Povestea unei descoperiri arheologice extraordinare. Arheolog: „A fost cea mai frumoasă zi a mea”

Povestea unei descoperiri arheologice extraordinare. Arheolog: „A fost cea mai frumoasă zi a mea”

Statueta este expusă la Muzeul Unirii din Alba Iulia

O statuetă reprezentându-l pe Liber Pater, însoţit de Pan şi de o panteră, este una dintre ”vedetele” colecţiilor Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Naţional al Unirii, grupul statuar a fost descoperit în anii 1989 şi 1990 de către arheologul Alexandru Diaconescu, în partea de nord-vest a coloniei Aurelia Apulensis (actualmente cartierul Partoş din Alba Iulia), în cursul unor săpături sistematice, care au dus la dezvelirea a unui complex de cult dedicat zeului vegetaţiei şi viţei de vie.
 
În antichitate statueta a fost spartă în 34 de bucăţi. Specialiştii muzeului spun că alături de ea mai zăceau alte trei statuete ale aceluiaşi Liber Pater, două reliefuri, precum şi o placă cu o inscripţie pentru acelaşi zeu. Toate au fost sparte intenţionat, probabil de către primii creştini, care după „retragerea aureliană” şi prăbuşirea autorităţii publice, au profitat pentru a se război cu „idolii păgâni”.
 
În următorii doi ani laboratorul zonal din Cluj a efectuat restaurarea pro bono a grupului statuar. Fragmentele au fost treptat curăţite de depunerile calcaroase, care afectaseră cam jumătate din suprafaţa sculpturală. În urma tratamentului de specialitate s-a constatat că unele zone fuseseră lăsate intenţionat uşor rugoase, pe când altele (cum ar fi chipul şi corpul lui Liber Pater) au fost atent lustruite.
 
În plus, la microscop s-au descoperit urme de vopsea pe buze, la păr şi la frunzele bastonului. Obiceiul lustruirii şi vopsirii este bine documentat şi în epoca romană. De altfel grupul a fost realizat dintr-un singur bloc de piatră, ceea ce era o dovadă de maximă virtuozitate din partea sculptorului.
 
Zeul vegetaţiei este aproape nud, purtând doar o piele de ţap, nebris, înnodată pe umărul drept. Pe cap el are o cunună de iederă cu fructele sale (korymboi), care completează o coafură cu coc la spate, de unde se preling pe umeri două meşe răsucite şi ondulate. El se sprijină cu mâna stângă de toiagul învelit în iederă, thyrsos, iar în dreapta ţine vasul specific cu două toarte pentru băut vin, kantharos.
 
Poziţia sa este deosebit de elegantă, având greutatea pe piciorul drept, iar membrul inferior stâng, fiind neangajat, este flexat, astfel încât călcâiul piciorului este ridicat de pe sol, ca şi cum personajul ar fi pe cale de a păşi înainte. În consecinţă linia şoldurilor este oblică, iar cea a umerilor urmează o înclinaţie inversă.
 
Cum a fost descoperită statuia. Precizările arheologului  conf. univ. dr. Alexandru Diaconescu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca:
 
„Fusesem tocmai angajat la Institutul din Cluj. Pentru prima oară, după 10 ani, nu mai trebuia să mă duc la liceu, că fusesem profesor până atunci, scăpasem de profesorat, scăpasem de învăţământul mediu, ajunsesem, în fine, arheolog. La ordinul academicianului Pastor venisem la Alba Iulia, să caut oraşul, împreună cu Piso şi cu Coriolan Opreanu, colegii mei. Ei au plecat la Cluj, eu am rămas în continuare, cu prietenul meu, istoricul Marius Oprea.
 
Marius tocmai refuzase să se prezinte la post, studiase şi el la Bucureşti, avea post de profesor şi, ca să nu îl prindă, a venit pe şantierul arheologic, să sape împreună cu mine. Eram cazaţi la Hotelul Militar. Aveam barbă, eram urâţi atunci. În dimineaţa de 1 octombrie, ploua. Ne-am adunat sub pod, am băut vinul obişnuit. Soldaţii atunci nu primeau mâncare, primeau numai nişte ceai, veneau direct la săpătură, erau bucuroşi că nu îi duceau la munci agricole, erau privilegiaţi să vină la săpătură şi cotizau cu toţii şi cumpăram împreună pâine, cu slănină şi ceva vin de la localnici. Asta era masa noastră, nu mai mergeau la masa de prânz, mâncam cu toţii acolo.
 
Am luat micul dejun, pâine slănină şi vin, după care mi-a venit mie ideea să facem o ceremonie pe care o fac romanii la Inauguratio, să stropesc cu vin. Cu un cearceaf, urma să tragem ultimele secţiuni, să găsim latura de vest a oraşului. Nu mă aşteptam să găsim nimic, nu era problema să mai facem mare lucru. Am trasat secţiunile, am început să lucrăm şi, după o oră, pac! Apare unul cu o bucată de statuie. Bucurie mare! L-am învoit să meargă acasă. Când au auzit ceilalţi, au început să sape. Peste puţin timp, mai apare unul cu o bucată de statuie. I-am dat învoire şi ăstuia.
 
Scoate al treilea. Când a scos al treilea, mi-am dat seama că nu pot promite tuturor învoire. Au început toţi să lucreze, nu îi mai puteam opri. Erau 7 statui, toate sparte, aceasta (Liber pater) spartă în 34 de bucăţi. Nu căutam nimic, trebuia să găsim doar şanţul defensiv de vest al oraşului şi, când colo, până după-masa, am reuşit să scoatem statuile, apoi am găsit altarul răsturnat, statuile în jur.
 
Capul a fost spart de cineva cu târnăcopul. I-am oprit, să nu mai dea cu târnăcoapele. Săpam o secţiune de evaluare obişnuită, nu era ceva la care să lucrezi cu şpaclul. În fine, s-a încheiat totul şi am venit împreună cu Marius la Hotelul Militar, fiecare cu câte două statuete, de o parte şi de alta. Am intrat înăuntru, prima dată locotenenţii s-au uitat la noi cu apreciere. A fost cea mai frumoasă zi a mea ca arheolog. Am văzut ce înseamnă bucuria unui arheolog care face o descoperire extraordinară. Ne-am dus cu toate piesele şi le-am spălat la duş. În finalul zilei, toţi soldaţii se minunau: «Aţi văzut, dacă a stropit cu vin, că a ieşit Zeul Vinului?»”.
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: