Cum era viaţa pe cartelă în vremea lui Ceauşescu. Pedepsele primite de românii care-şi făceau provizii de alimente

Sub regimul lui Ceauşescu, românii au primit alimentele de bază cu porţia. Plecând de la ideea că necesarul zilnic era de doar 2.700 - 2.800 de calorii, comuniştii au redus raţiile de pâine, ulei, zahăr şi carne şi au instituit cartelele, documentele fără de care românii nu primeau alimentele de bază.

Vreme de un deceniu, sub Ceauşescu, românii au cumpărat pâinea, zahărul şi uleiul numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier. Raţionalizarea alimentelor a fost un proces introdus treptat, începând din anii '80. 

La data de 19 decembrie 1980 a apărut „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei". Decretul stabilea raţionalizarea consumului de alimente în funcţie de judeţ, iar cartelele la zahăr şi ulei erau diferenţiate pe categorii de populaţie. Pentru a justifica reducerea porţiilor, preşedintele Nicolae Ceauşescu a inventat un program ştiinţific creat la cererea dicatorului de specialiştii din Comitetul Central. Este vorba despre ”Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, document apărut în 1982 care stabilea necesarul de calorii, raţiile de mâncare şi inclusiv standardele de greutate ale românilor.
 
Potrivit programului, românii au nevoie doar de 2.700 - 2.800 de calorii. Pentru asta aveau voie, anual, de cel mult 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.
 
Prin decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar şi mai redus. Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram.
 
Controlarea porţiilor se făcea prin cartele

Limitarea consumului de alimente a fost controlată de vechiul regim prin introducerea cartelelor, documente fără de care nimeni nu avea acces la pâine, zahăr sau ulei.  Fiecare familie era arondată unui magazin din cartierul unde avea domiciliul.  Capul familiei se prezenta la gestionarul magazinului cu cartea de imobil pentru a dovedi domiciliul şi cu buletinul pentru a dovedi identitatea şi toate datele erau trecute pe cartelă. Cartelele pentru pâine aveau culori diferite, de la oraş la oraş, iar fiecare român  avea dreptul doar la o jumătate de pâine pe zi.

Sistemul diferea de la judeţ la judeţ. În unele judeţe cartele se eliberau pentru o lună, în altele pentru trei luni.

Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună . Produsele vrac erau ridicate doar de capul familiei şi numai de la Alimentara de cartier, o dată pe lună . Începând cu 1984, raţia de carne anuală a fost stabilită la 39 de kilograme pentru fiecare român. Cea mai mare problemă însă, nu o reprezenta cantitatea mică de carne, ci faptul că produsele de origine animală apăreau rar în alimentări. Ziua în care ”se băga” carne la Alimentară era ziua în care se formau cozi kilometrice la fiecare magazin. Puii se vindeau câte doi la pungă, motiv pentru care românii au botezat produsul ”Fraţii Petreuş”, după un celebru cuplu de cântăreţi de muzică populară.

Proviziile de alimente se pedepseau

Proviziile de alimente erau considerate speculă  şi se pedepseau aspru sub vechiul regim. Ceauseşcu inventase legi care pedepseau datul pe sub tejghea al alimentelor sau strângerea de provizii. Decretul Consiliului de Stat 306/1981 privind ”măsuri pentru prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei” din octombrie 1981 stabilea pedepse pentru românii care făceau provizii de alimente.

”Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”, prevedea articolul 1 al decretului 306.  

Pedepse aspre erau prevăzute şi pentru vânzătorii care vindeau mai mult decât prevedea raţia. ”Personalul unităţilor comerciale este obligat să vândă cumpărătorilor produsele alimentare prevăzute la art. 1 numai în cantităţile şi condiţiile stabilite de consiliile populare. Nerespectarea prevederilor alin. 1 constituie infracţiune şi se pedep-seşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, arată articolul 4 al aceluiaşi decret.