabilit că unul dintre agresori a tras de mai multe ori cu un pistol de zgomot, stârnind panică printre trecătorii din zonă, care au luat-o la fugă.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă fără drept şi se fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Profesor acuzat de agresiune sexuală. A pipăit o elevă pe care o medita la matematică

Violatorul în serie ce părea de neoprit. Judecătorii l-au pedepsit exemplar pentru ce le-a făcut victimelor

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite